Publicat: 3 Noiembrie, 2013 - 00:00
Share

AMOS News a monitorizat cele mai importante evenimente înregistrate în această săptămână:
1.CCR întoarce Codul Insolvenței

Noul cod al insolvenței este neconstituțional, a decis, marţi, Curtea Constituțională a României. Aşadar, televiziunile aflate în insolvență nu își vor mai pierde licența. Sesizarea a fost făcută de Avocatul Poporului, care a contestat articolul 81 alineatul 3, ce reglementează doar pentru audiovizual, şi articolul 348, privind retroactivitatea legii.
Noul cod al insolvenței conține un articol prin care oricărei televiziuni sau post de radio aflat în dificultate i se poate ridica licenţa de emisie în mod automat.Excepția de neconstituționalitate se referă la art. 81, alin. 3 și art. 348 din OUG 91/2013 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență.

În sesizare, Avocatul Poporului susține că dispozițiile atacate contravin art. 1 alin. (5) și art. 15 alin. (2) din Constituție.

Normele supuse controlului de constituționalitate sunt următoarele: art. 81 alin. (3): "În cazul în care activitatea debitorului se află sub incidența prevederilor Legii audiovizualului 504/2002, cu modificările și completările ulterioare, ca urmare a deschiderii procedurii și până la data confirmării planului de reorganizare se suspendă licența audiovizuală, în sensul Legii nr. 504/2002, cu modificările și completările ulterioare, cu începere de la data primirii comunicării de către Consiliul Național al Audiovizualului, în planul de reorganizare vor fi prevăzute condițiile de exercitare a dreptului de a difuza, într-o zonă determinată, un anume serviciu de programe, condiții ce vor fi supuse aprobării prealabile a Consiliului Național al Audiovizualului"; art. 348: ''(1) Prezenta ordonanță de urgență intră în vigoare la data de 25 octombrie 2013. (2) Prezenta ordonanță de urgență se aplică și procedurilor de prevenire a insolvenței și de insolvență aflate în derulare la data intrării sale în vigoare, cu excepția dispozițiilor art. 183 — 203, care se aplică doar cererilor introduse după data intrării în vigoare a acesteia".

Avocatul Poporului arată că OUG 91/2013 include într-un singur act normativ legislația generală (aplicabilă tuturor operatorilor economici), legislația specială (incidență instituțiilor de credit și societăților de asigurare/reasigurare), reglementarea insolvenței grupurilor de societăți, precum și a insolvenței transfrontaliere.

 

2.Avertismentul prințului Charles
Prinţul Charles a declarat pentru lansarea părţii a treia a documentarului "Wild Carpathia" că România pierde 3 hectare de pădure virgină pe oră şi că autorităţile trebuie să ia măsuri urgente.

"Unul din motivele pentru care întotdeauna mi-a făcut mare plăcere să revin în România este frumuseţea naturală extraordinară a peisajelor sale şi a pădurilor sălbatice virgine din Munţii Carpaţi. (...) În anumite zone deja este prea târziu şi situaţia se înrăutăţeşte în fiecare zi. Se estimează că România pierde 3 hectare de pădure virgină pe oră. Iar jumătate din acest fenomen se petrece în zone care ar trebui să fie protejate. (...) Aceste păduri funcţionează drept coridoare pentru migraţia multor specii (...) Asta face din Carpaţii româneşti o comoară naturală nepreţuită într-un continent care de mult şi-a pierdut astfel de comori sălbatice. Ceea ce dumneavoastră încă aveţi aici în România, a devenit de o raritate extremă. Foarte multe ţări europene au puţine sau nu le-au mai rămas deloc astfel de păduri. Spre exemplu, în trecutul nu foarte îndepărtat, aveam în Marea Britanie păduri magnifice, întinse, însă le-am defrişat, astfel încât în prezent au rămas doar câteva pâlcuri de copaci răzleţi şi cea mai mare parte a faunei a dispărut. Ceea ce s-a întâmplat în Munţii Scoţiei constituie un avertisment pentru ceea ce s-ar putea petrece cu Munţii Carpaţi dacă nu-i protejaţi. Pădurile înfloritoare vor fi înlocuite cu peisaje mohorâte, goale, pe care le vedem în scenele de încheiere ale celui mai recent film cu James Bond. (...) Trebuie să sensibilizăm urgent oamenii, atât pe cei tineri, cât şi pe cei bătrâni, şi asta face şi documentarul 'Wild Carpathia', pentru că se referă la respectarea valorilor naturii şi a modului în care tot ce este viu se interconectează (...) Avem datoria să salvăm ultimele zone neatinse ale Europei, cât încă mai putem s-o facem. De asemenea, ar trebui să nu subestimăm valoarea economică a acestor ţinuturi sălbatice", a spus prinţul Charles.

Pe de altă parte, ministrul Mediului, Rovana Plumb, susţine că prinţul Charles s-a referit la pierderea a 3 hectare de pădure pe oră la nivelul UE, şi nu la nivelul României deşi a fost prezentă la evenimentul în care a fost citit mesajul acestuia. "Practic, din 322.000 de hectare de păduri virgine la nivelul UE, 210.000 de hectare se află în România. De aceea am iniţiat acest ordin astfel încât până la sfârşitul anului viitor să avem la nivelul României un catalog naţional privind pădurile virgine şi cvasivirgine, dar şi măsurile necesare pentru ca acestea să fie protejate", a spus Rovana Plumb. Ea a menţionat că, din suprafaţa de 210.000 de hectare de păduri virgine şi cvasivirgine din România, doar 18% sunt protejate, respectiv se află în zona de administrare a Regiei Naţionale a Pădurilor Romsilva şi a Ministerului Mediului, prin direcţia de Biodiversitate. Plumba arătat că restul de păduri virgine şi extravirgine care nu se află în parcuri şi rezervaţii, respectiv 80% din suprafaţa de 210.000 de hectare, nu sunt protejate.

Partea a treia a seriei documentare "Wild Carpathia", numită "Wild Forever" şi produsă de compania britanică Almond Films, va fi difuzată la nivel mondial începând de luna viitoare. În România, "Wild Carpathia - Wild Forever", care include un interviu cu prinţul Charles, va fi difuzată pe Travel Channel pe 8 noiembrie, de la ora 21.00. "Wild Carpathia" prezintă, în viziunea unui grup de britanici, frumuseţea Munţilor Carpaţi din România, în încercarea de a arăta străinilor peisajele românești.

 


3.Evaziune fiscală record: 70 milioane
Un nou dosar de fraudă fiscală a ieșit la iveală. Funcţionarul ANAF Antonio Burlac şi liderul grupării evazioniste Moubarak Mahmoud Sleiman au fost arestaţi preventiv, alături de alte opt persoane în dosarul de evaziune fiscală de 70 de milioane de euro.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a hotărât, marţi seară, arestarea omului de afaceri Moubarak Mahmoud Sleiman, identificat de anchetatori drept liderul grupării. Totodată, au mai fost arestaţi: angajatul ANAF Antonio Burlacu, Masri Mohamed Mahmoud, Răzvan Adrian Lungu, Abdul Mousim al Zaid, Vasile Corbu, Georgian Rădulescu, Florin Dãnilã, Sorin Cristian Ştefan şi El Madhoun Suheil Rashid Selim Ahmed.

Vor fi cercetaţi în stare de libertate cu măsura interdicţiei de a părăsi ţara Camelia Sora, Georgetei Neagu şi Petrei Gherbezan. De asemenea, Instanţa l-a lăsat liber, fără a lua vreo măsură, pe funcţionarul ANAF Traian Ilie.

Procurorii DNA au formulat propunere de arestare preventiva pentru un număr de 29 inculpați: MOUBARAK MAHMOUD SLEIMAN, MASRI MOHAMED MAHMOUD, BURLACU ANTONIO LAURENȚIU, LUNGU RĂZVAN ADRIAN, CORBU VASILE, RĂDULESCU GEORGIAN, NEAGU GEORGETA, SORA CAMELIA, GHERBEZAN PETRA, DĂNILĂ FLORIN, ABDUL MOUSIM AL ZAID, MARDARE ANDREI VIOREL, ȘTEFAN SORIN CRISTIAN, ILIE TRAIAN, ZAYED HUSEIN, ALI A. ALI, EL KHOURY ELIAS, ATEF EL SAID ABD EL AZIZ EL KELEINI, GHAZIRI RAMI, OMAR HAMID, MOUHAMED KOULI, CHRAIF ALI, ȚIGĂNILĂ MIHAIL RĂZVAN, EL KHOURY CHRBEL, SĂRĂCUȚA ADRIAN, EL MADHOUN SUHEIL RASHID SELIM AHMED, DAHER ORLANDO EMIL, NICOLAE ANGELA EUGENIA, NICOLAE DANIEL, iar față de un număr de 6 persoane, respectiv față de inculpații: LEPĂDATU CRISTIANA ELENA, ZAMFIR IOANA SORINA, CURĂVALEA EMILIA, RAMI BITAR, NIȚĂ OANA, GROZA VASILE BUJOR au dispus măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara.

Procurorii DNA arată că membrii grupării au derulat "operaţiuni comerciale triunghiulare scriptice", valorificând mărfuri fără forme legale pe piaţa internă, cu eludarea legislaţiei privind obligaţiile fiscale generate de TVA, impozit pe profit.

"Reuşita fraudei fiscale a fost posibilă datorită măsurilor de precauţie folosite şi sprijinului funcţionarilor fiscali ai statului român, ai organelor de urmărire penală", susţin anchetatorii.

Moubarak Mahmoud Sleiman, cetăţean de origine arabă, a fost identificat de anchetatori drept liderul grupării.

"Inculpatul Moubarak Mahmoud Sleiman, asociat unic şi administrator al SC Sam Plus International SRL Bucureşti, a fost principalul organizator al grupului infracţional la care au aderat persoane interpuse, respectiv o parte dintre inculpaţii din prezenta cauză, implicaţi în înfiinţarea firmelor fantomă, coordonarea operaţiunilor şi reprezentarea firmelor, inclusiv cu ocazia controalelor fiscale", informează DNA.

 

4.Începerea lucrărilor la Scutul de la Deveselu
Luni a început instalarea elementelor din scutul american antirachetă, la Deveselu. Traian Băsescu, Mircea Duşa, dar şi oficiali americani și din partea NATO au participat luni la ceremonia oficială de marcare a începerii lucrărilor la Baza Deveselu.

Președintele Traian Băsescu a declarat la eveniment: Asistăm la integrarea României în sistemele NATO. Vă doresc tuturor satisfacţia pe care o am.

"Faptul că SUA şi NATO sunt reprezentate la un nivel atât de înalt este dovada importanţei acestui eveniment pentru dumneavoastră. Pentru noi, românii, evenimentul de azi poate are o semnificaţie mai adâncă, ce se referă la integrarea României în sistemele şi structurile NATO, care va asigura una dintre cele mai perfecţionate soluţii de protejare a cetăţenilor europeni şi americani împotriva atacurilor balistice. Mai mult, semnificaţia evenimentului de azi arată că aliaţii noştri au capacitatea să îşi apere cetăţenii de orice tip de ameninţare. Vă doresc tuturor satisfacţia pe care o am eu azi, a datoriei împlinite", a spus Traian Băsescu,luni, la ceremonia de marcare a demarării lucrărilor.

ames Miller, adjunctul secretarului Statelor Unite pentru politica de apărare a declarat că România s-a transformat în unul dintre cei mai de încredere și capabili parteneri”

Scutul ”reprezintă o extraordinară realizare pentru România, realizare de care trebuie să fiți mândri”, a spus Miller.

”Pentru Statele Unite, România s-a transformat în unul dintre cei mai de încredere și capabili parteneri”, a continuat el.

”E o țară care exportă securitatea pretutindeni. România de astăzi reflectă parteneriatul pe care îl are cu SUA. Vedem un mare potențial în construcția pe viitor a acestei relații. Ziua de azi marchează un element esențial pentru alianță”, a susținut adjunctul secretarului SUA.

Conform publicației Ziua Veche, instalaţiile primului sistem de apărare antirachetă din Europa vor costa peste 130 de milioane de dolari. Aşa vor arăta modulele în interiorul cărora vor fi instalate cele trei baterii a câte opt rachete interceptoare. Ceea ce înseamnă că acestea vor fi amplasate la sol şi nu în buncăre sub pământ cum se crezuse iniţial. Dacă în prima etapă românii au fost cei care s-au ocupat de construcţia unor facilităţi temporare pentru Baza de la Deveselu în schimbul a 3 milioane de dolari, în faza a doua intră în scenă doar americanii.

Pentru întregul proiect al scutului, Comandamentul Naval al SUA a încheiat un contract de aproape 6 milioane de dolari cu o firmă de peste ocean pentru servicii de mentenanţă.

Investiţiile nu se opresc însă aici. Pentru construirea instalaţiilor primului sistem de apărare antirachetă din Europa, o altă companie americană va primi 134 de milioane de dolari.

"Sistemul de apărare antirachetă AEGIS Ashore, localizat pe un teren de aproximativ 108 hectare, va contribui în mod substanţial la oferirea unei protecţii teritoriilor europene din partea NATO, inclusiv României. Această atribuire a contractului demonstrează atât capabilităţile tehnice puternice şi în domeniul managementului de proiecte ale KBR, cât şi capacitatea noastră dovedită de a implementa proiecte mari şi provocatoare din punct de vedere tehnic în lume", a declarat Andy Summers, preşedinte KBR Infrastructure, citat de Ziua Veche.

Cu alte cuvinte, americanii vor muta structura unei clădiri de patru etaje, unde va fi instalat un radar, de pe Coasta de Est a Statelor Unite în România. De asemenea, firma va construi în ţara noastră drumuri, clădiri pentru asistenţă şi utilităţi menite să susţină sistemul AEGIS.

 


5.Rectificarea bugetară în minus
Guvernul a aprobat, miercuri, a doua rectificare bugetară din acest an. "Asigurăm toţi banii de salarii şi funcţionare a instituţiilor", a declarat primul ministru Victor Ponta. Față de variantele vehiculate anterior, ministerul de Interne primește și mai mulți bani, obținând o suplimentare a fondurilor pentru cumpărarea de uniforme jandarmilor și polițiștilor, iar cel mai mult pierde ministerul Muncii, peste 500 de milioane de lei.

"Prin rectificare, asigurăm totuşi banii pentru cheltuielile salariale şi de funcţionare ale tuturor instituţiilor ţării. Vreau să spun foarte clar: n-am tăiat decât acolo unde erau sume nefolosite, sume economisite şi mulţumesc Ministerului Muncii, care, realmente, a făcut nişte economii aplicând mai corect şi verificând mai bine legea. La Sănătate, nu s-a tăiat niciun leu, cei 54 de milioane de lei pleacă la CNAS, tot pentru sistemul de sănătate", a spus premierul Ponta în debutul şedinţei de Guvern.

În proiectul de rectificare bugetară postat pe site-ul Ministerului Finanțelor, Ministerul de Interne trebuia să obțină o suplimentare de 128 de milioane de lei.

Ministrul Radu Stroe a reușit în cele din urmă să obțină 150 de milioane de lei, spun sursele Digi24. Diferența urmează să fie folosită pentru cumpărarea de uniforme noi pentru jandarmi și polițiști, mai ales pentru tinerii absolvenți sau pentru cei care intră acum în aceste structuri de forță.

Premierul a mai punctat şi faptul că creşterea economică este de 2,2%, adăugând că probabil preşedintele Traian Băsescu va fi trist pentru că aceasta este mai mare decât cea prognozată.
"Probabil unii de la Cotroceni o să fie trişti că avem creştere economică mai mare decât cea prognozată", a spus premierul.