27 septembrie 2022

Tradiţia competiţiei de ciclism la Mediaş continuă!

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Cea de-a V-a ediţie a „Mediaş Bike Marathon” se organizează, în acest a, în data de 17 septembrie. Competiţia, care s-a bucurat în toate cele patru ediţii anterioare de un real succes şi a cules numeroase aprecieri pozitive din partea participanţilor, este organizată de Primăria Municipiului Mediaş, Asociaţia de Turism şi Ecologie „Dianthus”, Asociaţia „Mediaş 750 de ani”, în parteneriat cu Consiliul Judeţean Sibiu.

Ca specific, „Mediaş Bike Marathon” este o competiţie de ciclism cross country care se desfăşoară în zona de nord a judeţului Sibiu, traversând atât pitoreşti localităţi rurale cu biserici fortificate, cum ar fi Biertan, Richiş şi Buzd, cât şi zone de păduri umbroase din patrimoniul Sitului Natura 2000, o parte dintre trasee fiind incluse şi în deja cunoscuta Via Transilvanica. Pe lângă promovarea unui stil de viaţă sănătos, a mişcării în aer liber într-un spirit competiţional, organizatorii îşi propun şi promovarea frumosului municipiu de pe Târnava Mare şi a împrejurimilor sale ca destinaţie pentru cicloturism, dar şi ca pe un loc bogat în obiective turistice şi agro-pensiuni cu mâncăruri inspirate din tradiţiile săseşti.

Un aspect demn de menţionat în legătură cu ediţia precedentă a „Mediaş Bike Marathon” este faptul că nivelul calitativ înalt al organizării a permis competiţiei să fie înscrisă şi ca etapă a Campionatului Naţional de XCM din cadrul Federaţiei Române de Ciclism (FRC). De asemenea, este de evidenţiat că, la startul competiţiei s-au înscris aproape 700 de sportivi, amatori şi licenţiaţi, atât din ţară, cât şi din străinătate, constituindu-se astfel într-un eveniment sportiv de excepţie.

„Faptul că la ediţia din anul 2021 Mediaşul a putut găzdui campionatul naţional XCM, organizat în colaborare cu Federaţia Română de Ciclism, a demonstrat că echipa Mediaş Bike Marathon, împreună cu Primăria Municipiului Mediaş, ONG-uri, comunitatea de ciclişti, voluntarii şi bineînţeles partenerii şi sponsorii evenimentului, este una închegată, care prin implicare şi muncă a reuşit să se ridice într-un scurt timp la nivelul aşteptărilor cicliştilor din România”, a declarat primarul Municipiului Mediaş, dl. Roman Gheorghe.

Competiţia adulţilor

Partea principală a competiţiei o constituie cursele dedicate adulţilor iar în acest an, la fel ca şi la ediţiile precedente, trei probe diferite în funcţie de lungime şi grad de dificultate sunt dedicate lor: traseul de 25 de km, traseul de 40 de km şi traseul de 75 de km. Organizatorii au introdus, încă de anul trecut, secţiunea de e-bike, o competiţie cu biciclete acţionate electric, foarte spectaculoasă şi din ce în ce mai cerută de participanţi, desfăşurată pe traseul de 40 de kilometri, cu premiere la categoriile open masculin şi feminin. Noutatea ediţiei acestui an o constituie un nou segment de traseu care, cu siguranţă, va pune la încercare condiţia fizică a tuturor participanţilor. Evident, pentru a asigura echitatea competiţiei, fiecare probă din cele menţionate este organizată pe categorii diferite de vârstă, atât la feminin cât şi la masculin.

Cursa copiilor

Pentru că organizatorii sunt interesaţi ca acest frumos sport să se dezvolte la Mediaş şi să atragă în continuare practicanţi, în fiecare an competiţional se organizează şi cursa copiilor, o competiţie ciclistă pentru cei mici, pe un traseu urban, astfel încât aceştia vor avea propriul lor Mediaş Bike Marathon. Cei mai mici iubitori ai ciclismului se vor putea înscrie la categoriile 5-6 ani, 7-9 ani, precum şi 10-13 ani. Startul se va da pe strada Johannes Honterus şi se va întâmpla după plecarea concurenţilor Mediaş Bike Marathon. Astfel, copiii de 5-6 ani vor parcurge un traseu de aproximativ 500 de metri, cei de 7-9 ani, un traseu de 1.000 de metri, iar cei de 10-13 ani, un traseu de 1.500 de metri. Toţi participanţii vor primi medalii, iar premierea se va face, din nou, pe categorii de vârstă, respectiv, distinct la feminin şi masculin.

Ciclismul este un sport tot mai îndrăgit în oraşul nostru

Înfiinţarea unei secţii de ciclism la Mediaş

O altă veste extraordinară, în aceeaşi idee de consolidare a ciclismului în oraşul de pe Târnava Mare: la Mediaş se înfiinţează, începând din acest an, o secţie de ciclism în cadrul Clubului Sportiv Municipal Mediaş. Ideii de înfiinţare a secţiei are la bază numărul mare al practicanţilor de ciclism la Mediaş, fie cei care practică la nivel de hobby, fie cei care se ridică la standarde de profesionist, este în creştere în Municipiul Mediaş, cât şi dorinţa de diversificare a ramurilor sportive din cadrul clubului medieşean.

„Consider că este firesc ca primăria Municipiului Mediaş să ofere cadrul necesar practicării acestui sport, atât pentru adulţi, dar mai ales pentru copiii din municipiul nostru. Astfel, putem să ajutăm tinerii oraşului care îndrăgesc acest sport, să performeze. Indiferent de vârstă, medieşenii se bucură de la an la an. în număr tot mai mare, de beneficiile practicării ciclismului. În plus, Medias Bike Marathon este deja o competiţie recunoscută la nivel naţional, care se desfăşoară în oraşul nostru datorită implicării unor oameni sufletişti. Este o competiţie care a avut susţinerea mea încă de la prima ediţie. Sunt convins că, pentru a avea un viitor mai bun, este necesar să punem un accent deosebit şi pe practicarea sportului, iar în cazul de faţă observ că ciclismul este un domeniu care are numeroşi adepţi în rândul populaţiei de toate vârstele. Vă invit pe toţi cei care doriţi înfiinţarea secţiei de ciclism să transmiteţi mesaje de susţinere”, a explicat primarul Roman Gheorghe.

Sursa foto Primăria Municipiului Mediaş