Publicat: 2 August, 2016 - 15:18
Share
Alte patru persoane sub control judiciar

Directoarea serviciului administrativ din Consiliul Judeţean (CJ) Sibiu, Ana Kraus, a fost reţinută de DNA, iar alţi patru angajaţi din instituţie au fost puşi sub control judiciar, potrivit unor surse judiciare.

Directoarea de la CJ Sibiu a fost reţinută şi ceilalţi patru angajaţi se află sub control judiciar după descinderea de luni de la sediul instituţiei sibiene.

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție — Structura Teritorială Alba au făcut luni percheziții la Consiliul Județean Sibiu, dar, conform surselor, și la directoarea serviciului administrativ Ana Kraus — biroul acesteia din CJ și la persoane fizice.

Potrivit surselor citate, Ioan Cindrea, când era președinte al CJ Sibiu, ar fi favorizat agenți economici, inclusiv firma ginerelui său, a fiicei sale în cadrul unor proceduri de achiziții publice organizate de instituție.

Ancheta DNA ar viza, menționează sursele, și alți funcționari, printre care și directoarea din Serviciul administrativ din cadrul CJ Sibiu cu ocazia derulării achizițiilor directe de la societăți comerciale.

Achizițiile urmărite de anchetatori ar fi cele derulate în perioadele 2011-2013, 2014-2015, având ca obiect cumpărarea de către CJ a unor servicii de monitorizare foto/video, de reparații și întreținere auto, precum și achiziții de materiale de întreținere/consumabile.

Sursele citate arată că procedurile au fost derulate cu menționarea de date nereale în documentele justificative ale tranzacțiilor comerciale, aspecte de natură a crea un avantaj patrimonial furnizorilor, corelativ cu crearea unui prejudiciu bugetului autorității contractante. Adaosul ar fi fost în unele cazuri și de 240,56%.