Publicat: 15 Aprilie, 2019 - 13:11

Tutun pentru narghilea, ascuns în bagajele unui cetățean bulgar

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Oancea împreună cu inspectorii vamali au descoperit, în bagajele unui cetățean bulgar, 35 kg de tutun aromat pentru narghilea.

La sfărșitul săptămânii trecute, în Punctul de Trecere a Frontierei Oancea - I.T.P.F. Iași s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control la intrarea în ţară, cetățeanul bulgar Z.V., în vârstă de 33 de ani, conducând un microbuz marca Fiat, înmatriculat în Bulgaria.

La controlul de frontieră, echipa comună de control, formată din polițiști de frontieră și lucrători vamali a descoperit, ascunsă și nedeclarată, în bagajele bărbatului, cantitatea de 35 pachete cu tutun aromat pentru narghilea, de proveniență Emiratele Arabe Unite, în greutate totală de 35 kilograme.

Conform prevederilor legale, a fost luată măsura reţinerii bunurilor descoperite, în valoare de 5.250 de lei şi sancționarea contravențională a persoanei în cauză cu amendă în valoare de 5.000 de lei.

 

Depistat la volan, cu permis necorespunzător

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Foltești efectuează cercetări în privinţa unui bărbat cu cetăţenie R. Moldova, care conducea un  autovehicul deşi permisul de conducere valabil deţinut, nu îi dădea dreptul.

La sfârșitul săptămânii trecute, pe timpul desfăşurării unei misiuni specifice de supraveghere şi control, un echipaj al poliţiei de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Foltești– I.T.P.F. Iaşi a oprit pentru control, pe D.N. 26, în localitatea de frontieră Vlădești, județul Galați, un autovehicul marca Mercedes Sprinter, condus de cetățeanul R. Moldova, L.A., în vârstă de 34 de ani.

La controlul de frontieră, în urma verificărilor specifice efectuate, lucrătorii noştri au constatat că bărbatul este posesorul unui permis de conducere valabil pentru categoriile „A, B, C, BE, CE, D1 și D1E”, iar pentru a putea conduce autovehiculul în cauză îi este necesară categoria „D”.

Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că nu știa de faptul că permisul de conducere valabil deţinut, nu îi dădea dreptul de a conduce autovehiculul în cauză, pe drumurile publice din România.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei sau subcategoriei din care face parte vehiculul respectiv.

 

Tânăr fără permis, depistat la volan de către poliţiştii de frontieră

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Româneşti efectuează cercetări cu privire la un bărbat, depistat în trafic, la volanul unui autoturism, deşi nu deţinea permis de conducere.

La sfârșitul săptămânii trecute, pe timpul desfăşurării unei misiuni specifice de supraveghere şi control, un echipaj al poliţiei de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Româneşti– I.T.P.F. Iaşi a oprit pentru control, în localitatea de frontieră Rânghileşti, județul Botoşani, un autoturism marca VW Golf, condus de cetățeanul român D.C., în vârstă de 21 de ani, domiciliat pe raza județului Botoşani.

Cu ocazia efectuării controlului, persoana în cauză nu a putut prezenta permisul de conducere, motiv pentru care poliţiştii de frontieră au efectuat verificări specifice, în urma cărora au stabilit că bărbatul nu deţine dreptul de a conduce autovehicule.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere.

 

Zi de 13 cu ghinion, pentru un şofer aflat sub influența băuturilor alcoolice

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Dorohoi au depistat, în trafic, un bărbat care conducea un autoturism, deşi era în stare de ebrietate.

În data de 13 aprilie a.c., în jurul orei 12.30, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Dorohoi I.T.P.F. Iaşi au oprit în trafic pentru control, pe raza localității de frontieră Hilişeu Horia, județul Botoşani, un autoturism marca VW, înmatriculat în România, condus de cetățeanul român C.M., în vârstă de 53 de ani, domiciliat pe raza județului Botoşani.

Cu ocazia controlului, colegii noștri au observat că bărbatul emana halenă alcoolică, motiv pentru care a fost condus la sediul Poliţiei municipiului Dorohoi în vederea testării cu aparatul etilotest. Rezultatul testării bărbatului a fost de 1,07 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.