Publicat: 4 Iunie, 2020 - 19:00
Share

O şcoală pentru persoanele care doresc să obţină permisul de conducător de ambarcaţiune intenţionează ca luna aceasta să-şi reia fizic activitatea, după ce în ultima lună a organizat cursurile on-line, ca măsură de prevenţie în contextul pandemiei cu noul coronavirus.

Directorul şcolii, Marcel Mocanu, a declarat că speră ca primul examen din acest an pentru obţinerea permiselor de conducător de ambarcaţiune să aibă loc în această lună, dacă cei care au absolvit cursurile vor depune solicitări la sediul Căpităniei Zonale Tulcea.

"Noi am ţinut mai multe sesiuni de pregătire teoretică online, iar zilele trecute am reluat şi pregătirea pentru examenul practic. Mare parte din cursanţi s-au descurcat, iar alţii au renunţat. Pentru cei care nu s-au descurcat vrem să reluăm cursurile fizic la finele acestei luni şi am solicitat acordul Autorităţii Navele Române (ANR)", a afirmat Mocanu.

El a mai spus că ANR ar putea organiza primul examen din acest an pentru obţinerea permisului de conducător de ambarcaţiune la finele acestei luni.

"Este nevoie de cel puţin 10 solicitanţi pentru a organiza examenul. Absolvenţii cursurilor trebuie să ştie că au obligaţia de a depune dosarul cu actele solicitate şi de a plăti taxa impusă", a menţionat Mocanu.

Referindu-se la decizia ANR adoptată la finele anului trecut privind suspendarea probei practice a examenului de obţinere a permisului de conducător de ambarcaţiune în sezonul rece, atunci când temperatura apei este mai mică de 15 grade Celsius, el a opinat că autorităţile ar trebui să revină asupra acesteia.

"În România, temperatura medie anuală a apei Dunării este de 11,7 grade, iar cea prevăzută de ordin este cam mare şi cred că factorii de decizie vor analiza situaţia", a precizat directorul şcolii.

Potrivit sursei citate, sala în care ar urma să aibă loc pregătirea teoretică a persoanelor care vor să obţină permisul de conducător de ambarcaţiune are o suprafaţă care permite distanţa de cel puţin un metru între cursanţi şi este dotată cu materialele necesare prevenirii apariţiei unor noi infecţii cu noul coronavirus.

Tag-uri Institutii: 

Tag-uri Geo: