Publicat: 30 Martie, 2015 - 10:35

Vicepremierul Liviu Dragnea s-a prezentat luni la Inalta Curte de Casatie si Justitie (ICCJ), unde are loc ultimul termen al dosarului Referendumul. Este vorba despre dosarul în care a fost trimis in judecata alaturi de peste 70 de persoane in legatura cu organizarea referendumului pentru demiterea presedintelui in 2012. 

Intrebat de jurnalisti, la sosirea la sediul ICCJ, daca este optimist, Dragnea a raspuns, zambind: "Nu vreau sa spun nimic". 

Dragnea a fost trimis in judecata de procurorii DNA pentru savarsirea infractiunii de folosire a influentei sau autoritatii de catre o persoana care detine o functie de conducere intr-un partid, in scopul obtinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite.

"Ca un prim pas, Liviu Dragnea, in calitate de secretar general al partidului pe care il reprezenta, dar si de coordonator al campaniei electorale, a emis doua adrese, la 12 si 13 iulie 2012, destinate organizatiilor judetene de partid, respectiv presedintilor si directorilor de campanie, dar si primarilor din tara ai acelui partid, adrese prin care, pentru obtinerea participarii la vot a alegatorilor, in proportie de 60%, li se solicita sa ia masuri incriminate de catre Legea nr. 3/2000 (in fapt, promisiuni de foloase materiale in scopul de a determina alegatorii sa voteze) si, de asemenea, sa propuna prefectilor infiintarea de sectii de votare in statiunile turistice, care nu sunt ele insele unitati administrativ-teritoriale", arata DNA.