29 mai 2022

UMF „Iuliu Haţieganu” a premiat excelenţa în activitatea didactică şi cercetarea ştiinţifică

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu” Cluj-Napoca sărbătoreşte, zilele acestea, 102 ani de învăţământ medical în limba română.

În cadrul manifestărilor prilejuite de Zilele UMF „Iuliu Haţieganu” 2021, joi, 9 decembrie, a avut loc Gala Premiilor Universităţii, în cadrul căreia au fost premiate performanţele şi realizările deosebite din ultimul an ale cadrelor didactice, cercetătorilor şi studenţilor.

În premieră, anul acesta au fost acordate două premii pentru responsabilitate socială. Primul premiu a fost oferit asist. dr. Călin Popa şi asist. dr. Emil Moiş pentru implicarea deosebită în organizarea Maratonului vaccinării anti-COVID-19 de la Cluj-Napoca şi coordonarea celor peste 500 de voluntari care au participat la acest eveniment.

Cel de-al doilea premiu pentru responsabilitate socială a fost acordat Organizaţiei Studenţilor Medicinişti Cluj, pentru impactul social pozitiv generat de proiectele desfăşurate în perioada pandemiei COVID-19. Studenţii medicinişti s-au implicat în comunitate şi au livrat, în perioada stării de urgenţă, mese calde şi cumpărături pentru vârstnici şi persoane vulnerabile. Au oferit ajutor financiar şi au participat la confecţionarea şi livrarea de viziere pentru personalul sanitar din spitale şi au organizat numeroase acţiuni de donare de sânge şi de plasmă convalescentă prin intermediul campaniei „Donează sânge! Fii erou!”. Nu în ultimul rând, studenţii Facultăţii de Medicină au fost şi sunt în continuare voluntari în spitalele COVID (aproximativ 100 de voluntari din toţi anii de studiu şi de la toate specializările), la Direcţia de Sănătate Publică (peste 200 de voluntari care şi-au încheiat activitatea şi 50 care sunt în continuare activi), la Serviciul de Ambulanţă Cluj şi la SMURD Cluj.

Premiile UMF „Iuliu Haţieganu” 2021 au fost structurate pe mai multe categorii. Astfel, Facultatea de Medicină, reprezentată prin decanul facultăţii, prof. dr. Şoimiţa Mihaela Suciu, a acordat distincţii după cum urmează:

Premiul „Victor Papilian” – Discipline fundamentale: Prof. dr. Sorana-Daniela Bolboacă, disciplina Informatică medicală şi Biostatistică

Premiul „Octavian Fodor” – Discipline medicale: Prof. dr. Daniela Fodor, Disciplina Medicală II

Premiul ” Ion Chiricuţă” – Discipline chirurgicale: Conf. dr. Monica Platon Lupşor, Disciplina Radiologie şi Imagistică. Medicină Nucleară

Premiul pentru excelenţă didactică: Disciplina Nursing – Conf. dr. Dorin Farcău, Asist. dr. Doina Badiu-Tişa, Asist. dr. Alina Petronela Coblişan, Asist.dr. Liliana David, Asist. dr. Elisabeta Hirişcău, Asist. dr. Claudia Pop

Premiul de excelenţă în cercetarea ştiinţifică: Şef lucr. dr. Ştefan Vesa, Disciplina Farmacologie, toxicologie şi farmacologie clinică

Premiile pentru tineri cercetători, acordate pentru articolele cu cel mai mare factor de impact publicate în ultimul an în reviste ISI:

Discipline fundamentale: Asist. dr. Teodora Irina Bonci, disciplina Fiziopatologie

Discipline medicale: Şef lucr. dr. Andreea-Iulia Socaciu, Disciplina Medicina Muncii
Discipline chirurgicale: Asist. dr. Ioana Bene, disciplina Radiologie şi Imagistică şi Asist. dr. Roxana-Adelina Ştefan, disciplina Histologie

Facultatea de Farmacie a decernat patru premii, prin prof. univ. dr. Geanina Crişan, decanul facultăţii:

Premiul „Teodor Goina”: Prof. dr. Corina Ionescu, disciplina Biochimie Farmaceutică şi Laborator Clinic

Premiul pentru excelenţă didactică: Prof. dr. Marcela Achim, disciplina Tehnologie Farmaceutică şi Biofarmacie

Premiul de excelenţă în activitatea ştiinţifică: Prof. dr. Ioan Tomuţă, disciplina Tehnologie Farmaceutică şi Biofarmacie

Premiul pentru tineri cercetători: Asist. dr. Ionel Fizeşan, disciplina Toxicologie
Facultatea de Medicină Dentară a oferit anul acesta patru distincţii, care au fost înmânate de către decanul facultăţii, conf. dr. Cristian Dinu:

Premiul „Gheorghe Bilaşcu”: colectivul de autori ai cărţii Radiologie Orală. Ghid practic de tehnică, anatomie şi semiologie radiologică, Editura Medicală, 2021. Coordonator, Prof. dr. Mihaela Hedeşiu, disciplina Radiologie Dentară

Premiul „Iulia Chira” pentru excelenţă în activitatea didactică: Prof. dr. Diana Dudea şi colectivul disciplinei de Propedeutică dentară şi Estetică

Premiul de excelenţă în activitatea ştiinţifică: Şef lucr. dr. Ioana-Roxana Bordea, Disciplina Sănătate Orală

Premiul pentru tineri cercetători: şef l. dr. Alexandru Meşter, disciplina Sănătate Orală
La categoria Premiile Universităţii, pe lângă distincţiile pentru responsabilitate socială, au mai fost acordate alte trei distincţii:

Premiul „Ion Baciu” pentru cea mai bună teză de doctorat din anul universitar 2020-2021 a fost acordat doctorului Marius Emil Rusu, pentru teza „Analytical and biological studies of several bioactive compounds of the most used tree nuts and the positive impact on health (Studii analitice şi biologice ai unor compuşi bioactivi din sâmburi şi impactul pozitiv asupra sănătăţii)”.

Premiul pentru administraţie a fost acordat Directorului General Adjunct Administrativ, Ec. Liviu Lazea, pentru implicarea deosebită în organizarea administrativă a universităţii în perioada pandemiei COVID-19, precum şi a evenimentelor importante ale universităţii: examenul de admitere, ceremoniile de absolvire şi concursul de rezidenţiat.

Marele Premiu „Iuliu Haţieganu” i-a fost acordat, de către rectorul universităţii, domnului prof. dr. Sorin-Marian Dudea, Disciplina Radiologie, pentru implicarea deosebită în viaţa universităţii: elaborarea Cartei Universităţii, organizarea examenului de admitere în ultimii 20 de ani, în cadrul comisiei de elaborare a subiectelor, precum şi pentru implicarea în organizarea concursului naţional de rezidenţiat.

„Este extrem de important ca o universitate să îşi recunoască şi să îşi răsplătească valorile. Realizărilor colegilor şi studenţilor noştri ne onorează şi totodată constituie brandul universităţii noastre. Imaginea, performanţa, competitivitatea şi recunoaşterile de înalt nivel sunt rezultatul implicării şi muncii depuse de fiecare membru al comunităţii noastre academice. Fiecare dintre noi jucăm un rol important în evoluţia şcolii medicale şi nu există limite pentru următorul secol al acesteia, dacă îi inspirăm, la rândul nostru, pe alţii să facă la fel.”, a transmis prof. dr. Anca Dana Buzoianu, rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu” Cluj-Napoca.

Zilele UMF „Iuliu Haţieganu”, un eveniment cu tradiţie, se desfăşoară la fiecare final de an. Timp de o săptămână, se organizează o serie amplă de evenimente ştiinţifice, educaţionale, sociale şi artistice, la care este invitată să participe întreaga comunitate academică. În 2021, Zilele UMF „Iuliu Haţieganu” au loc între 6 şi 12 decembrie.