Publicat: 24 Octombrie, 2013 - 19:54
Share

Liderii celor 28 de state membre ale Uniunii Europene se reunesc timp de două zile, la Bruxelles, pentru a dezbate o serie de chestiuni legate de piața unică.

În spatele discuţiilor se află însă un subiect "fierbinte" - acuzațiile de spionaj electronic care planează asupra Agenției Naționale de Securitate (NSA) a SUA și tema protecției datelor cetăţenilor europeni, proiect aflat în circuitul legislativ al Parlamentului European. De altfel, subiectul a fost dezbătut deja de deputaţii europeni, care au adoptat un proiect de reglementare privind protecţia datelor private pe internet, în urmă cu 2 zile, dar au cerut miercuri suspendarea schimbului de date bancare cu Statele Unite în cadrul tratatului Swift.

Potrivit EurActiv, proiectul de concluzii ale Summit-ului confirmă faptul că statele membre preferă o discuţie pe tema "pieței unice digitale" şi mai puţin lansarea unei dispute deschise asupra reglementărilor privind protecția datelor.

"Consiliul European salută prezentarea Comisiei privind pachetul 'Un continent conectat' și îl încurajează pe legislator să efectueze o examinare intensivă în vederea unei adoptări rapide", menționează concluziile.

Subiectul de dispută rămâne totuși armonizarea alocării spectrului de frecvențe, deşi documentul menţionat subliniază că, trebuie respectat faptul că "spectrul de frecvențe reprezintă o sursă de venituri naționale". Printre țările care vor încerca cel mai probabil să se opună dorinței Bruxelles-ului de a controla alocarea spectrului de frecvențe sunt Franța, Germania și Marea Britanie.

Primele două state plus Italia vor încerca să se opună şi propunerii foarte populare de a elimina costurile de roaming în Europa, un alt element esențial al propunerii privind realizarea pieței unice a telecomunicațiilor, având în vedere că, firmele din sectorul de telecomunicații se plâng că eliminarea taxării roaming-ului i-ar lipsi de o sursă de venituri într-un moment în care profiturile lor sunt în scădere.

Meandrele

Citind printre rândurile unui document care foloseşte un limbaj european destul de tehnic vedem că, de fapt, subiectul protecției datelor se "ascunde" sub alte propuneri privind telecomunicațiile. Astfel, documentul citat spune că, este important să fie stimulată 'încrederea cetățenilor și a mediului de afaceri în economia digitală, inclusiv printr-un cadru legal pentru o puternică protecție a datelor", şi anunţă că "anul viitor" vor fi adoptate reglementări în domeniul protecției datelor, reglementări care "sunt esențiale pentru stabilitatea și creșterea pieței unice digitale".

Potrivit proiectului adoptat de deputații Comisiei libertăți civile, justiție și afaceri interne (LIBE) din cadrul Parlamentului European, Europa ar putea impune amenzi de până la 100 de milioane de dolari unor companii precum Yahoo!, Facebook sau Google dacă încalcă regulile. "PE a aruncat mănușa, iar acum liderii europeni trebuie să se ridice la înălțimea provocării. Șefii de stat și de guvern ar trebui să transmită clar că este mare nevoie, și este nevoie acum, de reguli comune europene pentru protecția datelor", a declarat comisarul european responsabil de domeniu, Vivian Reding.