Publicat: 4 Iulie, 2016 - 11:02

Episodul 40 : Un cetăţean care, prin mărturiile lui, poate pune pe jar justiţie engleză.

După ce în România s-a format o Comisie rogatorie alcătuită din poliţişti şi procurori veniţi de la Londra, la Tribunalul Bucureşti comisia respectivă i-a audiat, în calitate de martori, pe trei dintre cei care au pretins că au întâlnit-o în carne şi oase pe victima lui Robert Ekaireb, nimeni alta decât soţia lui legitimă, doamna Li Hua Cao, care era cu băiatul ei, fiul de altfel al lui Robert. La audieri avocat în instanţă a fost doamna av. Tudor Doriana, membru în Biroul juridic al Organizaţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului (OADO). Implicarea organizaţiei s-a făccut după ce tatăl lui Robert, domnul Rex Ekaireb, ne-a contactat şi ne-a cerut sprijinul pentru fiul lui. Astfel  OADO, în baza cererii oficiale înregistrate la Registratura organizaţiei, prin Biroul juridic, a dat un anunţ internaţional prin Agenţia de ştiri AMOS NEWS, cerând sprijinul de la toţi cei care o recunosc pe persoana a cărei fotografie a făcut-o publică. În urma acestor demersuri, au apărut şi primele rezultate, chiar dacă o instanţă din Londra a declarat-o moartă pe doamna Li Hua Cao şi pe fiul ei din burtă, cu 8 ani în urmă.

Verdictul, discutabil, al celor 12 juraţi, acela de vinovăţie, a fost făcut cu cântec şi lacrimi, iar deczia Judecătorului Nicholas Cooke a fost de-a dreptul şocantă, respectiv, condamnare pe viaţă, cu drept de eliberare condiţionată după executarea a 22 de ani de detenţie în regim de maximă siguranţă şi recluziune totală, şi asta fără niciun fel de probe concludente, doar pe vorbe şi impresii uneori pur şi simplu penibile, precum „s-a jucat cu telecomanda cam mult”!

După ce am apelat de mai multe ori la ajutor internaţional, ne-a căutat un cetăţean onest şi bine intenţionat, integrat în înalta societate ucrainiană căreia îi aparţine şi unde, prin pregăirea universitară avută, a obţinut funcţii sus-puse în ţara sa, Ucraina. Este vorba de domnul Eduard KRYHAN care, după ce ne-a contactat în repetate rânduri la sediul central al Organizaţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului (OADO)-ECOSOC U.N., din Bucureşti – România, a consimţit să ne dea, în prezenţa unui martor ocular care aparţine OADO, câteva mărturii incendiare despre Li Hua Cao, zis Lucy.

Să vedem ce ne spune acest om aflat în oraşul Cernăuţi din Ucraina, despre care afirm, fără teama de a greşi, că nu poate fi contrazis şi nici contestat în ceea ce a declarat, având în vedere înalta ţinută a caracterului său :

DECLARAŢIE DE MARTOR

 

            Domnului Preşedinte fondator al OADO, prof.univ.dr.Florentin SCALEŢCHI

 

Subsemnatul Eduard KRYHAN, născut la data de ll.ll.1978 în Chernivsty, Ucraina, domiciliat la adresa Zeleny Gaim Reg. Chernivsty, posesor al RT serie 000629, angajat la Staţia de Ape Minerale Budenets, în prezent  Director General, am dorit să completez declaraţia dată către Organizaţia pentru Apărarea Drepturilor Omului (OHRD-OADO) şi către avocatul apărător al domnului Robert EKAIREB.

În ceea ce o priveşte pe doamna Li Hua Cao: am întâlnit-o la Kiev şi eu am dus-o la Gara Centrală. Am spus că seamănă foarte bine cu poza de pe internet, prezentată pe pagina de internet AMOS News, o agenţie de presă internaţională din România.

S-a prezentat drept „LUCY”. În cadrul conversaţiei purtate am aflat câteva detalii despre persoana sa. Lucy este sora mijlocie, ea având o soră mai mare şi o soră mai mică, însă şi un frate care locuieşte de mulţi ani în Danemarca, însă nu vorbesc unul cu altul de mult timp deoarece acesta îşi neglijează părinţii. Mama ei locuieşte în China.

Prima dată când a plecat din China, a călătorit în Japonia, unde i-ar fi plăcut să rămână. Nu s-a întâmplat acest lucru şi a plecat în Irlanda, la Dublin. Aici, în 2003, pe când era dansatoare într-un bar de noapte din Dublin, a întâlnit un băiat, un englez, cu care s-a căsătorit, prima dată în China şi apoi în Regatul Unit, la Londra. S-a mutat şi ea la Londra, înpreună cu soţul ei, un bărbat bogat, însă după câteva luni şi-a dat seama că nu îi place viaţa de familie, deoarece era tânără şi dorea să călătorească mult, însă soţul nu-i permitea acest lucru.

Chiar dacă ştie că a renunţat la o viaţă bogată, şi-a părăsit soţul englez deoarece nu era fericită cu el.

Acum este săracă, însă mult mai fericită deoarece poate face ce-şi doreşte şi poate inclusiv să-şi crească fiul.

 

Data: 08 aprilie 2016

Localitatea : KIEV – URAINA

Semnătura: semnătură indescifrabilă

Martor asistent: DUMITRU MORHAN, Inspector şef OADO

Urmează alte dezvăluiri în episodul următor.

                                                                                                            PREŞEDINTE FONDATOR   Prof.univ.dr.(av.) Florentin SCALEŢCHI