1 iulie 2022

Trei premiere ale Teatrului Muzical Ambasadorii se joacă luna aceasta cu casa închisă

Distribuie pe rețelele tale sociale:

În prag de sărbători, Teatrul Muzical Ambasadorii decorează scena Sălii Mici a Palatului Naţional al Copiilor cu trei premiere, dedicate publicului de toate vârstele, de la pici la străbunici.

Prima dintre ele este baletul „Pinocchio”, inspirat din una dintre cele mai îndrăgite cărţi pentru copii – „Aventurile lui Pinocchio”, de Carlo Collodi, în regia şi coregrafia lui Valentin Stoica şi scenografia Vioricăi Petrovici. Spectacolul va fi prezentat luni, 13 decembrie 2021, de la ora 18:00.

Duminică, 19 decembrie, de la ora 17:00 , vă veţi putea bucura de „Crăciunul jucăriilor”- un musical plin de armonie, culoare şi umor, pus în scenă de Daniela Nane, iar luni, 20 decembrie, de la ora 11:00, „Renii lui Moş Crăciun” le spun copiilor poveşti muzicale într-un spectacol original de revistă pentru copii, regizat de Laura Maria Vlădoiu, după un scenariu gândit de Smaranda Oţeanu-Bunea.

Biletele pentru toate cele trei reprezentaţii s-au vândut în timp record, Teatrul Muzical Ambasadorii fiind o instituţie cu renume în domeniul educării culturale a copiilor şi tinerilor.