1 iulie 2022

Un militar rănit în Afganistan va testa un model Dacia Sandero adaptat persoanelor cu deficienţe de mobilitate

Distribuie pe rețelele tale sociale:

În contextul manifestărilor dedicate „Zilei Veteranilor de Război”, vineri, 29 aprilie, începând cu ora 10.30, pe platoul din faţa Monumentului Eroilor Patriei de la Universitatea Naţională de Apărare, va avea loc un eveniment de prezentare statică şi dinamică a unei autospeciale produse de Automobile Dacia S.A. într-o configuraţie adaptată persoanelor cu deficienţe de mobilitate.

Autoturismul, model Dacia Sandero, va fi testat de plutonierul adjutant Vasile Zbâncă, militar rănit în teatrul de operaţii din Afganistan.

Activitatea va avea loc în prezenţa ministrului apărării naţionale, Vasile Dîncu, a şefului Statului Major al Apărării, generalul Daniel Petrescu, şi a directorului general al Renault Group Romania şi director al Automobile Dacia S.A., Mihai Bordeanu.

Jurnaliştii care doresc să ia parte la activitate vor fi aşteptaţi vineri, 29 aprilie, ora 10.30, la Monumentului Eroilor Patriei, din faţa Universităţii Naţionale de Apărare.

Sursa foto: Ministerul Sanatatii