3 decembrie 2021

TVR şi Crucea Roşie Română din nou împreună

Distribuie pe rețelele tale sociale:

* Evenimentul din acest an marchează 145 de ani de activitate umanitară neîntreruptă a Crucii Roşii în România

* Gala Crucii Roşii va fi transmisă duminică, 4 iulie, la TVR 1, TVR Internaţional şi TVR Moldova.

Televiziunea Română continuă parteneriatul de tradiţie alături de Crucea Roşie Română, iar în data de 4 iulie, va transmite Gala Crucii Roşii, o ediţie aniversară care marchează 145 de ani de activitate umanitară neîntreruptă a organizaţiei.

An de an, în acord cu misiunea sa, Televiziunea Publică susţine campaniile iniţiate de Societatea Naţională de Cruce Roşie din România prin realizarea şi difuzarea de programe speciale, transmisiuni, ştiri, precum şi prin difuzarea spoturilor tv din campaniile sociale.

Cea de-a 10-a ediţie a Galei îşi propune să facă o reverenţă în faţa voluntarilor şi a angajaţilor Crucii Roşii Române, în semn de omagiu pentru istoria celei mai vechi organizaţii umanitare din ţara noastră, dar şi pentru implicarea sa în pandemia SARS-CoV2. În cadrul emisiunii-eveniment vor fi difuzate mărturiile impresionante ale celor care s-au aflat în linia întâi şi au ajutat oamenii să se simtă în siguranţă, materiale filmate de echipele TVR în puncte cheie din toată ţara.

La ediţia aniversară a Galei Crucii Roşii, Ramona Săseanu, Director-General Interimar al SRTv, va acorda o distincţie specială în numele Televiziunii Române.

„Televiziunea Româna şi Crucea Roşie Română au un parteneriat de tradiţie concretizat în numeroase proiecte comune derulate în sprijinul oamenilor. Anul acesta se împlinesc 145 de ani de când Crucea Roşie Română scrie „Istoria Binelui” pentru românii aflaţi în situaţii vulnerabile. Cu acest prilej, Televiziunea Publică oferă Crucii Roşii Române o distincţie în semn de respect şi apreciere pentru efortul depus de atâtea generaţii de voluntari şi de personalul Crucii Roşii Române de-a lungul timpului, oameni care s-au implicat în evenimente majore precum cele două războaie mondiale sau alte momente grele declanşate de calamităţi naturale sau pandemii.”, declară Ramona Săseanu, DGI al SRTv.

Gazda şi producătorul ediţiei-eveniment este, aşa cum ne-a obişnuit, Iuliana Tudor, Ambasador al Crucii Roşii Române, care îşi aminteşte de primele momente alături de organizaţie.

„Am început această colaborare în 2009, prin realizarea Galei Crucii Roşii, apoi am lucrat alături de echipa organizaţiei sprijinind toate proiectele sale. Menirea mea a fost să ajut mereu, să fiu alături de oameni, de cei care ajută şi de cei care au nevoie de ajutor, iar mesajul proiectelor să ajungă la publicul larg. A fi parte din familia Crucii Roşii Române este onorant şi mă responsabilizează cu fiecare proiect tot mai mult.”

În cadrul emisiunii-eveniment, vor fi prezente personalităţi precum Raed Arafat – şef al Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă şi vicepreşedinte al Organizaţiei Crucea Roşie Română, Valeriu Gheorghiţă – preşedinte al Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva SARS-CoV-2, voluntari şi angajaţi din toate cele 47 de filiale, Ioan Silviu Lefter – Director General al Crucii Roşii Române şi alţi reprezentanţi ai organizaţiei umanitare şi ai companiilor care au susţinut financiar campania socială „România salvează România” organizată de Crucea Roşie Română.

De asemenea, telespectatorii se vor bucura de reîntâlnirea cu Monica Anghel, Paula Seling, Ionuţ Ungureanu, trupa Cobzality sau grupul de copii „Sunetul muzicii” condus de Cristina Manoliu, care au acceptat să susţină pro bono momente artistice, iar de la ora 22.00 vor putea urmări, în direct, iluminarea Spitalului Colţea, primul sediu al Crucii Roşii Române.

Gala Crucii Roşii Române va fi transmisă duminică, 4 iulie, de la ora 21.10, pe TVR 1, TVR Internaţional şi TVR Moldova.

Serviciul Comunicare, Relaţii Publice şi Protocol