25 octombrie 2021

UAIC a primit vizita unei delegaţii de la Universitatea Naţională de Economie din Odesa, Ucraina

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Miercuri, 14 iulie 2021, o delegaţie a Universităţii Naţionale de Economie din Odesa (UNEO) formată din Oleksandr LITVINOV – prorector activitate ştiinţifică şi Serhii KAPTALAN – profesor asociat UNEO şi Director al Agenţiei de Cooperare Transfrontalieră Euroregiunea „Dunărea de Jos”, a efectuat o vizită oficială la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi (UAIC). Gazdele întâlnirii au fost prof. univ. dr. Tudorel TOADER, rectorul UAIC, prof. univ. dr. Daniela COJOCARU – prorector pentru relaţii internaţionale şi parteneriate de studii şi cercetare, conf. univ. dr. Florin BRÎNZĂ – prorector pentru programe de masterat, studii doctorale, managementul calităţii şi Extensiunile UAIC şi conf. univ. dr. Constantin-Iulian DAMIAN – prorector pentru programe de licenţă şi activităţi de formare a personalului didactic din învăţământul preuniversitar.

În cadrul întâlnirii, cele două instituţii au semnat un acord de colaborare şi un acord Erasmus, prin care se urmăreşte consolidarea şi promovarea colaborării dintre Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi şi Universitatea Naţională de Economie din Odesa. De asemenea, acordurile facilitează îmbunătăţirea relaţiilor academice şi culturale dintre cele două universităţi, ceea ce reprezintă baza pentru o cooperare eficientă în toate domeniile comune.

Participanţii la întâlnire au discutat şi despre înfiinţarea Extensiunii UAIC la Odesa, având în vedere diversitatea specializărilor oferite de Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi.

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi are încheiate acorduri bilaterale cu nouă instituţii de învăţământ superior din Ucraina. În perioada 2010-2020, 250 de vizite academice au fost efectuate de studenţii, profesorii şi cercetătorii UAIC la universităţi sau alte organizaţii din Ucraina, sub formă de stagii de studiu, predare sau practică, vizite de cercetare sau participări la diverse evenimente ştiinţifice.