6 Ian 2019 - 14:00

Ag. AMOS News a monitorizat cele mai importante evenimente înregistrate în această săptămână.

1. Președintele în zodia refuzurilor
2. Toader nu poate evalua un prof de fizică
3. Teodorovici reușește să scape de Mișa
4. Corina Crețu pune România pe „site-ul rușinii”
5. Iohannis nu renunță: a reconfirmat intenția de a obține al doilea mandat


1. Președintele în zodia refuzurilor

 

 Președintele Iohannis s-a concentrat în minivacanța de anul nou asupra lecturii unor hârtii restante primite de la Guvern. În urma acestui efort a semnat două decrete pentru constatarea vacanței unei funcții de membru al Guvernului prin demisia lui Paul Stănescu, viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale şi administrației publice și a demisiei lui Lucian Şova, ministrul transporturilor.
Dar nu a mai ajuns și la propunerile de înlocuire a miniștrilor: Lia Olguța Vasilescu la Dezvoltare și Mircea Drăghici la Transporturi. Cele două ministere funcţionează cu miniştri demisionari de o lună.
Klaus Iohannis: "Nu am formulat încă un răspuns de refuz, fiindcă asta va fi, voi refuza propunerile înaintate de Prim-ministru, fiindcă aici avem şi argumente de legalitate, dar avem şi argumente de oportunitate. Echipa mea lucrează la această analiză, însă până la mijlocul săptămânii viitoare voi da publicităţii inclusiv motivele pentru care voi refuza propunerile făcute de Prim-ministru."
"Pot să vă răspund foarte simplu – nu voi revoca pe procurorul general Augustin Lazăr. Procurorul general face o treabă foarte bună acolo. Sunt mulţumit de activitatea domniei sale", a declarat preşedintele Iohannis.
"În privința propunerilor de numire pentru procurori, pentru pozițiile de conducere, aceste propuneri sunt în analiza departamentului de resort. Este totuși important de reținut că domnul ministru a considerat pur și simplu să trimită aceleași propuneri fără modificări, lucru care este cel puțin ciudat, ca să mă exprim așa."

 

2. Toader nu poate evalua un prof de fizică

 

 Ministrul justiției, Tudorel Toader a afirmat, legat de refuzul președintelui Klaus Iohannis de a lua o decizie în ceea ce privește revocarea lui Augustin Lazăr, înainte de o pronunțare a instanței în acest caz: "'Oi fi eu ministrul justiției, dar nu pot evalua un profesor de Fizică pentru că, vreau să vă spun ceva - și să luați sensul simplu pe care-l spun - a cunoaște mecanismele statului de drept este mare finețe, dar poate fi rezultatul unor acumulări de ani și ani și zeci de ani de zile.
Nu te duci tu pe scaunul acela și te alege poporul peste noapte președinte și devii tu atoateștiutor. (...) Nu excludem şi varianta contrară, să fie consiliat bine, dar să zică 'lasă că ştiu eu mai bine, simt eu altfel..."

 

3. Teodorovici reușește să scape de Mișa

 

 

Ionuț Mișa a fost revocat de la conducerea Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) urmând acum să revină pe postul de șef al Direcției Generale de Administrare a Marilor Contribuabili din ANAF iar premierul Viorica Dăncilă a semnat numirea lichidatorului judiciar Mihaela Triculescu în funcția de președinte al ANAF, fost director adjunct la Centrul Regional pentru Formarea Profesională a Adulților Dolj.

Neînțelegerile dintre cei doi sunt cunoscute, după ce Teodorovici l-a înlocuit la începutul anului pe Mișa în funcția de ministru al Finanțelor. Recent, Teodorovici l-a acuzat că ar tergiversa recuperarea unui imobil și a unor sume de bani în cazul casei din Sibiu pierdută în instanță, în 2015, de către familia președintelui Klaus Iohannis.

Iohannis: "... în loc să se ocupe de buget, fiindcă toată lumea are nevoie de bugetul pe anul în curs, este deja târziu, se ocupă de schimbat șefi de la ANAF și din alte poziții, lucru care mie îmi dă foarte mult de gândit."

 

4. Corina Crețu pune România pe „site-ul rușinii”

 

 

Portalul cu date despre alocarea fondurilor europene a fost actualizat, a anuntat Corina Cretu, comisarul european pentru Politica Regionala. Pe acesta sunt afisate cele mai recente date despre sumele din fonduri europene care au fost accesate de catre fiecare țară.

"Portalul pe care l-am creat pentru o mai buna transparenta - Platforma de date deschisa (Open Data Platform) - a fost actualizat de catre colegii mei si poate fi vizualizat pe site-ul Comisiei Europene. Fiecare cetatean poate vedea evolutia din fiecare tara a Fondurilor Structurale si de Investitii pentru perioada 2014-2020", a scris Corina Crețu.
Acest portal ofera acces la date despre planificarea si implementarea fondurilor disponibile, platile Uniunii Europene catre fiecare tara si realizarile la nivelul fiecarei tari.
Romania are alocata o suma de 30,88 miliarde de euro, pentru perioada 2014 - 2020, prin intermediul a opt programe, ceea ce reprezinta o medie de 1.548 de euro de persoana. La aceasta suma, statul roman trebuie sa se adauge in jur de 5,86 miliarde de euro.
Cele mai recente date, cele de vineri, arata ca din totalul sumei alocate, 36,71 de miliarde de euro, era aprobata o suma de 20,81 de miliarde de euro, reprezentand 57%, dar plati au fost facute in valoare de 6,54 miliarde de euro (18%).

 

5. Iohannis nu renunță: a reconfirmat intenția de a obține al doilea mandat

 

 Întrebări cu răspuns reconfirmat în prima conferință de presă de la Cotroceni, din acest an.

Întrebare: Revenim puțin la finalul acestui an și la alegerile prezidențiale. Spuneați că veți candida pentru un al doilea mandat. Ce partid politic vă susține?
Klaus Iohannis: Clar, mă susține PNL. Este partidul din care provin, este partidul care a hotărât de multă vreme că mă va susține pentru un al doilea mandat.

Întrebare: Ați avea nevoie cumva și de o susținere mai mare? Ar fi benefică, în contextul în care ar putea exista și o formațiune mai largă de dreapta?
 Klaus Iohannis: Asta, sigur, rămâne o discuție care se poate purta, și se va purta, însă importantă este susținerea românilor.

 

Format: