5 februarie 2023

Un ministru prea îngrijorat 

editorial
Distribuie pe rețelele tale sociale:

Felicitat degeaba de către președintele AUR, George Simion, șeful diplomației de la București, Bogdan Aurescu, se declară surprins și îngrijorat de recentul proiect de lege votat de Rada de stat din Kiev și care urmează să fie promulgat de vedeta mondială numărul unu, Volodimir Zelensky. Ce să facă cei 500 de mii de români cu îngrijorarea și surprinderea ministrului nostru de externe?

Diplomația de la București este ca și inexistentă. Începând chiar cu mecanismele de informare. Cum să te declari surprins, tu, ministru de externe, de ceea ce se întreprinde într-un stat, pe care pretinzi că îl ții drept aliat. Este ca și când această instituție a statului român este alcătuită din extratereștri care vizitează, când și când, la câteva secole distanță, statul vecin. Și pretins prieten.

Nu avem acolo ambasador? Nu avem acolo consul? Nu avem suficienți funcționari, pe care îi plătim din bani publici? Oare pentru ce îi plătim? Pentru ca șeful lor de la București, Bogdan Aurescu, să afle post-factum ce a dezbătut și ce a votat parlamentul de la Kiev? Nu se știa de ani buni, că românii din Ucraina se confruntă cu o situație extrem de grea? Că sunt ostracizați? Că întâmpină dificultăți din ce în ce mai mari, de a învăța în limba lor, după propriile manuale? Nu se știa că sunt împiedicați, de cele mai multe ori, să își păstreze tradițiile? Că și comunitățile creștin ortodoxe ale minorității române sunt șicanate de autoritățile de la Kiev? Erau aceste lucruri vreun secret pentru șeful diplomației române? Cum poate motiva acest om că se trezește într-o bună zi din hibernare și este surprins neplăcut?

Să fim bine înțeleși. Chiar din momentul în care statul român, în parteneriat cu Statele Unite și cu celelalte state NATO, a decis să susțină războiul drept de apărare al Ucrainei și să ajute în fel și chip populația acestui stat, autoritățile de la București aveau obligația să pună piciorul în prag. Și să-i ceară lui Volodimir Zelensky nu numai să nu mai persecute comunitățile de români de acolo, ci să le acorde, așa cum fac și românii cu alte naționalități, un statut egal și chiar privilegiat. Puțin îmi pasă și puțin trebuie să ne pese de aprehensiunile pe care le are regimul de la Kiev împotriva comunităților de ruși și de faptul că ele pretind că, pentru a nu-i discrimina pe ruși, au aplicat același tratament și comunităților de români, nerecunoscând nici limba unora și nici limba altora. Chiar și atitudinea față de ruși este o greșeală gravă. Pe care, mai târziu, ucrainenii o vor regreta amarnic. Acei ruși, prinși între două fronturi, nu au nicio vină. Iar în ceea ce îi privește pe români, ingratitudinea manifestată de Kiev este de-a dreptul sinistră.

Dar ca să pun punct acestei prea mari atenții pe care i-am acordat-o unui funcționăraș de mâna a doua, pe nume Bogdan Aurescu, am să extind puțin, pentru că așa trebuie, aria de acoperire a acestui demers editorial.

Conform Constituției, cele mai importante atribuții în materie de politică externă și, respectiv, cele mai mari obligații și responsabilități, le are președintele Klaus Iohannis. El însuși afirmat politic din rândul unei minorități etnice. Lui Klaus Iohannis nici nu i-a păsat de ceea ce se întâmplă cu românii din Ucraina. Iar Bogdan Aurescu nu a făcut altceva decât să-l maimuțăraescă pe președinte.

Din câte știu, instituția prezidențială dispune de un departament pe care îl plătim cu bani grei de la buget, al cărui rost este să țină legătura cu toate comunitățile de români din lume și să încerce, în fel și chip, să le susțină. Ce face, mă rog frumos, acest departament? Cu ce se ocupă, în realitate? El este bun doar ca să adune, la nevoie, aplauze pentru președinte, atunci când acesta întreprinde vizite externe? Mai avem și la guvern un asemenea departament pentru românii de pretutindeni. Și el, plătit din bani publici, la fel ca și funcționarii de la externe sau de la Cotroceni. Acolo lucrează singurele persoane care, de bine de rău, s-au mai zbătut. Dar ei sunt sub pălăria premierului. Care și el are atribuții externe. Dar care, la fel ca și Bogdan Aurescu, nu a făcut altceva decât să-l maimuțărească pe președinte. Adică să nu facă nimic.

Nu de îngrijorări este nevoie. Autoritățile de la București trebuie să pună, de îndată, piciorul în prag. Ultimativ. La fel cum trebuiau să facă de mult și cu cei care, cu rea-credință, ne-au ținut în afara spațiului Schengen. Să punem condiții și să nu acceptăm niciun fel de compromisuri. Să utilizăm chiar și dreptul de veto și să anunțăm acest lucru în ceea ce privește aderarea Ucrainei la UE. Este nevoie de fermitate. Chiar de duritate.

Este nevoie de adevărați bărbați de stat.