4 Dec 2016 - 00:00

1. Ziua națională: consensuri și controverse
Anul acesta Ziua Nationala a venit cu nuielușa pentru cativa oameni politici! Presedintele Klaus Iohannis a gasit de cuviinta sa introduca principiul care ar curata politica la varf chiar de Ziua Nationala, neinvitandu-i la manifestarile organizate cu ocazia Zilei Marii Uniri pe politicienii care au probleme cu Justitia, "indiferent ca sunt vinovati sau nu".
Asta, in conditiile in care Marea Uniri inseamna in primul rand unitate si bucuria de a fi laolalta cu totii pentru a marca impreuna un moment istoric de o importanta aparte pentru fiecare roman.
Presedintele Klaus Iohannis a argumentat ca "Asta nu inseamna ca persoane acuzate, nu condamnate, nu sunt considerate nevinovate, dar la varful politicii actioneaza si alte criterii. Este o cutuma in toate statele democratice din Europa, din zona euroatlantica, ca politicienii care au probleme cu justitia fac un pas inapoi pana isi rezolva problemele, dupa care pot reveni. La noi, aceasta cutuma inca nu este bine cunoscuta si respectata. Pentru a acoperi aceasta lacuna cutumară am hotarat sa fac invitatiile asa cum le stiti".
Neinvitati de catre presedinte la ceremoniile de 1 Decembrie au fost sefii PSD si ALDE Liviu Dragnea si Calin Popescu Tariceanu, dar si primarul general Gabriela Firea. Decizia sefului statului a fost catalogata de catre unii drept un gest pur electoral. De altfel, președintele Senatului, Calin Popescu Tariceanu, a transmis un mesaj in care a atras atentia ca seful statului trebuie să sublinieze semnificatia zilei de 1 Decembrie, aceea a unitatii romanilor, si ca prin gestul sau, de a nu invita la parada militara de la Arcul de Triumf anumiti politiceni, "pare sa fie un factor de dezbinare". Desi, in ajunul Zilei Marii Uniri aparusera informatii conform carora cei marginalizati vor organiza mitinguri de protest la adresa presedintelui Iohannis care sa strice sarbatoarea romanilor, acestia au participat pasnic la festivitatea Zilei Naționale organizata la Arcul de Trimf din spatele barierilor montate de catre Jandarmerie. 
"Doamne fereşte de vreun atentat. Poate se teme de români, dar românii sunt paşnici. Mâine se bucură de Ziua Naţională. Sunt mâhnit că s-a ajuns la o aşa dezbinare. Mâne ne bucurăm. Tineri, bătrâni, condamnaţi, necondamnaţi. Mâine e o zi fără politică. (...) Nici europarlamentarii PSD şi ALDE nu sunt invitaţi. or fi făcut ceva pe la Bruxelles şi nu ştim noi. Doamna Firea are un mare defect. E membru PSD. De aceea nu a fost invitată", a spus Liviu Dragnea la RTV.

2.Jihad-ul spitalelor: Malaxa, Sf.Maria și Floreasca în top
Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a anunțat marți că a luat decizia demiterii managerului Spitalului Malaxa, Florin Secureanu. Decizia a venit după ce în presă au apărut o serie de înregistrari audio și documente privind modul în care acesta ar fi scos bani din spital cu facturi fictive tipărite chiar în unitatea sanitară. 
„Eu nu am schimbat niciun manager de spital, am mers pe buna credință a fiecăruia dintre ei, am considerat că cel mai bun audit sau cea mai bună dovadă despre activitatea lor să nu am idei preconcepute și să vedem care va fi rezultatul muncii lor. În ce privește conducerea Spitalului Malaxa, iată că au apărut aceste evenimente pe care eu le-am aflat din presă și am luat ieri dimineață decizia acțiunii Corpului de control al primarului, iar astăzi, din momentul în care DNA a ajuns la Spitalul Malaxa, am luat decizia demiterii managerului”, a precizat primarul Gabriela Pandele.
Un alt spital aflat in vizorul autorităților este Spitalul Sfânta Maria. 
"Corpul de control al ministrului a finalizat controlul pentru Agentia Nationala de Transplant (ANT) si elaboreaza raportul de control care va fi gata in sapte zile de acum incolo. Avem suspiciuni serioase ca Spitalul Clinic Sfanta Maria a fost acreditat (pentru transplant  de plamani, n.r.) sub presiune politica, iar faptul ca acum vedem atacuri dintr-o parte a esichierului politic ne da un indiciu despre ce presiuni politice vorbim", a declarat ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, presei.
Situațiile de la spitalele Malaxa si Sf.Maria vin după scandalul iscat în urma deciziei DNA de a urmări penal câțiva foști șefi ai Spitalui Floreasca, printre care medicul Ion Lascăr, şeful Clinicii de Chirurgie Estetică de la Spitalul Floreasca, și fostul manager al spitalului, Radu Macovei. Este vorba de dosarul în care sunt investigate cheltuielile pentru Unitatea de îngrijire a arşilor.

 

3.Campanie electorală anemică, cu o săptămână înainte de vot
Președintele Klaus Iohannis s-a plâns, marți, că actuala campanie electorală pentru alegerile parlamentare din 11 decembrie 'nu e foarte dinamică' și a declarat la Iași, că lipsa activităților electorale arată că România are nevoie de o reformă a clasei politice. 'Nu e foarte dinamică campania și cred că aici încă o dată se vede de ce avem nevoie de reformă în clasa politică. Avem nevoie de oameni noi și de oameni cu experiență. Eu cred că putem să le dăm o șansă. Poate au avut un start mai slab și urmează câteva săptămâni mai bune', a spus președintele, la firma Antibiotice Iași, la o dezbatere despre piața farmaceutică.  
Desi, campania electorală este, deocamdată, una anemică și nu s-au înregistrat evenimente notabile, acţiunile liderilor politici încep să devină mai agresive. De altfel, Alina Gorghiu a transmis, sâmbătă, o provocare pentru Liviu Dragnea, pe final de campanie electorală! Preşedintele PNL, Alina Gorghiu, l-a provocat pe Liviu Dragnea la un dialog şi i-a transmis, de la Iaşi, că "iluziile nu se vând la kilogram".
„De la Iaşi, îi lansez o provocare lui Liviu Dragnea: să intre în dialog cu mine, despre România mea. România mea se vede altfel decât la tine. România mea, a lui Dacian Cioloş, a celor care cred în onestitate şi cinste, se vede cu oameni fericiţi, care cred într-o ţară plină de speranţă. România mea înseamnă multă decenţă faţă de contribuabil, nu are pensii specoale pentru parlamentari, justiţia este pentru orice cetăţean şi nu există imunitate doar pentru PSD. Nu vreau să vorbesc despre faptul că cineva condamnat penal are îndrăzneala să-şi dorească să fie prim-ministrul României“, a declarat Alina Gorghiu, conform presei.

 

4.Soluție finală pentru criza de la „Înmatriculări”
Ministrul de interne, Dragos Tudorache, a facut luni o vizita fulger la ''Directia de inmatriculari si permise auto'' din Pipera sa verifice daca masurile impuse vineri privind programarile online dau roade, iar oamenii nu se mai inghesuie la ghisee. La fata locului, ministrul a descoperit ca sistemul online de programari nu a functionat perfect, iar trezoreria s-a deschis cu o ora mai tarziu decat era cazul. Programul ''Directiei de inmatriculari si permise auto'' incepe la ora 7, insa trezoreria, la care se achita taxele pentru un dosar complet, isi incepe programul cu o ora mai traziu. Pus in fata acestei situatii absurde, ministrul de Interne cauta o solutie:  ”Acum, trebuie sa discutam si cu colegii de la Finante sa ne asiguram ca programul lor va fi acelasi cu cel al nostru”, a precizat ministrul. Totodată, chiar daca sistemul online nu functioneaza perfect si o recunoaste si seful de la Interne, sunt promisiuni ca softul va fi imbunatatit. 

5. Debut de iarnă „surprinzător”
Codurile meteorologice de vreme rea din ultimele zile au generat mai multe probleme în țară. 30 de localităţi din judeţele Iaşi, Bacău, Botoşani şi Neamţ au rămas fără energie electrică, din cauza vântului puternic de în primele zile de iarnă. Au fost afectate aproximativ 15 mii de consumatori din aceste localităţi menționate, 21 de linii electrice aeriene, precum şi 174 de posturi de transformoare. De altfel. echipele companiei au intervenit să remedieze rețelele de energie electrică și au avut de lucru mai multe ore.
Alunecări de teren, porţiuni de drum naţional surpate, brazi prăbuşiţi peste case și pagube materiale insemnate s-au înregistrat în judeţul Vrancea. Au fost alunecari de teren la Jitia, Poiana Cristei şi Andreiaşu de Jos. De asemenea, codul galben de vânt puternic emis pentru zona Neamț pe perioada nopții dinspre 2 spre 3 decembrie s-a confirmat. Rafalele de vânt au produs în unele locuri pagube materiale importante. Vântul puternic a răsturnat chiar și panouri pentru afișaj electoral din județ.

 

Format: 

Topic: