27 mai 2022

Titane, câştigătorul Palme d’Or 2021, vine la UVT

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Festivalul Les Films de Cannes revine anul acesta la Timişoara şi îşi propune, ca de fiecare dată, să aducă în premieră publicului cele mai importante şi premiate filme ale anului, adaptându-se însă condiţiilor sanitare astfel încât să ofere un acces la filme în condiţii de siguranţă şi confort. Les Films de Cannes a l’Universite de l’Ouest Timişoara va avea loc, între 12 şi 14 noiembrie, în Aula Magna a Universităţii de Vest din Timişoara şi în sala Capitol a Filarmonicii Banatul (cu intrare liberă). Festivalul de la Cannes s-a reluat anul acesta după o ediţie anulată din cauza pandemiei, fiind organizat în mod excepţional în luna iulie şi beneficiind de o arie de selecţie deosebit de largă, în urma anulării ediţiei precedente. Juriul a fost condus de către excentricul Spike Lee, iar marii autori s-au reîntors anul acesta la Cannes.

Filmele de calitate şi surprizele din palmares au fost din belşug prezente în selecţie, iar Les Films de Cannes a l’Universite de l’Ouest Timişoara va aduce cele mai importante titluri dintre acestea:
– Titane, câştigătorul Palme d’Or,
– A Hero, câştigătorul Grand Prix ex-aequo,
– The Worst Person in the World, câştigător al Premiului pentru interpretare feminină,
– Les Olympiades, Premiul pentru cea mai bună coloană sonoră,
– Three Floors în regia lui Nanni Moretti,
– La Civil, Premiul pentru curaj,
şi filmul Imaculat, distins cu Premiului Publicului la cea de-a 12-a ediţie a Les Films de Cannes a Bucarest, în prezenţa regizoarei Monica Stan.

Despre eveniment, rectorul Universităţii de Vest din Timişoara, Prof. Univ. Dr. Marilen Gabriel Pirtea, a declarat: „La UVT, Cultura este Capitală, iar în acest weekend, în capitala noastră se vor viziona unele dintre cele mai apreciate filme de artă ale anului 2021. Festivalul Internaţional de Film de la Cannes este cea mai importantă emblemă a filmului din Europa, iar în acest an ediţia din Timişoara a fost posibilă prin sprijinul acordat de UVT. Dovedim o dată în plus că UVT nu doar produce conţinut artistic de mare impact, dar şi susţine branduri culturale de prestigiu. Cultura uneşte comunităţi, de aceea îi aşteptăm pe timişoreni la film.”

Films de Cannes a l’Universite de l’Ouest Timişoara este organizat de Asociaţia Cinemascop, iar partener principal este Universitatea de Vest din Timişoara. Proiect cultural finanţat de: Universitatea de Vest din Timişoara, Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale, Centrul Naţional al Cinematografiei, SACD, Ambasada Franţei şi Institutul Francez din România.

În programul ediţiei 2021

Les Films de Cannes a l’Universite de l’Ouest Timişoara :
TITANE : Când Julia Ducournau a câştigat Palme d’Or cu acest al doilea film al său, cineasta a declarat către juriu: „mulţumesc că [aţi] deschis poarta monştrilor.” Criticii de film au fost la fel de uluiţi de film, care spune povestea unui tată care, după o serie de crime inexplicabile, îşi regăseşte fiul dispărut de 10 ani: „Titane e superb de privit, de ascultat, de fetişizat. E obsedant”, jubilează The Playlist.

Distins cu Grand Prix, al doilea cel mai important premiu al festivalului, A HERO, noul film al autorului iranian Asghar Farhadi, spune povestea lui Rahim, care se află în închisoare pentru o datorie neplătită. În timpul unei permisii de două zile, încearcă să-şi convingă creditorul să-şi retragă plângerea în schimbul returnării unei părţi din datorie. Rahim este apoi confruntat cu o criză de neimaginat. Poveştile sale intime şi provocatoare despre conflicte familiale i-au adus laude de-a lungul carierei lui Farhadi de la public, critici de film, cât şi de la circuitul marilor festivaluri internaţionale.

Premiul pentru cea mai bună actriţă a fost acordat lui Renate Reinsve pentru prestaţia sa din THE WORST PERSON IN THE WORLD, în regia lui Joachim Trier. Filmul încheie trilogia Oslo a regizorului cu „o dramă romantică pentru cei care urăsc dramele romantice” (The Toronto Star), despre căutarea iubirii şi a sensului în contemporanul Oslo. Filmul urmăreşte patru ani din viaţa lui Julie (Renate Reinsve), o tânără care navighează furtuni amoroase, se luptă să-şi facă o carieră şi încearcă să-şi dea seama, cu luciditate, cine e cu adevărat.

LES OLYMPIADES a Premiul pentru cea mai bună coloană sonoră. În film, Emilie o întâlneşte pe Camille care e atrasă de Nora, care îşi încrucişează drumul cu Amber. Trei fete şi un băiat – sunt prieteni, uneori iubiţi, de cele mai multe ori şi una şi alta. „Iată încercarea lui Audiard de a inaugura un nou val al mileniului, un soi de Jules et Jim cu un soundtrack synth-pop”, scrie The Playlist.

În 2021, autorul italian Moretti a revenit cu THREE FLOORS, povestea a trei familii care trăiesc în 3 apartamente din acelaşi complex luxos de locuinţe, despre care s-a spus că ar fi „o canava intrigantă ce permite observaţii percutante, în special graţie unor interpretări excelente venite de la luminoasa Margherita Buy, hipnotica Rohrwacher şi debutanta Denise Tantucci” – Edge Media Network.

LA CIVIL, de Teodora Ana Mihai, singurul film românesc în selecţia oficială la Cannes, a fost aplaudat în picioare timp de opt minute după proiecţie şi recompensat în palmaresul final al secţiunii Un Certain Regard cu Prix de l’Audace. Filmul „creionează o imagine convingătoare a unei societăţi în care nimeni nu poate avea încredere în nimic şi toată lumea este complice într-un ciclu nesfârşit de violenţă” potrivit Screen Daily şi va fi proiectat sâmbătă 13 noiembrie, în premieră timişoreană.

IMACULAT, debutul în lungmetraj al regizorilor Monica Stan şi George Chiper-Lillemark s-a întors de la Veneţia cu trei premii, printre care Cel mai bun debut şi Cel mai bun film din secţiunea ‘˜Giornate degli Autori’. Gaia Furrer, directorul artistic al competiţiei Giornate degli Autori, a declarat pe scenă: „Imaculat este o poveste despre fragilitatea multor fiinţe umane, dar mai ales despre discriminarea femeilor care, din păcate, există încă în interiorul şi în afara zidurilor oricărei comunităţi”. Recent premiat şi la Varşovia, filmul este povestea Dariei care intră într-o clinică de dezintoxicare ca să se lase de heroină. Inocenţa ei o salvează de avansurile bărbaţilor din interior şi în mod surprinzător aceştia îi oferă protecţie. Filmul a câştigat Premiul publicului la Bucureşti şi va fi văzut într-o proiecţie specială la Timişoara, în prezenţa regizoarei Monica Stan.

Evocând declaraţia Delegatului General al Festivalului de la Cannes, Thierry Fremaux, Les Films de Cannes A l’Universite de l’Ouest Timişoara îşi propune, la rândul său „să aducă cinema-ul la viaţă, să protejeze artiştii, să expună starurile şi să ajute industria. E o viziune universală. Cinematograful nu e niciodată uniform, se schimbă, se perfecţionează şi toate festivalurile trebuie să se adapteze. Festivalul susţine cinema-ul, iar acesta are nevoie de săli de proiecţie. Sala de cinema nu şi-a spus încă ultimul cuvânt. Multiplicarea platformelor în întreaga lume înseamnă că, pe măsură ce timpul trece, sălile tradiţionale îşi vor dovedi puterea singulară”.