26 Mai 2019 - 14:00

Ag. AMOS News a monitorizat cele mai importante evenimente înregistrate în această săptămână.

1. Surpriză! Creșterea economică din primul trimestru a fost de 5%!
2. Iohannis mimează aniversarea Revoluției în avans, dar renunță după trei zile
3. Malgașii îl extrădează pe Mazăre de frică să nu se contamineze
4. CE ne somează pe final de mandat să modificăm modificările
5. Eșec de milioane al TVR la Eurovision


 

1. UDMR rupe protocolul cu Coaliția

 

Șoc și groază în coaliție: UDMR a anunțat, brusc, că rupe protocolul de colaborare, ceea ce pune majoritatea în situația de a avea un echilibru fragil. Hunor declară că, oricum, avea de gând să facă acest lucru după alegeri, dar anunțul precipitat a fost determinat de „represaliile” împotriva etnicilor maghiari care au îmbrăcat în saci de gunoi crucile eroilor români din cimitirul din Valea Uzului.


 

2. Cutremur la Academia de Poliție

 

Adevărat cutremur la Academia de Poliție, după ce rectorul Iacob Adrian și prorectorul Mihai Marcoci au fost puși sub control judiciar pentru instigarea unui subaltern care a amenințat pe ziarista care îi demascase că și-au copiat lucrările de doctorat - un fenomen destul de comun în mediul respectiv.

 


 

3. Amânarea sentinței în procesul lui Dragnea

 
Debutul ultimei săptămâni dinaintea euro-referendumului a stat sub semnul așteptării înfrigurate a deciziei instanței din celebrul dosar „Bombonica fără bombonică”, cea care urma hotărască cursul multor lucruri. Dragnea a mai primit însă o săptămână de amânare, ceea ce a amestecat speranțele partizanilor săi cu exasperarea adversarilor. Și ce adversari!

4. Alți 5 militari români răniți în Afganistan

 

Cinci militari din Batalionul 300 Protecția Forței „Sfântul Andrei”, care se află în Afganistan, au fost răniți vineri în timp ce executau o misiune de patrulare mixtă împreună cu militari americani.
Pe timpul executării misiunii, mașina de luptă de tip MRAP în care se aflau militarii a fost atacată cu un dispozitiv exploziv improvizat.
Patru militari români au fost răniţi în Afganistan și luna trecută, în 13 aprilie, după ce insurgenţii au detonat un dispozitiv exploziv improvizat.
În 6 mai, alți doi miltari români au fost răniți în Afganistan, după ce mașina în care se aflau s-a răsturnat. 
România a pierdut 29 de militari în teatrele de operaţii în care este angajată în afara țării. Aproape 200 de soldați români au fost răniți în aceste misiuni.


 

5. „Repatrierea” lui Mazăre

 
 În absența răspunsului la o întrebare care dăinuie de vreo doi ani, canalele de știri s-au năpustit asupra subiectului „repatrierii” lui Mazăre. Iohannis s-a simțit chiar dator să facă o paralelă (cam deplasată, dar pe potriva umorului său) între acesta și importurile de mazăre din Madagascar.

 

Vezi și:

Click pe imagine pentru mărire

Click pe imagine pentru mărire

Topul evenimentelor săptămânii a 21-a din 2019 (20-26 mai)​​​​​​​ [Link către știre]

Topul evenimentelor săptămânii a 20-a din 2019 (13-19 mai) [Link către știre]

 

Format: