Share
5 Aug 2018 - 14:00

AMOS News a monitorizat cele mai importante evenimente înregistrate în această săptămână.

1. Premieră națională; se taie din bugetele serviciilor!!!
2. Fifor - cât pe ce să declanșeze al treilea război mondial!
3. Iohannis contestă la CCR... concediul lui Dăncilă!
4. Nababul Vlasov, lichidatorul Camerei de Comerț - încă o condamnare​​​​​​​
5. Onea - primul „procuror de elită” din DNA, suspendat

 

1. Premieră națională; se taie din bugetele serviciilor!!!

 Premierul Viorica Dăncilă a anunțat prima rectificare bugetară din acest an, iar tăieri de peste 10 milioane de lei au, fiecare în parte, serviciile secrete, Administrația Prezidențială, dar și 9 ministere.
Măsura vine după ce Liviu Dragnea a promis că în lupta sa cu statul paralel va reduce şi din banii serviciilor.

 

2. Fifor - cât pe ce să declanșeze al treilea război mondial!

 Ministrul Apărării Mihai Fifor a dezvăluit strategia de protecție a României în cea mai mare amenințare a momentului pentru NATO, pentru noi: războiul hibrid. 
In opinia ministrului Apararii, România se confrunta zilnic cu provocari din partea Rusiei.
„Evident că niciodată preşedintele Putin nu o să fie extrem de încântat de faptul că în România se dezvoltă capabilităţi militare foarte serioase. Cum ar putea să fie vreodată preşedintele Putin încântat de faptul că în România avem baza militară de la Deveselu, cu rachetele balistice, cum ar putea vreodată preşedintele Putin să fie încântat că avem baza de la Mihail Kogălniceanu populată cu militari americani şi noi insistăm în continuare faţă de SUA în parteneriatul strategic să asigurăm permaneţa militarilor americani pe teritoriul românesc? Cum ar putea vreodată Federaţia Rusă să fie încântată că România îşi dezvoltă capabilităţile navale?”,  a spus ministrul Apărării.

Obs. În baza de la Deveselu sunt rachete interceptoare, nicidecum balistice. Între timp a aflat şi ministrul care a negat ce a spus.

Propaganda rusă a profitat imediat de gafă.

 

3. Iohannis contestă la CCR... concediul lui Dăncilă!

 Preşedintele Klaus Iohannis a transmis la CCR o cerere de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională în relaţia cu prim-ministrul, şeful statului motivând că Viorica Dăncilă nu l-a informat că intră în concediu şi că a desemnat un alt membru al Guvernului să exercite atribuţiile sale (de premier nu de preşedinte!).
Vicepremierul Paul Stănescu este cel care o înlocuiește, pe perioada concediului, pe premierul Viorica Dăncilă. 
Curtea Constituțională, a stabilit termenul de 14 august 2018 înăuntrul căruia părțile aflate în conflict își pot exprima, în scris, punctul de vedere asupra conținutului conflictului și a eventualelor căi de soluționare a acestuia. Termenul pentru ședința de judecată va fi stabilit la o dată ulterioară.

 

4. Nababul Vlasov, lichidatorul Camerei de Comerț - încă o condamnare

 Nababul Vlasov, cel care transformase Camera de Comerț în feudă proprie a fost condamnat într-un nou proces, de către Curtea de Apel Bucureşti, la nouă ani şi zece luni de închisoare cu executare, în primă instanţă.
Potrivit procurorilor DNA, în perioada 2008-2014, Mihail Vlasov, în calitate de preşedinte al Camerei de Comerţ şi Industrie a României, abuzând de funcţia deţinută a întreprins demersuri pentru obţinerea unor foloase materiale personale şi pentru persoane din anturajul său, în detrimentul instituţiei pe care o reprezenta. 

 

5. Onea - primul „procuror de elită” din DNA, suspendat

  „Procurorii de elită” ai Codruței, Onea și Negulescu, au fost suspendați din magistratură. Urmează ceea ce merită pentru întinarea nobilelor idealuri ale anticorupției. 
Codruța Kovesi este susceptibilă de a fi acuzată de abuz în serviciu (încadrarea ei preferată) și favorizarea infractorilor... Onea și Negulescu. Nu a luat nicio măsură împotriva lor. 
Interimara Anca Jurma e mai prudentă. A luat dosarele familiei Cosma de la Ploiești  și le-a adus la unitatea centrală încredințându-le altor procurori.

 

Format: