Publicat: 26 Martie, 2012 - 01:30
Share

Oameni buni, şoferi amatori şi profesionişti, pasageri mari şi mici, femei şi bărbaţi, tineri şi în etate, nu uitaţi că trenul, locomotiva  singură ori în timp ce tractează mai multe vagoane mătură năpraznic orice obstacol ce-i stă dimpotrivă!

Recent, în zona ieşirii din gara Iaşi, pe un pasaj de cale ferată din apropierea Fabricii de Antibiotice, patru persoane ce se aflau într-un autoturism au fost zdrobite de garnitura de cale ferată.

Trei dintre acestea, între care şi un copiluţ, o fetiţă de şase anişori, şi-au găsit sfârşitul în cockpitul maşinii, iar cel de-al patrulea este în comă profundă.
  
Despre acest grav eveniment rutier agenţiile de presă au oferit date şi informaţii succinte: “Trei persoane au murit, iar o alta a fost grav rănite, Miercuri, după ce autoturismul în care se aflau a fost lovit de un tren, la o trecere de cale ferată, la ieşirea din municipiul Iaşi, în zona Societăţii Antibiotice. Accidentul s-a petrecut in jurul orei 9.00 potrivit reprezentantilor Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta (ISU) Iasi, la fata locului au ajuns mai multe ambulante si doua echipaje de descarcerare".
 
"E cumplit ce vedem aici. Sunt trei persoane incarcerate, pe care incercam sa le scoatem dintre fiare", a declarat purtatorul de cuvant al ISU Iasi.

Trei persoane au murit pe loc, iar o a patra a fost grav ranita. Este o trecere de cale ferata semnalizata cu Crucea Sfantului Andrei, de la marginea Iasiului, langa Antibiotice. Semnalele acustice si luminoase erau in functiune. Soferul ar fi trebuit sa opreasca si sa se asigure, lucru pe care nu l-a facut. Nu avem informatii ca ar exista raniti printre pasagerii trenului.
 
Despre o oarecare “tradiţie” a ieşenilor către neglijarea semnalelor optice şi acustice ale bateriilor din dotarea semnalelor prevestitoare apropierii unei grarnituri de cale ferată aproape că se poate zice şi susţine prin repetarea unor astfel de nenorociri rutiere. După accidentul cu consecinţe colective de la halta şi pasajul la nivel cu calea ferată din zona Scânteia, la 30 de kilometri de Iaşi, adevărată catastrofă rutieră în care au pierit 14 persoane inclusiv şoferul microbuzului, iată o repetare a aceluiaşi mecanism nenorocit în care omul-şofer joacă rolul de călău şi victimă. Unde se gândesc, la ce anume privesc, cum apreciază starea de pericol, cum ar putea explica autorii acestei grave contravenţii neoprirea la semnalele interdictive de la pasajul de traversare a căii ferate, iată numai câteva întrebări, cu iz retoric, ale căror răspunsuri, cel puţin pentru cazul analizat, nu le mai putem primi. Dar măcar de-ar învăţa ceva sau câte ceva, cei rămaşi în viaţă, cei care văd, aud şi citesc date despre această nenorocire!

Tot Miercuri, 21 martie, pe un pasaj de trecere la nivel cu calea ferată din judeţul Hunedoara şoferul unui alt automobil neglijează semnalele interdictive şi sfidează trenul pentru ca, prea târziu să  constate că nu mai are şansa de a evita coliziunea care îi este fatală pentru el şi însoţitorul său. De regulă însă, ne-am convins de-acuma, învăţămintele unei astfel de drame rutiere nu ţin mai mult de 24 cel mult 48 de ore! Priveam siderat la muntele de femeie care, beată cui, ieşise din maşina ce fusese lovită de un vehicul de cale ferată şi încruntată, vizibil supărată, aduna într-o pungă de plastic, miile de lei ce se revăraseră pe bancheta din spate a maşinii deformate de lovitura primită. Muierea aprigă şi ţâfnoasă, mesteca cuvinte de “bine” pentru reporterii care o mâncau din ochi, neştiind ce să preţuiască mai mult: muierea-pisică cu nouă vieţi care scăpase nevătămată din accident, infracţiunea a cărei eroină devenise imediat ce suflase în etilotest ori faptul că scăpase nevătămată până atunci de şuriile sau bricele hoţilor de drum mare, hoţi care, privind imaginile de la tv. îşi dădeau pumni fiindcă le scăpase o asemenea pradă. Şi femeie, e drept însă cât un munte, şi beată mangă şi proastă cu spume de a crezut că poate trece peste calea ferată mai repede decât locomotiva?!

Oricum, şoferiţa noastră  a scăpat ieftin, numai cu un dosar de cercetare penală pentru infracţiunea de conducere a unui vehicul în timp ce avea în sânge o concentraţie de alcool ce atrăgea responsabilitatea penală. Acum, parte din puzderia de bani se vor duce pe avocaţi! Bine că are cine plăti şi bine că are cine să fie plătit. Da, nu se schimbă ea, legea rutieră? Permis anulat pe viaţă fără putinţa de a fi recuperat, puşcărie la greu şi chiftele aruncate cu praştia de susţinătorii legali!