Publicat: 3 Noiembrie, 2016 - 09:22

Fostul președinte al României, Traian Băsescu și soția sa, Maria, vor depune, joi, la Ambasada Republicii Moldova la București, jurământul pentru a deveni cetățeni ai Republicii Moldova, a anunțat ambasadorul Chișinăului la București, Mihai Gribincea.

'Domnul Băsescu este 'constrâns' de două termene: primul este legat de legislația Republicii Moldova, care prevede că, dacă în termen de șase luni persoana nu depune jurământul, ea pierde dreptul de a obține cetățenia, iar al doilea termen este legat de alegerile Prezidențiale la care dânsul a declarat ca intenționează să participe în calitate de alegător', a declarat diplomatul.

Ulterior familia Băsescu va trebui să depună actele pentru pașapoartele moldovenești pentru a putea vota în turul al doilea al alegerilor prezidențiale.

Fostul președinte al României a declarat aseară că nu a votat în primul tur din cadrul alegerilor prezidențiale în Republica Moldova pentru că Igor Dodon, candidatul socialist la președinția republicii, a atacat la Curtea Constituțională hotărârea prin care Nicolae Timofti i-a acordat cetățenia Republicii Moldova. 'Acum s-a judecat și s-a respins, așa că, în turul doi, voi vota pentru Maia Sandu", a afirmat Băsescu.

Băsescu a primit cetățenia Republicii Moldova prin decretul președintelui Nicolae Timofti, semnat la începutul lunii iunie.