Publicat: 1 Septembrie, 2017 - 12:44

Prima zi a sesiunii parlamentare a început cu epurări la Cameră, a declarat vineri liderul deputaților PMP, Eugen Tomac.

"Prima zi a sesiunii parlamentare a început cu epurări la Camera Deputaților. Astăzi dimineață am fost convocat la o ședință a liderilor grupurilor parlamentare la orele 9,30 pentru a fi informat de către PSD că Partidul Mișcarea Populară nu va mai face parte din viitorul Birou permanent. Deși am făcut parte în prima sesiune, pentru că suntem partid parlamentar, iar domnul Valeriu Steriu a fost chestor al Camerei Deputaților, în urma negocierilor politice pe care le-am avut la începutul sesiunii, astăzi, PSD, pentru că nu vrea să aibă voci incomode în Bp, a trecut la executare. (...) Minoritățile fac un joc politic mizerabil, pentru că știm că votul pe care-l vor avea în Bp este în fapt un vot al PSD. Este regretabil ce se întâmplă, pentru că, în premieră, un partid politic parlamentar, cu aproximativ 400.000 de voturi, rămâne fără o voce în conducerea Camerei Deputaților. (...) Un abuz fără seamă și o epurare în stil mafiot, pe care o condamnăm și vom face o opoziție în Parlament la adresa acestui mamut care crede că poate semăna dictatură în Parlament", a declarat Eugen Tomac, la Palatul Parlamentului.