Publicat: 21 Iunie, 2017 - 16:01
Share

Trei poeți nouăzeciști la Muzeu Muzeul Național al Literaturii Române organizează în Sala de conferințe 'Perpessicius' a noului sediu al MNLR din Strada Nicolae Crețulescu nr. 8, joi, 22 iunie 2017, de la ora 14.30, lansarea cărților de poezie Văzătorii cu inima de Mihail Gălățanu, Celălalt țărm de Horia Gârbea, Cotropitor de Cristian Pavel și Sonete alese de William Shakespeare, toate sub egida Editurii Neuma.

Horia Gârbea s-a născut la 10 august 1962 în București. Este doctor în inginerie din 1999, cu o teză în domeniul fiabilității construcțiilor, cadru didactic la Facultatea de Îmbunătățiri Funciare și Ingineria Mediului din București din 1987. A publicat 8 volume cu caracter științific și didactic, iar în domeniul literar a debutat în 1982, cu poezie. Membru al Comitetului director al Uniunii Scriitorilor din 2005.

Cristian Pavel a debutat în 1998 cu volumul de poezie Decapitat la masa de scris. Face parte din generația 1990 și prin vârstă și prin poetică. În paralel cu poezia, Cristian Pavel a desfășurat o bogată și lungă activitate de jurnalist, la 'Flacăra', 'Expres', 'Capital', 'Succes', 'Banii noștri', 'eFinance'. În prezent, este senior editor al revistei 'Piața Financiară'. Și-a început cariera ca inginer în Galați, după care s-a stabilit în București pentru a-și urma visul de a face ziaristică și literatură.

Mihai Gălățanu s-a născut la 11 sept. 1963 la Galați. A terminat Universitatea de Fizică-Matematică, în 1988. A absolvit școala postuniversitară de Relații Internaționale (Paris, 1994-1995). Bursier al Guvernului francez și al Comunității Europene (2004-2005). A fost membru al cenaclului Universitas. Debut la 12 decembrie 1983, în SLAST (Suplimentul Literar Artistic al Scânteii Tineretului, condus de Ion Cristoiu), cu o prefață de Alex Ștefănescu.

Eveniment organizat de Primăria Municipiului București prin Muzeul Național al Literaturii Române.