Publicat: 3 Decembrie, 2017 - 12:40

1. Cum au ajuns aeronavele de luptă ruseşti în Siria, nedepistate de nimeni?

2. Generalul Philip BREEDLOVE: RUSIA a creat în SIRIA ZONE IMPENETRABILE pentru N.A.T.O.

3. Ce a determinat WASHINGTON-ul ca să ridice sancţiunile impuse IRAN-ului?

1. Cum au ajuns aeronavele de luptă ruseşti în Siria, nedepistate de nimeni?

Presa internaţională a constatat cu surprindere “teleportarea” a 28 de avioane şi elicoptere de luptă ruseşti pe aeroportul internaţional din Latakia (Siria) – descoperirea fiind făcută doar după studierea imaginilor obţinute din satelit.

Cele mai multe aparate aparţinând bazelor aeriene 387 şi 368 Budyonnovsk din Caucaz: 12 avioane Su-25SM şi 16 elicoptere de atac şi transport Mi-24PN, Mi-35M , Mi-8AMTSh.

Cum au ajuns aceste avioane acolo?

Nimeni n-a detectat pe radar zborul acestor aeronave pâna la aterizarea în Siria, deşi traiectul lor a trecut pe deasupra Mării Caspice şi prin nordul Irakului, zonă controlată de avioanele de alarmare timpurie AWACS americane.
Armata SUA are dislocate aparate AWACS la Baza aeriană INCIRLIK din estul Turciei şi în Bahrain.
Aceste avioane care au o rază de descoperire de 500 km coordonând zborurile de bombardament împotriva ISIS, ale coaliţiei conduse de SUA, în nordul, vestul şi centrul Irakului.

Abia după apariţia în presă a imaginilor de satelit, pe 20 septembrie 2015, s-a trezit şi ISRAELUL să trimită două avioane mini-AWACS, de tip Gulfstream G550 în misiuni de patrulare pe coasta libaneză a Mării Mediterana – Israelul anticipând în trecut toate mişcările în spaţiul aerian al Orientului Mijlociu.

FoxNews.com a informat că pe 24 septembrie 2015, piloţii ruşi au executat primele zboruri de aclimatizare de pe aeroportul Latakia, fiind escortaţi de avioane MiG-29 siriene. Piloţii ruşi au survolat zonele ocupate de ISIS dar nu au executat lovituri aeriene.

Aviaţia israeliană a trimis din nou un avion Gulfstream G550, să patruleze între Liban şi Cipru, deasupra Mării Mediterana, nereuşind nici de această dată ca să obţină vreo informaţie utilă prin cercetarea radio-electronică.

Misterul invizibilităţii ruseşti se explică prin acroşarea de către avioanele Su-24, Su-25, Su-27 de containere ECM de tip SAP-518/ SPS-171 şi de către elicopterele Mi-8AMTSh a echipamentului de contramăsuri electronice de tip Richag-AV, ambele cu o rază de acţiune de 400 km.
Surprinzător, dar şi România a achiziţionat, în 1986 containere de bruiaj, dar cu o generaţie mai vechi, SPS-141... la care s-a renunţat odată cu aderarea la NATO !...

Anterior, drone (avioane de cercetare fără pilot) ruseşti de tip Pchela-1T, au efectuat zboruri de recunoaştere la est de provincia Latakia din Siria, indicând obiective ale ISIS care au fost neutralizate la sol de infanteria siriană, sprijinită de câteva transportoare blindate ruseşti BTR-82A.

Între timp, pe aeroportul din Latakia a mai fost fotografiat din satelit şi un avion rusesc Il-20 M1, şi el rămas nedepistat în zborul spre Siria.

Avionul este ELINT (“Electronic Intelligence”), dispune de diverse echipamente pentru interceptarea şi bruierea tuturor comunicaţiilor militare, radarelor şi telefoniei mobile, aparatură foto de înaltă rezoluţie (A-87P).

Radarul Kvalat-2 de la bord permite afişarea sub formă digitală a hărţii terenului, până la o distanţă de 300 km, sesizând în mod automat apariţia unor vehicule în mişcare, blindate, piese de artilerie sau a dislocării celor deja cunoscute, în altă locaţie...

Este de aşteptat ca avionul de cercetare cu patru motoare turbo-propulsoare Il-20 M1 să execute zilnic zboruri în spaţiul aerian sirian, el având autonomie de 8 ore, fără alimentare în aer – Il-20 M1 şi dronele Pchela-1T fiind doar două din piesele Mecanismului ISR (“Intelligence, Surveillance and Reconnaissance”) dislocat de Armata Rusă în Siria, în vederea declanşării unei posibile operaţii aero-terestre.
(N.MY.: Articolul a fost postat în data de 28 septembrie 2015, chiar în ajunul declanşării “oficiale” a Operaţiunilor Ruseşti în Siria, pe 30 septembrie 2015.)

2. Generalul Philip BREEDLOVE: RUSIA a creat în SIRIA ZONE IMPENETRABILE pentru N.A.T.O.

Conform Washington Post, într-o conferinţă susţinută la Fundaţia Marshall, Comandantul militar al NATO a recunoscut public faptul că în Siria, ruşii au creat o “ZONĂ de EXCLUDERE”, impenetrabilă pentru toate mijloacele NATO (“Anti-Access/Area Denial” – “A2/AD bubble”).

Zona de excludere dispune şi de mijloace de ultimă generaţie AA, navale din estul Mării Mediterana (S-300 PM2) şi terestre (Pantsir-S1).

Aceasta ar cuprinde 30 % din teritoriul Siriei, în jurul guvernoratului Latakia, unde se află Baza aeriană rusească HMEYMIM. Zona fiind “opacă” pentru toate mijloacele de cercetare terestre, navale, aeriene şi cosmice ale NATO, nu s-au putut determina caracteristicile noilor sisteme de descoperire şi dirijare a focului ruseşti, dislocate acolo.

Prin urmare, acestea nu pot fi anihilate prin bruiaj, ceea ce face ca tranzitul sau utilizarea spaţiului aerian, al acestei zone de excludere, de către orice putere regională sau mondială, să fie posibil DOAR CU ACCEPTUL RUSIEI.

Date fiind progresele incontestabile ale Rusiei, din ultimii ani, în domeniul echipamentelor radar, planificatorii militari americani bănuiesc că avioanele americane F-22, de generaţia a V-a, nu mai sunt ”invizibile” pentru ruşi.

Aşa s-ar explica faptul că, în ultimul an, Rusia a diminuat drastic finanţarea testării avionului Su T-50 de generaţia a V-a, aflat într-o fază avansată. Şi a refuzat să construiască o versiune de dublă comandă (pilot şi instructor), fără de care nu se poate face trecerea pe noul avion.

Amintesc faptul că, la presiunile SUA, spaţiul aerian al Greciei, Bulgariei şi Turciei a fost închis pentru avioanele militare ruseşti, astfel încât acestea să nu poată fi dislocate în Siria.

De aceea, bombardierele Su-24, Su-25, Su-34 fost obligate să se echipeze cu containerele de bruiaj SAP-518 / SPS-171, iar elicopterele Mi-8AMTSh cu containerul de bruiaj Richag-AV, fapt ce le-a permis ca să ajungă în Siria nedepistate de nimeni.

Rusia a decis să-şi aducă avioanele şi echipamentele în Siria, în deplin secret şi pentru că în ţările vecine Siriei, operau avioanele coaliţiei anti-ISIS conduse de SUA, iar americanii transmiteau rebelilor ”moderaţi” date obţinute de sistemul său de cercetare aerian şi cosmic – şi, pe baza acestor informaţii, rebelii înarmaţi şi susţinuţi de SUA, lansau atacuri prin surprindere, asupra bazei aeriene ruseşti Hmeymim din Siria, înainte ca dispozitivul aerian să fie constituit.

Cum SUA s-a opus din toate puterile unei prezenţe militare ruseşti în Siria, Statul Major al Armatei Ruse a fost obligat, mai întâi, să-şi creeze în Siria un redutabil Sistem Automatizat C4I (“Comandă, Control, Comunicaţii, Computere, Informaţii şi Inter-operabilitate”), cu ajutorul căruia a câştigat supremaţia în războiul radio-electronic (“Electronic warfare” – EW) dus împotriva sistemelor de cercetare terestre, aeriene şi cosmice americane, reuşind astfel, să contureze o Zonă de Excludere A2/AD bubble, a NATO, în Siria.

Elementul-cheie al acestui sistem îl constituie Sistemele KRASUKHA-4, care au bruiat non-stop radarele de supraveghere de pe sateliţii militari americani din Familia Lacrosse/Onyx, radarele militare bazate pe sol din statele vecine Siriei, cele aeriene de tip AWACS, E-8C şi cele montate pe avioane fără pilot americane RQ-4 Global Hawk, MQ-1 Predator, MQ-9 Reaper.

Alte tipuri de echipamentele moderne ruseşti, aduse în Siria, au generat contra-măsuri, inclusiv în spectrul vizibil, infraroşu sau Laser, împotriva mijloacelor de supraveghere electrono-optice aeriene sau cosmice (IMINT) ale americanilor.

Conform generalului Philip Breedlove, cea din Siria nu este singura Zonă de Excludere a NATO, creată de ruşi.

Astfel de zone funcţionează deja în Enclava KALININGRAD de la Marea Baltică şi pe Litoralul Rusesc al MĂRII NEGRE, care include şi CRIMEEA...

3. Ce a determinat WASHINGTON-ul ca să ridice sancţiunile impuse IRAN-ului?

Nota MarYan:

Pentru că unul din cele două articole propuse pentru voi în această postare („Cu ce arme ultra-secrete a câştigat Putin supremaţia în războiul radio-electronic din Siria?”), practic reia informaţii de bază plus alte detalii de acest tip din articolele postării anterioare, am decis ca să nu vă mai solicit timpul preţios cu ceva „redundant”, ci doar cu articolul rămas, care expune capabilitatea militară a radarelor performante ale Rusiei şi ale Iranului de a identifica „ţinte” inamice ale oricărei agresiuni...

...Alături de alte detalii la fel de interesante şi de „sincronizante” cu informaţii oferite pe blog în ultimul timp – mai ales în articolul lui Marvin Atudorei („Armele high-tech americane au început să fie neutralizate prin Tehnologia Keshe”).

Aceste articole, venite pe filiera „Ziarului de Gardă”, sunt scrise de un expert militar în acest domeniu, Valentin Vasilescu (fost comandant–adjunct al Aeroportului Internaţional Otopeni – deci, unul care cel puţin „are habar” despre ce înseamnă Radare, Tehnologii aeriene şi „Război radio-electronic”), expert militar care se observă că nu prea este familiarizat cu „problematica” Cabalei şi a războiului „ezoteric” care se petrece, încă, „în spatele scenei” – dar care, studiind acest joc global al „mişcărilor de trupe” americano-ruso-iraniene şi ale tehnicii implicate, începe să-şi pună anumite întrebări la finalul articolului, mai ales după ce prezintă ultimul exemplu care, iată, l-am putut studia pe îndelete la finalul unuia dintre episoadele despre Fundaţia Keshe şi tehnologia sa...

Până la PoVestea care va aduna toate aceste bucăţi într-o imagine cât mai unitară, puteţi cerceta şi această „bucată informaţională” oferită de Valentin Vasilescu în acest articol:

Sancţiunile impuse Iranului de către SUA, datorită programului său nuclear, au fost ridicate în vară, ca urmare a presiunilor făcute de Moscova.

ISRAELUL, care primeşte un ajutor militar anual din partea SUA în valoare de 4,3-4,5 miliarde USD, s-a considerat trădat de principalul său partener, acesta chiar concepând şi un plan de lovituri aeriene împotriva obiectivelor din Iran, utilizând fie spaţiul aerian al Turciei, fie cel al Iordaniei, fie cel al Arabiei Saudite.

ARABIA SAUDITĂ, cel mai bogat stat sunit şi adversar al Iranului şiit, a avut o reacţie dură la adresa sponsorului său de la Casa Albă.

Mulţi analişti au încercat să găsească o explicaţie la această decizie neobişnuită a SUA.

Ca dilema să se adâncească şi mai mult, imediat ce Rusia a început bombardamentele aeriene în Siria, Portavionul american USS Theodore Roosevelt a primit ordin ca să părăsească Golful Persic şi să revină în SUA.
Este pentru prima oară din 2007 când în Golful Persic, zona de responsabilitate a Flotei a 5-a a SUA, nu există niciun portavion american !

Ce anume a determinat acest lanţ de decizii, aparent inexplicabile, ale Washingtonului?

Un indiciu ar fi că, deşi supus sancţiunilor impuse de SUA, guvernul iranian a alocat în ultimul deceniu o parte neobişnuit de mare din buget, investiţiilor în domeniul cercetării.
Ca rezultat firesc al acestor investiţii, pe 14 septembrie 2015, generalul de brigadă iranian Farzad Esmaili, comandantul bazei aeriene Khatam al-Anbiya, a declarat că, începând din Martie 2016, va opera un radar în unde scurte, capabil să descopere ţinte aeriene şi cosmice aflate la 3.000 km.
În iunie 2014, Iranul a dat în folosinţă primul radar cu rază mare de acţiune în oraşul Garmsar, din provincia centrală a Semnan.
Radarul a fost botezat QADIR si are o rază de acţiune de 1.100 de km.
Pe 4 iulie 2015, forţele aeriene ale Iranului au anunţat operaţionalizarea unui alt radar Qadir, în unde scurte, dispus lângă oraşul Ahvaz. Radarul se află în vestul Iranului, la mică distanţă de Golful Persic, de graniţa cu Kuwaitul şi de oraşul irakian Basra.
Majoritatea radarelor militare de descoperire şi dirijare a focului  funcţionează în gama centimetrică şi milimetrică.
O barieră în calea fascicolelor electromagnetice emise de radarele centimetrice şi milimetrice o constituie relieful, întrucât acestea se deplasează paralel cu solul. O altă barieră o constituie curbura Pamântului, astfel că distanţa lor maximă de descoperire este de 300-500 km.

Radarele în unde scurte (denumite şi decimetrice, frecvenţă de la 3-30 MHz) de tipul Qadir, emit fascicolele la un unghi de până la 45 de grade faţă de sol, pentru a fi reflectate în mod repetat de învelişul ionosferic al atmosferei Pământului. Avantajul constă în pierderi nesemnificative de semnal, datorate reflexiei ionosferice. 

Radarele iraniene de tip bi-static, cu staţii de emisie şi de recepţie separate, aflate la distanţă una de alta, par a fi copiate după cele ruseşti din clasa Dnepr care au un câmp de vedere cu o deschidere de 240° şi monitorizează spaţiul aerian până la distanţa de 3.000 km.

În afara radarelor Dnepr, Rusia a amplasat o serie de radare de tip 77Ya6DM –Voroneţ (distanţa de descoperire este de 6.000 km):  pe Aeroportul Dunayevka din Enclava KALININGRAD,  la Lekhtusi (lângă ST. PETERSBURG) şi la Olenegorsk, în PENINSULA KOLA, la graniţa cu Finlanda. Alt radar Voroneţ a fost amplasat la Armavir (150 km Nord de SOCI), pe malul Mării Negre.

Ca lucrurile să se lămurească complet, Generalul Philip Breedlove, comandantul militar al NATO a recunoscut public faptul că în Siria, ruşii au creat o Zonă de Excludere, impenetrabila pentru toate mijloacele NATO (“Anti-Access/Area Denial” – “A2/AD bubble”).

Zona de Excludere dispune şi de mijloace de ultimă generaţie AA, navale şi terestre.
Tot generalul Philip Breedlove a afirmat că cea din Siria nu este singura zonă de excludere a NATO, creată de ruşi, astfel de zone funcţionând deja în Enclava Kaliningrad (pe Aeroportul Dunayevka existând un radar Voroneţ) de la Marea Baltică şi pe litoralul rusesc al Mării Negre (la Armavir existând, din nou, un radar Voroneţ), care include şi Crimeea...
...Şi că, în aceste zone, Sistemele Krasukha-4 bruiază radarele de supraveghere de pe sateliţii militari americani din Familia Lacrosse/Onyx, radarele militare bazate pe sol, cele aeriene de tip AWACS, E-8C şi cele montate pe avioane americane fără pilot RQ-4 Global Hawk, MQ-1 Predator, MQ-9 Reaper.
 

Unui avion american ”invizibil” de cercetare fără pilot RQ-170 Sentinel, operat de CIA, care zbura în misiune de spionaj în nord-estul Iranului, i s-au bruiat ambele canale de comandă (via satelit şi prin staţie terestră) prin care americanii îl pilotau.

Cineva a preluat de la distanţă controlul dronei, aterizând-o în stare bună, în apropierea aerodromului militar iranian Kashmar.
Au avut iranienii o Staţie din Familia Krasukha cu ajutorul căreia au realizat această performanţă?...
 

Extrapolând aceste mici detalii, de producţie rusească, la Sistemul Defensiv al Iranului, concluziile legate de Iran, trase de americani, ne par acum întemeiate...

SURSA: http://www.ziaruldegarda.ro/ce-a-determinat-washingtonul-sa-ridice-sanctiunile-impuse-iranului/