16 ianuarie 2022

„Un zid al secretizării” în contractele Pfizer și multe semne de întrebare în legătură cu profiturile companiei”

vaccin
Distribuie pe rețelele tale sociale:
„Un zid al secretizării” în contractele Pfizer și multe semne de întrebare în legătură cu profiturile companiei”, titrează astăzi într-un amplu material publicația londoneză The Guardian
Compania se confruntă cu controlul asupra profiturilor de pe urma pandemie de Covid după ce Marea Britanie acceptă o clauză secretă cu aceasta, spune ziarul.
Miniștrii au convenit asupra unei clauze de secretizare în orice dispută cu producătorul de medicamente Pfizer cu privire la aprovizionarea Marii Britanii cu vaccinul omonim contra Covid. O mare parte din contractele guvernului cu compania privind furnizarea a 189 de milioane de doze de vaccin au fost redactate în acest sens și orice procedură de arbitraj va fi ținută secretă.
Dezvăluirea vine în momentul în care Pfizer este acuzat de un fost oficial înalt în domeniul sănătății din SUA de „profit de război” în timpul pandemiei. Într-o investigație a Channel 4  care va fi difuzată săptămâna aceasta, Tom Frieden, care a fost director al Centrelor SUA pentru Controlul și Prevenirea Bolilor sub Barack Obama, a spus: „Dacă vă concentrați doar pe maximizarea profiturilor și sunteți un producător vaccin, se cheamă faceți un profit de război.”
La rândul său, Zain Rizvi, director de cercetare la Public Citizen, o organizație de susținere a consumatorilor din SUA care a examinat contractele globale de vaccinare ale Pfizer, a declarat următoarele: „Există un zid al secretizării în jurul acestor contracte și este inacceptabil, în special într-o criză de sănătate publică”.
Rizvi a mai spus și că Regatul Unit trebuie să explice de ce a fost de acord cu procedurile de arbitraj secrete. Potrivit acestuia: „Este singura țară cu venituri mari pe care am văzut-o care a fost de acord cu această prevedere. Permite companiilor farmaceutice să ocolească procesele legale interne”, spune el.
„Guvernul Marii Britanii a permis firmelor de medicamente sa aibă mai multă putere. Cum am ajuns într-o situație în care o mână de firme din sectorul farmaceutic au fost capabile să exercite atât de mult control asupra celor mai puternice guverne din lume? Asta indică un sistem defect” , mai susține acesta.
În timp ce AstraZeneca a fost de acord să-și vândă vaccinul la prețul normal în timpul pandemiei, Pfizer a vrut să-și asigure profiturile. Vaccinul Pfizer/BioNTech, care are acum numele de marcă Comirnaty, va fi unul dintre cele mai profitabile medicamente din istoria farmaceutică.
Investigația Channel 4 dezvăluie o analiză efectuată de un expert în inginerie biologică, care susține că vaccinul Pfizer costă doar 76 de cenți de fabricat pentru fiecare injectare. Se pare, însă,  că este vândut pentru 22 de lire sterline per doză guvernului britanic.
Costurile estimate de producție nu includ costurile de cercetare, distribuție și alte costuri, dar Pfizer spune că marja de profit ca procent înainte de impozitare este „la cel mai ridicat punct din ultimii 20 de ani”. Pfizer se așteaptă să livreze 2,3 miliarde de vaccinuri în acest an, cu venituri estimate de 36 de miliarde de dolari (26,3 miliarde de lire sterline), susține sursă citată.
Pfizer s-a confruntat cu acuzații de profituri globale excesive după ce partenerul său, compania de biotehnologie BioNTech, a anunțat în septembrie 2020 că va primi până la 375 de milioane de euro (320 de milioane de lire sterline) de la guvernul german pentru a finanța dezvoltarea vaccinurilor.
Compania se apără, susținând că: „Pandemia a evidențiat valoarea extraordinară pe care un sector privat vibrant o poate oferi societății”. A spus,de asemenea,tot în apărare sa, și că acordurile de confidențialitate sunt o practică standard.
Guvernul britanic semnalează că „contractele sale privind vaccinurile sunt sensibile din punct de vedere comercial” și că nu poate dezvălui alte detalii. BioNTech nu a răspuns la o solicitare de comentarii din partea ziarului britanic citat pentru realizarea acestui material.
A consemnat Ciprian Pop