15 august 2022

UBB în colaborare cu British Council România organizează concursul GAMES of SCIENCE

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB), în calitate de partener British Council Romania, invită studenţii, masteranzii şi doctoranzii în domeniile matematică, informatică, inginerii, chimie, fizică, biologie, geologie, ştiinţa mediului, mecanică, cu vârste cuprinse între 20 şi 34 de ani să participe la concursul GAMES of SCIENCE, derulat de British Council România în colaborare cu Asociaţia BioMentorHub, cu sprijinul UBB şi a altor parteneri din ţară.

Etapa regională a concursului organizat cu sprijinul UBB se va derula pe parcursul zilelor de 26 şi 27 martie şi va consta în:

26 martie: 8 ore de program de formare (training) online unde participanţii vor învăţa activ să vorbească în public, vor afla cum să-şi folosească emoţiile pentru a fi mai convingători, vor exersa traducerea subiectelor complicate în limbaj simplu şi se vor pregăti pentru formatul specific al etapei practice;

27 martie: formatul original de concurs de calificare la etapa următoare, în care tinerii cercetători participă la runde eliminatorii de prezentări ale unui subiect ştiinţific, pe durate cuprinse între 10 secunde şi 3 minute.

Obiectivul training-ului şi al concursului este de a-i încuraja pe tinerii care studiază sau lucrează în domeniile ştiinţei, tehnologiei, ingineriei, matematicii, medicinei şi alte domenii de studiu cu caracter ştiinţific să explice concepte, procese, teorii şi cercetări complexe pe înţelesul publicului şi pe scurt. Câştigătorii vor ocupa locuri la finala naţională de la Bucureşti.

Participarea este gratuită, dar locurile sunt limitate. Cei interesaţi se pot înscrie la etapa regională, la UBB, din perioada 26-27 martie, aici: https://bit.ly/GamesOfScience22.
Proiectul Games of Science este derulat de British Council România şi Asociaţia BioMentorHub şi finanţat în cadrul CIVIS OPEN LAB-UB.

Direcţia Comunicare şi PR a UBB