Publicat: 5 Decembrie, 2018 - 21:20

Un nou titlu din colecția c o n t e m p o r a n i , a scriitorilor români de azi:PSALMII CÃLÃTORILOR, roman de Mihai Giugariu
Cãrticica din adâncuri
Mihai Giugariu are de câteva decenii locul lui nobil în literatura românã.
Scrie romane ºi nuvele aparent realist ºi mereu atent la claritatea expunerii,
de parcã – sã nu uitãm cã a fost jurist de seamã al þãrii ! – ar þine sã evite
aproximaþiile sau confuziile care ar risca sã-l ducã, dintr-o simplã neglijenþã,
în tribunal. Efectul e dublu : pe de-o parte, pe sub limpezimea intrigilor
ºi personajelor extraordinar de raþionale se insinueazã suflul hazardului,
al visului, al unui soi de altceva care îºi bate joc subþire de categoriile raþiunii ;
pe de altã parte, stilistica ascultã de un bogat fond cultural, de fineþe
lexicalã ºi de ritm, ba chiar ºi de eufonii minore, rotunjind pânã la urmã
un text calofil.
De aceastã datã, apropiindu-se de 90 de ani, Mihai Giugariu a scris, cu
Psalmii cãlãtorilor, un poem în prozã tocmai pe tema acelui suflu care precede
raþiunii ºi tocmai cu maximã calofilie demonstratã. Un poem despre crez
ca unic rost al existenþei – orice om, invariabil depozitar al unei misiuni, rãtãceºte prin lume doar împins
de dorul de a ºi-o îndeplini. Un poem care se încolãceºte în cercuri reînnoite, ca Boleroul lui Ravel, dar care
se compune obsesional din observaþii vizuale ºi auditive, ca ºi cum percepþia ar fi cea care dominã totul,
în timp ce elanurile, motivaþiile, judecãþile, timpul, voinþa grupurilor omeneºti ar fi condamnate sã rãmânã
cel puþin obscure, dacã nu chiar derizorii.
Un bãrbat, o femeie ºi un mãgar animã acest poem în prozã, parcurgând pãmântul – un alt nume pentru
durata vieþii – într-o cadenþã amplã, simfonicã, amintind la tot pasul imnurile biblice ºi metaforele literaturii
picareºti. Mihai Giugariu, « de toþi acceptatul » autor de volume realiste, pare sã fi închegat abia aici « reala »
sa parabolã.
Adina Kenereº
Mihai Giugariu (nãscut în 1929 la Chiºinãu) a urmat Colegiul Naþional « N. Filipescu », apoi Facultatea
de Drept din Bucureºti (1946-1950), la care s-a adãugat o specializare în drept comparat la Strasbourg.
A lucrat decenii de-a rândul mai ales în magistraturã (judecãtor la Înalta Curte de Casaþie ºi Justiþie, la
Curtea de Conturi), a fost avocat ºi consilier juridic, dar ºi vicepreºedinte al Fundaþiei Culturale Române.
Dupã debutul din revista Luceafãrul în 1965, a publicat romane, nuvele ºi eseuri, printre care : Destine, roman,
Cartea Româneascã, 1990 (premiul « Ion Creangã » al Academiei Române), reeditat de Vremea, 2003 ;
Barcã pentru paradis, roman, Compania, 2005 ; Cãlãuza, roman, Vremea, 2012 ; Avatar, roman, Vremea, 2013 ;
Metamorphosis, roman-eseu, Vremea, 2015.
EDITURA COMPANIA
 

Tag-uri Nume: 

Tag-uri Institutii: