28 mai 2022

Treizeci şi doi de cetăţeni indieni, depistaţi la frontiera cu Serbia

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Sânnicolau Mare au depistat treizeci şi doi cetăţeni din India care au încercat să intre ilegal în România din Serbia;

Migranţii au fost depistaţi în apropierea frontierei cu ţara vecină, când se îmbarcau într-un microbuz condus de un cetăţean român, care urma să-i transporte în Timişoara;

Şoferul este cercetat pentru trafic de migranţi.

În data de 29.12.2021, în jurul orei 09:15, la nivelul Sectorului Poliţiei de Frontieră Sânnicolau Mare, a avut loc o acţiune privind combaterea traficului de migranţi în zona de frontieră, ocazie cu care pe DN59F a fost observat un microbuz, înmatriculat în judeţul Hunedoara, care staţiona între localităţii Dudeştii Vechi şi Sânnicolau Mare, judeţul Timiş.

Poliţiştii de frontieră au efectuat verificări asupra mijlocului de transport şi au constatat că acesta era condus de un cetăţean român, iar în interiorul compartimentului marfă se aflau treizeci şi doi cetăţeni străini. Cei în cauză împreună cu şoferul microbuzului au fost conduşi la sediul sectorului pentru cercetări.

În cadrul verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că persoanele respective sunt cetăţeni din India, cu vârste cuprinse între 18 şi 43 de ani, care au declarat că au trecut ilegal frontiera din Serbia în România, pe jos, cu intenţia de a ajunge în vestul Europei.

Şoferul microbuzului, în vârstă de 50 de ani, domiciliat pe raza judeţului Cluj, a menţionat că a preluat grupul de migranţi din apropierea frontierei cu Serbia şi urma să-l transporte în municipiul Timişoara.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat pentru cetăţenii străini, respectiv trafic de migranţi faţă de şoferul mijlocului de transport.

PURTĂTOR DE CUVÂNT
Agent şef principal de poliţie
LEŞ Mihaela