17 iunie 2021

ULBS e prezentă pentru prima oară în QS World University Rankings 2022

Distribuie pe rețelele tale sociale:

De curând, compania britanică Quacquarelli Symonds (QS) a dat publicităţii clasamentul QS World University Rankings pentru anul 2022. Alături de ARWU („Clasamentul Shanghai”) şi de THE World University Rankings (realizat de Times Higher Education), clasamentul QS este unul dintre cele mai prestigioase trei rankinguri mondiale din domeniul învăţământului superior.

Aplicând în mod constant în ultimii 5 ani la acest clasament select, Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu a fost selectată până acum doar pentru varianta regională a clasamentului, QS EECA (Emerging Europe & Central Asia) University Rankings. În schimb, la ultima evaluare, bazată pe datele din 2020, ULBS nu numai că a reuşit să fie acceptată şi ierarhizată în clasamentul QS global, dar a obţinut un mai mult decât onorant loc 1.201+ la nivel mondial, în condiţiile în care nicio universitate românească nu s-a mai clasat anul acesta între primele 1.000 de universităţi din lume. În plus, performanţa ULBS este cu atât mai notabilă cu cât doar 11 universităţi româneşti au fost acceptate şi ierarhizate în clasamentul QS World University Rankings pentru anul 2022, dintr-un total de aproximativ 7000 de instituţii de învăţământ superior evaluate.

„Noi am mai spus că, dincolo de punctele şi de imaginea pe care ni le pot oferi rankingurile, ar trebui să ne preocupe în primul rând creşterea calitativă reală”, a declarat Sorin Radu, rectorul ULBS. „Reuşita din QS 2022 ne reaminteşte că performanţa atrage de la sine recunoaşterea, şi nu invers. Totuşi, există încă în universitatea noastră numeroase zone pe care mai putem creşte semnificativ, iar eu sunt convins că anii următori ne vor aduce poziţii şi mai bune şi includerea în alte rankinguri prestigioase”, a adăugat el.

La nivelul ULBS, raportarea QS World University Rankings 2022 s-a realizat de către o echipă coordonată de prof. univ. dr. Mihaela Herciu.