Publicat: 3 Octombrie, 2015 - 11:24
Share

Comisia Națională a României pentru UNESCO, în parteneriat cu Alumnus Club pentru UNESCO, Colegiul UCECOM 'Spiru Haret', Federația Română a Asociațiilor, Cluburilor și Centrelor pentru UNESCO, Federația Europeană a Asociațiilor, Cluburilor și Centrelor pentru UNESCO, organizează la București, în perioada 3 — 11 octombrie 2015, a VII — a ediție a proiectului METAMORFOZE. Proiectul Metamorfoze se înscrie în lunga tradiție a proiectelor cu caracter internațional pe care Alumnus Club pentru UNESCO le dezvoltă de 15 ani. Proiectul METAMORFOZE își propune sa susțină identitățile culturale europene și sa valorifice diversitatea etnografică a țărilor participante.

Anul acesta proiectul are ca invitați tineri, membri ai cluburilor și asociațiilor pentru UNESCO din: Armenia, Belarus, Bulgaria, Cipru, Franța, Germania, Grecia, Italia, Moldova, Polonia, Portugalia, Federația Rusă, Serbia, Turcia, Ucraina și România. Ediția 2015 este dedicata tradițiilor culinare europene, urmând a găzdui o serie de workshop-uri în care tinerii invitați vor pregăti rețete tradiționale din cadrul patrimoniului imaterial al țărilor din care provin.

Proiectul va beneficia de un produs cultural pe măsură, o carte de bucate ce va reflecta diversitatea gastronomiei tradiționale europene. Cartea va fi prezentată la Conferința Generală UNESCO de la Paris din luna noiembrie 2015.

Detalii legate de proiect și desfășurarea acestuia pot fi consultate la următoarele adrese:

http://youthandmuseums.org/alumnus

https://www.facebook.com/AlumnusClubPentruUnesco

https://www.facebook.com/pages/Project-Metamorphoses-a-space-for-Europea...