25 octombrie 2021

Un concurent la un pas de Marele Premiu „Câştigă România”

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Cu calm şi tenacitate, dar şi cu un bogat bagaj de cunoştinţe şi o perfectă cunoaştere a ţării, Teodor Ciopală, un pensionar din Bucureşti, se află la numai un pas de Marele Premiu „Câştigă România!”. După ce a străbătut fiecare judeţ al României şi a câştigat nouă ediţii şi 24.600 de lei, exact suma totală obţinută de Marius Hoară, câştigătorul primului sezon, Teodor Ciopală a demonstrate că este, până acum, cel mai pregătit concurent din sezonul 8 al concursului de cultura generala difuzat de TVR 2, „Câştigă România!”. În această seară, luni, 19 aprilie, de la ora 20:00, concurentul speră că va fi învingător şi în cea de-a zecea ediţie şi va lua Marele Premiu „Câştigă România!”, o maşină marcă românească.

Teodor Ciopală este din Bucureşti, tată şi bunic, a terminat Academia de Studii Economice şi a profesat o viaţă întreagă ca economist. În timpul concursului a dovedit o stăpânire de sine demnă de admirat, în ciuda oboselii şi a stresului din concurs. „N-ar fi multe de povestit despre mine”, spune el cu modestie. „Am dus o existenţă banală de funcţionar bancar (37 de ani lucraţi în aceeaşi bancă). Bruma de cunoştinţe acumulate despre Romania se datorează faptului că am vizitat, în interes de serviciu, toate judeţele tării. De asemenea, am prins în liceu profesori de modă veche (noi spuneam că sunt răi), care nu făceau rabat la calitatea actului educaţional, adică nu ezitau să ne mai lase şi corigenţi”, adaugă concurentul. Printre pasiunile sale se numără muzica bună, de la cea lăutărească pănă la cea cultă din sec. al XIX – lea şi cititul şi mărturiseşte că îl enervează explozia de neologisme fără rost care sufocă limba romană.

În această seară, în marea finală „Câştiga România!”, emoţiile vor atinge cote maxime, mai ales că Teodor Ciopală va întâlni alţi doi concurenţi extrem de bine pregătiţi. Ei sunt Emil Bănescu – 52 ani, bucureştean, ofiţer rezervist din Sistemul Naţional de Apărare, pasionat de călătorii şi lectură şi Ionuţ Mateş – 21 ani, din localitatea Grădinari, jud. Caraş-Severin, student la Relaţii internaţionale şi studii europene la „Universtitatea de Vest Timişoara”.

Va fi TEODOR CIOPALĂ al cincilea decar „Câştigă România!”? Răspunsul îl vom afla în această seară, de la ora 20.00, la TVR 2.