27 septembrie 2022

Ultimul modul al Şcolii de Vară 2022 la Antipa- „CRUSTACEE SUB LUPĂ”

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Vă invităm la ultimul modul al Şcolii de Vară 2022 la Antipa- „CRUSTACEE SUB LUPĂ”, care va avea loc în perioada 29 august – 2 septembrie, în Sala Atelier de la etajul Muzeului!

Îi invităm pe copiii pasionaţi de explorări la malul mării să îmbrace halatul de cercetător şi să petreacă o săptămână alături de coordonatorii modulului „Crustacee sub lupă” – Dr. Ana-Maria Petrescu şi Maxim-Jean Bâlcu.

Cursanţii vor descoperi locuitorii palatelor de coral ale Pacificului, cârdurile de languste din marea Caraibilor sau micile crustacee îmbrăcate în haine multicolore!

Încântaţi de noile descoperiri, copiii vor cerceta toate micile amănunte ale vieţuitoarelor cu carapace şi antene, din mările calde şi din corali, din abisul oceanelor, dar şi din marea noastră, Marea Neagră.

Vă puteţi înscrie prin formularul https://antipa.ro/rezervari, în limita a maximum 15 locuri/grupă.

Programările se fac în ordinea înscrierii, în limita a 10-15 locuri/modul, iar costul de participare este de 240 lei/modul/copil sau 430 lei/modul/2 fraţi, respectiv 430 lei/ 2 module/participant.
Vă aşteptăm cu drag!