8 decembrie 2021

Trafic rutier îngreunat în zona Dacia, ca urmare a lucrărilor de reabilitare a carosabilului

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Un perimetru important din zona Dacia, cel delimitat de strada Pictor Nicolae Grigorescu şi strada Soveja, este în curs de modernizare. Pe aleea Mimozelor, continuă lucrările de recondiţionare a carosabilului. Echipele SC Confort Urban intervin astăzi cu utilaje de asfaltare, traficul rutier fiind restricţionat parţial, până la ora 16:00.

Lucrările de asfaltare vor continua şi mâine, cu acelaşi regim de restricţii de trafic rutier, între orele 08:00-16:00.

Proiectul de reconfigurare urbană implică şi crearea de infrastructură pietonală, modernizarea aleilor de acces către blocuri şi a parcărilor din zonă.

Facem apel către conducătorii auto care locuiesc sau tranzitează zona respectivă să nu parcheze autoturismele pe trotuar sau pe carosabil, pentru a evita ridicarea autovehiculelor.

Recomandăm participanţilor la trafic să respecte regulile de circulaţie şi semnificaţia mijloacelor de semnalizare rutieră şi să manifeste atenţie sporită în zonele în care se reabilitează trama stradală.