Miercuri, 29 August, 2018 - 13:35

Sorina PINTEA, ministrul Sănătății a discutat în această dimineață cu dr. Nedret Emiroglu, directorul pentru urgențe în sănătate publică și boli transmisibile și Maria Magdalena Meulenbergs, directorul parteneriatelor strategice din cadrul Biroului Regional al OMS pentru Europa.

Marţi, 28 August, 2018 - 09:56

La nivel mondial, 1 din 68 de copii este diagnosticat cu tulburare de spectru autist. În România, deși nu există încă date statistice relevante le nivel național, studiile efectuate arată că țara noastră se încadrează în această statistică îngrijorătoare. În lipsa unor politici ale statului bine puse la punct, începând cu decontarea limitată a serviciilor de terapie și lipsa de specialiști în centrele de stat, drumul de la primirea diagnosticului la recuperare pentru familiile care luptă cu această tulburare se blochează de cele mai multe ori într-o lipsă acută de soluții.

Luni, 27 August, 2018 - 13:07
pentru asigurarea medicamentelor pentru bolnavii cronici

Asociaţia Producătorilor de Medicamente Generice (APMGR) afirmă că taxa clawback aplicată uniform şi medicamentelor ieftine şi celor care costă mii de euro este principala cauză a dispariţiei de pe piaţă a medicamentelor atât de necesare bolnavilor cronici. APMGR face un nou apel către Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Finanţelor Publice pentru a introduce imediat modul de calcul diferenţiat al acestei taxe, care poate asigura accesul la tratament a milioane de români în condiţii de impact minim asupra cheltuielilor publice.

Luni, 27 August, 2018 - 11:27

Transplantul de organe este una dintre intervențiile care salvează anual viața a peste 120 de mii de oameni din întreaga lume. Iar transplantul renal este operația cea mai frecventă, un număr de peste 80 de mii de persoane primind un rinichi sănătos de la un donator. În topul țărilor care fac cu succes transplant renal de la donator viu se află Turcia, unde anual se transplantează 3.500 de rinichi.

Duminică, 26 August, 2018 - 16:15

Cea de-a 52-a editie a Campaniei "Sanatate pentru Sate" desfasurata de voluntarii de la Paraclisul Catedralei Mantuirii Neamului s-a desfasurat sambata, 25 august 2018, in localitatea Carbunesti, judetul Prahova. De aceasta actiune a voluntarilor au beneficiat peste 100 de localnici care au primit asistenta medicala gratuita. Echipa de voluntari a fost formata din medici specialişti în cardiologie, medicina interna, diabet si nutritie, gastroenterologie, dermato-venerice, recuperare medicala, chirurgie plastica, psihologie și medicina de familie.

Vineri, 24 August, 2018 - 13:18

Joi, 24 august 2018 au început lucrările științifice pentru cea de-a doua ediție a conferinței internaționale despre alienarea parentală, intitulată “To reject a parent – when is it reasonable and when is it not?”, manifestare organizată de Grupul de Studiu privind Alienarea Parentală (PASG) și PASG Nordic, desfășurată în Stockholm, Suedia, în perioada 24-25 august 2018. 

Joi, 23 August, 2018 - 18:00

​500 de ambulanțe de urgență noi vor ajunge, până la finalul acestui an, la Serviciul de Ambulanță și la SMURD, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. În total, 1.309 autospeciale vor ajunge la Serviciul de Ambulanța și SMURD. În cursul acestei saptamani, Inspectorarul pentru Situații de Urgență urmează să finalizeze semnarea acordurilor cadru pentru ambulanțele de urgență de tip B 4x2 și 4x4. Licitația a fost finalizată, iar primele amulanțe de tip B pentru Serviciile de Ambulanță și SMURD urmează să ajungă în cursul acestui an. 

Joi, 23 August, 2018 - 16:20

56 cazuri de meningite cauzate de infecția cu virusul West Nile s-au înregistrat din mai până acum, existând şase decese, precizează Ministerul Sănătăţii. Trei dintre decese s-au înregistrat în București și câte unul în județele Iași, Galați și Covasna.

Joi, 23 August, 2018 - 13:00

Informare referitoare la infecția cu  virus West Nile

Conform datelor furnizate Ministerului Sănătăţii de către Centrul Naţional de Supraveghere şi Control a Bolilor Transmisibile,  din  data de 2 mai 2018 și până în prezent, au fost înregistrate 56 cazuri de meningite/meningo-encefalite cauzate de infecția cu virus West Nile,  fiind înregistrate 6 decese.

Cazurile sunt din: Dolj 12, Iași10, București 8, Olt și Teleorman câte 4, Galați și Ilfov câte 3, Brăila și Giurgiu câte 2, Bacău, Tulcea, Bihor, Botoșani, Vrancea, Covasna, Mehedinți și Satu Mare câte 1 caz.

Miercuri, 22 August, 2018 - 20:00

Un program prin care vor fi pregătiţi doctori în domeniul medicinii de călătorie a fost pus în dezbatere de Ministerul Sănătăţii. Acesta are scopul de a creşte numărul consultaţiilor înaintea călătoriilor în străinătate şi de a nu permite extinderea bolilor emergente şi reemergente.

Miercuri, 22 August, 2018 - 18:16

Miercuri, 22.08.2018, la sediul Centrului de Îngrijire și Asistență Socială Persoane Adulte cu Handicap Liliești – Băicoi, județul Prahova un  grup format din șaisprezece  persoane private de libertate  selecționate în regim semideschis au avut posibilitatea să experimenteze concepte prosociale, precum „empatia” și „compasiunea”  într-un mediu comunitar (altul decât cel penitenciar), și au acordat sprijin emoțional  unor persoane care se confruntă cu situații problematice de viață (specifice celor care se află în sisteme de protecție) internate în centru.

Miercuri, 22 August, 2018 - 16:42

În zilele de 27 august și 4 septembrie 2018, la Centrul de Sănătate Multifuncțional ”Sfântul Nectarie” va avea loc Campania ”6 PENTRU VIAȚĂ”.

Oricine dorește poate veni să doneze!

Campania este menită să tragă un semnal de alarmă și să sensibilizeze opinia publică privind criza de sânge din spitale. Este cunoscut deja faptul că doar 2% din populația țării donează sânge, iar vara, în perioada concediilor, donatorii se prezintă mai rar la Centrul de Transfuzie Sanguină București, făcând și mai dificilă misiunea personalului medical de a salva oamenii.

Miercuri, 22 August, 2018 - 12:49

Vară, concediu la mare, plajă și bronz. Vă sună cunoscut acest scenariu? Este unul dintre cele mai așteptate momente din an, însă și unul care implică riscuri mari pentru sănătate. Pielea este cea care, inevitabil, are suferit vara, iar afirmația este din plin susținută de cifrele furnizate de Organizația Mondială a Sănătății: unul din trei cancere este diagnosticat la nivelul pielii. Numărul celor care plătesc prețul enorm al expunerii la soare este, la ora actuală, de câteva milioane. 

Miercuri, 22 August, 2018 - 08:56

Referitor la informaţiile apărute în mediul virtual cu privire la anumite analize ale pacientului Oprea Doru, internat în instituţia noastră în urma participării la mitingul de protest din data de 10 august, facem precizarea că aceste date de laborator trebuie corelate cu contextul clinic al pacientului şi, evident, şi cu alte constante biologice crescute.

Marţi, 21 August, 2018 - 18:18

Primăria Capitalei va înfiinţa o reţea metropolitană de centre dedicată diagnosticului şi tratamentului afecţiunilor oncologice ale femeilor din care vor face parte Clinica ”Sfânta Agatha” şi patru centre medicale ambulatorii, a anunţat, marţi, primarul general Gabriela Firea.

Luni, 20 August, 2018 - 16:38

PRIMUL caz de anevrism de aortă toracică rupt, tratat endovascular a fost acceptat de Conf. Dr. Victor Costache și Echipa INIMII de la SIBIU după ce a fost refuzat în prealabil de două Institute de Boli Cardiovasculare renumite, din cauza complicațiilor. Acest tip de intervenție permite evitarea  deschiderii cavității toracice ce s-ar fi soldat cu urmări postoperatorii mult mai complicate la un pacient foarte fragil, aflat în șoc hemoragic.

Luni, 20 August, 2018 - 12:00

Fie că se găsește sub formă de felii, triunghiuri, la sul sau cuburi, brânza topită este des întâlnită în alimentația consumatorilor.

În cadrul unui studiu realizat de InfoCons, au fost analizate 14 produse sau distribuite de: Metro Cash & Carry Romania S.R.L., Romfulda Prod SRL, S.C. Delaco Distribution S.A., S.C. Gordon Prod S.R.L., S.C. Hochland Romania, S.C. Macromex S.R.L., S.C. Mirdatod Prod S.R.L., SC Auchan Romania SA, SC THEREZIA PRODCOM SRL, Societe Fromagere de Lons le Saunier.

Astfel, produsele cu cel mai mare număr de E-uri au fost:

Luni, 20 August, 2018 - 09:30

De-a lungul vieții, întâlnim multe persoane alături de care ne angajăm în diverse relații în funcție de contextul respectiv: unele sunt sunt pozitive, ne creează emoții plăcute, o stare de relaxare, liniște, bucurie, siguranță, comfort psihic și emoțional însă, în altele ajungem să ne simțim hărtuiți sufletește, nesiguri, obosiți, deprimați, chiar neputincioși. În opinia psihologului Laura Maria Cojocaru, o persoană care declanșează în noi astfel de senzații neplăcute se poate numi “vampir emoțional”, ne stoarce pur şi simplu de energie.

Vineri, 17 August, 2018 - 19:00

Veste mare pentru cei care sunt părinţi: din toamnă se dau 1.500 lei pentru copiii cu vârste între 7 şi 16 ani. 

Un nou ajutor social va fi acordat de Primăria Capitalei elevilor. Concret, aceştia vor primi suma de 750 de lei iar banii vor putea fi folosiţi pentru achiziţia de aparate dentare. Dacă elevii au nevoie de astfel de aparate pentru ambele arcade, suma acordată va fi dublă, 1.500 lei. 

Actele necesare pentru încasarea banilor sunt următoarele:

- cerere tip

- certificatul de naştere al copilului

- copie după buletinele părinţilor

Vineri, 17 August, 2018 - 15:36

Serviciul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă (SNUAU), denumit şi serviciul 112, intră în „reparaţie capitală“. Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, care îl gestionează, a demarat o licitaţie pentru modernizarea şi extinderea sistemului 112. Astfel, localizarea celor care au nevoie de ajutor se va face mult mai precis.

Serviciul de urgenţă 112, adică Serviciul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă (SNUAU), avea nevoie de mult timp de modernizare, iar acum Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS) a demarat o licitaţie.

Vineri, 17 August, 2018 - 12:14

Sindicaliştii din Sănătate au solicitat, joi, Guvernului şi Parlamentului României introducerea „echităţii” în sistemul de pensie prin luarea în considerare, la calculul stagiului de cotizare, a întregului timp de lucru al salariaţilor din sistemul sanitar, inclusiv a orelor suplimentare.

De această măsură ar beneficia peste 30.000 de cadre medicale, mai exact peste 10.000 de medici, care efectuează gărzi, şi aproape 20.000 de asistente medicale.

Joi, 16 August, 2018 - 16:28

Ca urmare a informaţiilor apărute în presa centrală cu privire la gazele lacrimogene utilizate în seara zilei de 10 august în Piaţa Victoriei, vă informăm că în ultimele 24 de ore s-au prezentat la UPU la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti 5 persoane care şi-au manifestat îngrijorarea faţă de consecinţele ce le-ar putea avea aceste gaze asupra sănătăţii dumnealor. 

Simptomul a fost unul comun pentru toate cele 5 persoane, respectiv tuse seacă.

Toate cele 5 persoane au prezentat o stare clinică bună, fără modificări biologice şi nu au necesitat spitalizare.

 

Joi, 16 August, 2018 - 14:27

Federația „Solidaritatea Sanitară” solicită Guvernului (în calitatea de inițiator al proiectului privind noua lege a pensiilor) și Parlamentului României introducerea echității în sistemul de pensie prin luarea în considerare în calculul stagiului de cotizare a întregului timp de lucru al salariaților, inclusiv a celui corespunzător normelor prin cumul, respectiv orelor suplimentare.

Vineri, 10 August, 2018 - 13:40

CNAS a elaborat proiectul actului normativ de modificare a Legii 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, în scopul punerii în acord a prevederilor acesteia cu Decizia Curţii Constituţionale nr. 498/2018, referitoare la Dosarul Electronic de Sănătate (DES).

Vineri, 10 August, 2018 - 09:27

Muzeul Municipiului București și Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București anunță deschiderea expoziției outdoor de fotografie „100 de ani de medicină românească”. Expoziția este împărțită în module care pot fi vizitate în două locații ale Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila”: la Facultatea de Medicină Generală – Bulevardul Eroii Sanitari, nr. 8 și la Rectorat – Strada Dionisie Lupu, nr. 37.

Joi, 9 August, 2018 - 18:21

La Spitalul Clinic „Prof. Dr. Theodor Burghele”, de la începutul acestei săptămâni, pacienții care au avut nevoie de o intervenție pentru eliminarea calculilor reno-ureterali (așa-numitele “pietre la rinichi” ) au beneficiat de o nouă metodă de tratament, cu ajutorul unui aparat super-performant.

Joi, 9 August, 2018 - 13:50

Specialiștii menționează că infecția cu virus West Nile nu se transmite de la om la om, ci doar prin înțepătură de țânțar.

Cazurile  de meningite/ meningo-encefalite cu virus West Nile depistate și înregistrate în România sunt sporadice și în momentul de față nu există riscul unei epidemii.

Joi, 9 August, 2018 - 12:25

EIT Health, una dintre cele mai mari inițiative din domeniul sănătății din lume susținută de Comitetul European și Institutul European de Inovare și Tehnologie (EIT), acordă până la sfârșitul anului 2018 granturi în valoare de peste 100.000 de euro prin mai multe programe pe care le desfășoară: programul InnoStars Awards, programul competițional și de instruire European Health Catapult și programul HeadStart Funding, dedicat inovatorilor din domeniul sănătății care vor să își transforme ideile inovatoare în soluții comercializabile.

Miercuri, 8 August, 2018 - 20:14

Fostul şef al Secţiei de Chirurgie Generală din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) şi fost preşedinte al Colegiului Medicilor Vaslui, medicul Mircea Zavate, a fost găsit decedat, miercuri, în locuinţa sa, în urma unei intervenţii a pompierilor militari. 

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vaslui, pompierii au intervenit după ce, printr-un apel la numărul de urgenţă 112, vecinii medicului au anunţat faptul că bărbatul nu mai fusese văzut ieşind din locuinţă de câteva zile.

Miercuri, 8 August, 2018 - 20:03

Agenţia Europeană a Medicamentului (AEM) analizează posibilele efecte asupra pacienţilor care au luat medicamente din gama Valsartan care conţin N-nitrosodimetilamină (NDMA), o impuritate depistată în substanţa activă produsă de compania farmaceutică Zhejiang Huahai.

N-nitrosodimetilamină (NDMA) este catalogată ca fiind un probabil cancerigen uman, conform testelor efectuate pe animale. Este prezentă în anumite alimente şi surse de apă, dar, în concentraţii reduse, nu este dăunătoare.

Subscribe to Sanatate