24 ianuarie 2022

Trupele ruse și armene intervin în Kazahstan pentru a înăbuși revolta populară si revendicarile firești ale protestatarilor

President-of-the-Republic-of-Kazakhstan-Kassym-Zhomart-Tokayev
Distribuie pe rețelele tale sociale:

Cu țara sa în haos, președintele kazah, Tokayev, a apelat la Organizația Tratatului de Securitate Colectivă (CSTO) condusă de Rusia, pentru „ajutor” prin Președintele armean, Nikol Pachinyan (Armenia deține președinția CSTO în acest an). Cererea a fost acceptată în aproape o oră. In circa sase ore, elementele fortelor speciale rusesti si soldați din țările CSTO erau deja pe pamant Kazah! Deși operațiunea este teoretic limitată în timp, se crede că prezența contingentului de „menținere a păcii” se va prelungi și va oferi un răgaz Moscovei. În orice caz, Moscova, cu aceasta ocazie și-a marcat decisiv teritoriul, adică „vecinatatea apropiata”, sfera de influența, unde nu tolereaza nimic, chiar dacă revendicările oamenilor sunt firești.

Poziția strategică a Kazahstanului, în inima Eurasiei atrage inevitabil atenția ori de câte ori se întâmplă ceva acolo.

În ultimele trei zile, pe străzile multor orașe și localități din Kazahstan au izbucnit tot felul de demonstrații spontane Scânteia care a aprins focul a fost dublarea prețului combustibilului în urmă cu câteva zile, ridicând prețul pe litru de gaz lichefiat, folosit drept combustibil de mulți șoferi, de la 50-60 tenge la 120 (1 euro ≈ 500 tenge).

Manifestațiile s-au înmulțit, rebeliunea s-a extins în toate orașele țării și au început să apară si alte revendicări mai politice, lupta împotriva autoritarismului și a represiunii guvernamentale împotriva sărăciei, șomajului și inegalității, pentru o viață cu drepturi. Faptul ca fostul Președinte Nazarbayev si acoliții săi nu vor sa plece si controlează în interesul propriu si al unor „”firme de casă” situatia din domeniul energetic, un pic cam ca „băieții deștepți din energie” de la noi, cu sustinere de la vârful statului. Conflictele și competițiile între monopoluri, exploatarea surselor de energie în profitul câtorva, au consecințe dramatice pentru popoare, care văd costul vieții cum crește zilnic, cu consecințe tragice, lucru care acum se intampla in Kazakhstan, reteta care se poate intalni si în alte parti..

Oamenii care luptă pentru drepturile lor nu sunt „terorişti”. Este lucru clar, dat fiind greutatea geopolitică a țării ( bogăția resurselor, coridorul energetic sau faptul ca țara ar putea fi folosită în contextul de îndiguire a Chinei, obiectiv vorbind, sunt elemente de care trebuie sa ținem cont în analiza), sa fie, în astfel de situații, si un amestec străin, însă acesta nu trebuie generalizat, iar guvernul nu trebuie sa lase problema sa alunece de la adevăratele revendicări sau să-și ascundă adevăratele hibe si gestionarea economiei în interesul unor elemente apropiate de el. Represiunea și autoritarismul, incriminarea acțiunii sindicale, interzicerea grevelor, persecuția lucrătorilor militanți pentru drepturile lor firești, sunt răspunsul Guvernelor pentru a înfrâna mânia și indignarea tot mai mare a popoarelor, tot așa cum, în mare masura, se intampla acum in Kazakhstan. Dar, nu este prima dată când Kazahstanul este scena unor ample proteste. În 2011, în Zhanaozen, o grevă generală a muncitorilor din domeniul petrolului a lăsat în urmă 14 persoane care și-au pierdut viețile. În 2016, reforma agrară a declanșat si ea protestele. Astăzi, criza a izbucnit din nou în Zhanaozen.
Rusia și China investesc masiv în Kazahstan, în special în industria petrolului și gazelor. În plus, Kazahstanul găzduiește Cosmodromul Baikonur, închiriat de la Agenția Aerospațială Rusă. De aici si interesul ambelor tari în a susține puterea kazaha si de a nu pierde acest pivot.

În 2013, o vizită în Kazahstan a Președintelui chinez Xi Jinping a condus la semnarea unor acorduri energetice în valoare de 30 de miliarde de dolari, inclusiv achiziționarea de către China National Petroleum Corporation (CNPC) a unui pachet de 8,3% din pachetul majoritar de acțiuni la Kashagan, cel mai mare domeniu petrolier din lume.

Există planuri ambițioase de a transforma Kazahstanul într-un hub energetic și de infrastructură între China și Europa, sub supravegherea… Rusiei. La scară globală, Kazahstanul produce 43% din tot uraniul de pe planetă. Deci, există implicații de natura economica. Prețurile uraniului cresc vertiginos pe piețele mondiale, urmare a evenimentelor din țară, iar parașutiștii ruși au aterizat în țara în doar șase ore, ca la Praga în ’68…restul, e o tristă tăcere!
Ciprian Pop