Publicat: 27 Ianuarie, 2013 - 18:21
Share

Ministrul afacerilor externe, Titus Corlăţean, a avut o întrevedere cu Frans Timmermans, ministrul afacerilor externe al Regatului Ţărilor de Jos, în marja Reuniunii ministeriale Uniunea Europeană - Comunitatea Statelor Latino-Americane şi Caraibiene, de la Santiago de Chile.

Cei doi miniştri au trecut în revistă stadiul relaţiilor bilaterale, evocând domeniile prioritare de cooperare bilaterală şi europeană şi au exprimat interesul comun pentru aprofundarea dialogului politic şi consolidarea, în continuare, a cooperării economice şi comerciale româno-olandeze.

În cadrul convorbirilor a fost confirmată realizarea vizitei şefului diplomaţiei române la Haga, în prima parte a lunii februarie 2013, şi includerea în programul vizitei a unei componente parlamentare.

De asemenea, cei doi oficiali au subliniat cu satisfacţie nivelul foarte bun al schimburilor comerciale bilaterale, Olanda ocupând primul loc în clasamentul investitorilor  străini în România.

Ministrul Titus Corlăţean a evocat dinamica foarte bună a schimburilor comerciale, înregistrată în ultimii doi ani, şi perspectivele de viitor cu privire la valorificarea importantului potenţial existent.

Cei doi miniştri au abordat şi teme de interes aflate pe agenda europeană. Şeful diplomaţiei române a reiterat obiectivul aderării la spaţiul Schengen şi a reamintit faptul că România a finalizat implementarea măsurilor compensatorii decise la Consiliul European din martie 2012.