Publicat: 26 Mai, 2016 - 20:44
Share
Cu cea de-a IV-a ediție a Coșiei

'Calul cerneanului e, după cum mulți au zis, prototipul cailor dobrogeni', afirmau în Monografia satului Cerna, terminată în 1935, învățătorii Dumitru Necula și Ion Cheșcă. Ce de-a treia ediție a Coșiei din Cerna a avut loc, anul trecut pe data de 1 mai, în organizarea Asociației 'Altona' din Cerna, a Primăriei Cerna și a Parcului Național Munții Măcinului. Obicei străvechi, de pe vremea când satul Cerna era încă locuit de bulgari, întrecerile de cai organizate de Coșie au fost continuate și în perioada interbelică, fiind reluate la inițiativa Asociației 'Altona' din Cerna. În urma schimbului de populație din 1940, ca efect al Tratatului de la Craiova, locuitorii bulgari au plecat în Cadrilater, unde au înființat satul Nova Cerna (Noua Cerna, n.n., numele fiind de origine slavă și însemnând 'negru'), iar tot atunci în Cerna dobrogeană au venit meglenoromânii, întemeind singura comunitate de meglenoromâni din România. Grija și respectul pentru căi făceau parte dintr-un mod de viață și se îmbinau în mod armonios cu aspectele spirituale ale vieții. Astfel, în perioada interbelică, locuitorii din Cerna organizau întreceri de cai ('de-a coșia' — adică 'fuga', 'repede', n.n.), în ziua de Sf. Toader, premiile constând în diverse produse și echipamente de echitație: hamuri, potcoave.

În folclorul românesc tradiția Sfântului Toader s-a mulat pe imaginea unei divinități agrare, precreștine, cu însușiri de cal năzdrăvan, a cărei sărbătorire avea loc odată cu venirea primăverii. Sf. Toader este considerat paznicul soarelui, fiind cel care a întors soarele în lăcașul lui ceresc după ce acesta ar fi încercat să fugă. Sărbătoarea organizată de Caii Sfântului Toader era de regulă cea care marca intrarea în Postul Mare.

Anul trecut, tradiționala întrecere de cai a avut loc pe un traseu prestabilit, pe o lungime de 1 kilometru, iar la concurs se înscriseseră 17 concurenți din Cerna, Măcin, Topolog, Mircea-Vodă, Galați și Constanța. Premiul I a fost câștigat de Cosmin Berca, pe calul Doina, din Cerna, premiul al II-lea a fost decernat concurentei Savin Ioana, cu calul Artur, din Constanța, iar premiul III de concurentul Baltă Ștefan, cu calul Mirela, din Cerna.

Anul acesta, evenimentul este organizat cu sprijinul Consiliului Județean Tulcea, prin fondurile nerambursabile pentru cultură, de Asociația 'Altona' din Cerna, cu sprijinul Primăriei Cerna, responsabil de proiect fiind Ciprian Pelivan, membru al Asociației 'Altona' și președinte al Comunității Tineretului Elen din Tulcea.

Sâmbăta aceasta, așadar, la Cerna, va fi din nou sărbătoare, complexul de manifestări culturale organizate sub genericul 'Coșia din Cerna, ediția a IV-a' urmând a fi deschis de dimineață, de la ora 9:30 cu primirea oaspeților cu tradiționala pâine și sare, moment urmat de o paradă a portului popular și de o horă a prieteniei. După aceea, va urma deschiderea târgului de produse tradiționale, iar la ora 11.00 se va da startul întrecerii cu cai. După festivitatea de premiere, publicul va putea urmări un amplu spectacol folcloric la care îsi va da concursul, ca invitat special, artista Corina Elena Badea, dar si ansamblurile 'Tună', al Uniunii Democrate Turce din Tulcea, 'Odyssea', al Asociației Comunității Tineretului Elen din Tulcea. Gazdele vor fi reprezentate de ansamblul 'Altona' al asociației meglenoromâne cu același nume, precum și de grupul de chitări 'Acorduri cernene'. Vor mai participa, din județ, ansamblurile cu specific lipovenesc 'Juraveli', din Jurilovca și 'Katiușa', din Mahmudia, ansamblul bulgăresc 'Sfitilina', din Vișina, grupul de armonici de la Peceneaga și grupul folcloric de la Turcoaia, iar din afara județului vor fi prezențe ansamblurile 'Chindia', din Vișina și 'Spicul', din Siliștea, Brăila.