Publicat: 11 Iulie, 2016 - 11:09
Episodul 41 : Declaraţiile martorului Eduard Kryhan pot schimba inclusiv acuzaţia de mărturie mincinoasă a domnului Albei Cornel

După declaraţia din 08 aprilie 2016, martorul Eduard KRYHAN, din Cernăuţi, în ziua de 28 aprilie 2016 revine cu o nouă declaraţie.  Încet dar sigur, începem să mai desfacem din nodurile bine strânse de Poliţia, Parchetul şi Justiţia londoneze în cazul lui Robert Ekaireb, instituţii care nu au vrut să accepte că doamna Li Hua Cao, soţia legitimă a acestui năpăstuit de soartă, nu a fost omorâtă şi că trăieşte pe teritoriul Ucrainei  şi  e bine-mersi împreună cu noul iubit şi cu băiatul ei în vârstă de 8 ani , fără să o deranjeze cineva cu ceva, fără să fie întrebată de trecutul ei, de faptul că în urma părăsirii domiciliului conjugal din Londra a  produs o dramă umană şi o traumă cu consecinţe grave pentru o întreagă familie care suferă şi îndură rigorile unor legi strâmbe.

Iată ce ne spune martorul Eduard KRYHAN:

 

DECLARAŢIE DE MARTOR

 

            Domnului Preşedinte fondator al OADO, prof.univ.dr.Florentin SCALEŢCHI

 

Numele meu este Eduard KRYHAN, sunt din Kiev, Ucraina şi doresc să completez declaraţia dată către Organizaţia pentru Apărarea Drepturilor Omului (OHRD=OADO) şi către domnul Mark HASLAM, avocatul apărător al domnului Robert EKAIREB.

Încep prezenta declaraţie cu afirmaţia conform căreia susţin toate declaraţiile şi corespondenţa prin e-mail purtată cu OADO şi cu domnul Mark Haslam din Londra, începute în august-septembrie 2015, când i-am contactat. Aceste declaraţii au fost date în prezenţa martorului Dumitru Morhan, Inspector şef în cadrul OADO, rezident în Ucraina.

În ceea ce o priveşte pe doamna Li Hua Cao: am întâlnit-o la Kiev şi am dus-o la Gara Centrală. Am spus că seamănă foarte bine cu poza de pe internet, prezentată pe pagina de internet AMOSNEWS.ro., o agenţie de presă internaţională din România.

S-a prezentat drept „LUCY”. În cadrul conversaţiei purtate am aflat câteva detalii despre persoana sa. Lucy este sora mijlocie, ea având o soră mai mare şi o soră mai mică, însă şi un frate care locuieşte de mulţi ani în Danemarca, însă nu vorbesc unul cu altul de mult timp deoarece acesta îşi neglijează părinţii.

Mama ei locuieşte în China.

Prima dată când a plecat din China, a călătorit în Japonia, unde i-ar fi plăcut să rămână. Nu s-a întâmplat acest lucru şi a plecat în Irlanda, la Dublin. Aici, în 2003, pe când era dansatoare într-un bar de noapte din Dublin, a întâlnit un băiat, un englez, cu care s-a căsătorit, prima dată în China şi apoi în Regatul Unit, la Londra. S-a mutat şi ea la Londra, înpreună cu soţul ei, un bărbat bogat, însă după câteva luni şi-a dat seama că nu îi place viaţa de familie, deoarece era tânără şi dorea să călătorească mult, însă soţul nu-i permitea acest lucru.

Chiar dacă ştie că a renunţat la o viaţă bogată, şi-a părăsit soţul englez deoarece nu era fericită cu el.

Acum este săracă, însă mult mai fericită deoarece poate face ce-şi doreşte şi poate inclusiv să-şi crească fiul.

 

Data: 28 aprilie 2016

Localitatea : KIEV – URAINA

Semnătura: semnătură indescifrabilă

Martor asistent: DUMITRU MORHAN, Inspector şef OADO

                                                                                                                      PREŞEDINTE FONDATOR OADO  Prof.univ.dr.(av.) Florentin SCALEŢCH