Publicat: 4 Martie, 2018 - 18:08

 Lung prilej de vorbe și de ipoteze!Umblă vorba prin târg cum că președintele  Klaus Iohannis ar fi în cărți pentru a prelua înalta funcție de președinte al  Consiliului European. Asta după ce președintele în exercițiu, Donald Tusk, își va încheia mandatul. Adică fix pe 1 decembrie 2019. Sincer să fiu, câtă vreme zvonul a fost propagat de un patentat propagandist al unei agenții specializate în ditirambi proprezidențiali, nu am prea avut motive să îi dau crezare. Dar, din moment ce oameni cu un solid prestigiu au reluat și au întărit ipoteza,mă văd nevoit să acord un serios credit știrii. Fie și dacă, până la această oră, cel direct vizat, adică domnul președinte al tuturor românilor, nu a confirmat și nici nu a informat vestea!

Firește că mă bucură și pe mine faptul că țării noastre i se oferă privilegiul de a accede într-o asemenea înaltă demnitate, cu atât mai mult cu cât evenimentul urmează să se producă la scurtă vreme după ce România va fi exercitat președinția Consiliului U. E. Iarăși un subiect care trebuie abordat cu maximă competență și atenție. Dar, pentru că nu am nici calitatea nici pretenția de a aparține castei analiștilor politici, mă mulțumesc să iau act d informație și promit să urmăresc ,atent și cu bună credință, comentariile ce se poartă și, cu siguranță se vor purta cu o crescândă ambiție persuasivă sau, după caz, desuasivă.

 Drept pentru care mă voi rezuma la vă reaminti un alt moment în care nația era chemată, tot la semnalul postacilor năimiți, să cadă în transă . Mă refer la știrea care făcea furori acum cinci ani pe mai toate canalele de informații, știre potrivit căreia locatarul de atunci al Palatului din Dealul Cotrocenilor ar fi fost creditat cu cele mai mari șanse pentru funcția de secretar general al NATO! Vă amintiți, desigur, cum mai răsunau trompetele tarafului politico-ideologic aflate în solda Amiralului Dezastrului Național…. Muicăăă, vorba olteanului, ce se mai zbânțuiau pe la niște anumite emisiuni de agit-prop niște anumiți analiști și strategi care de care mai pornit să ne lumineze că ne-a pus Dumnezeu mâna în cap odată ce Traian Băsescu( fiindcă despre el era vorba în propoziție) vă ocupa această funcție-cheie a Alianței Nord Atlantice!

  Pentru ca, peste un an, să constatăm că ne-am cam îmbătat cu apă rece și că nici pomeneală de o asemenea căftănire. Nu contest, va fi ecirculat, la un moment dat, în  oareșce calcule, și varianta ca Traian Băsescu să ocupe funcția de secretar general NATO. Dar numai ca o ipoteză de lucru în sprijinul căreia să fi venit  evaluări pozitive  privind modul în care acesta s-a conformat  așteptărilor unor factori de decizie. Tot la fel de adevărat este și rămâne, însă, și faptul că exact acești factori decizionali ai alianței, după ce au pus în balanță costurile, câștigurile și riscurile unei asemenea opțiuni, au preferat să își mute gândul de la Traian Băsescu și să îl cam lase cu ochii în soare pe respectivul...

Departe de mine intenția de a dori ca, și de această dată, o asemenea onorantă eventualitate- alegerea domnului Klaus Iohannis, președintele României dar și concetățeanul nostru, în funcția de președinte al Consiliului European- să nu se realizeze. Dar până atunci mai avem ceva drum de străbătut și nu știm ce surprize pot să intervină chiar și pe ultima sută de metri. Inclusiv sau mai ales în configurația viitorului Parlament European de care, într-un fel sau altul, va depinde luarea deciziilor pe termen mediu și lung a UE.

Circula, acum mai bine de treizeci și de ani, vorbă:o lege este un zvon  trecut prin Marea Adunare Națională! Schimbând ce este de schimbat, înclin să cred că și acest zvon, potrivit căruia Klaus Iohannis ar fi în cărți pentru șefia Consiliului European, mai are până să dobândească valoarea unei știri. Gândindu-mă, în mod deosebit, la faptul că el trebuie să treacă, la rândul său, printre furcile caudine ale jocurilor de interese ale marilor actanți ai UE. Nu de alta dar, în grila de evaluare tipic neoliberală- cu care operează mai marii comunitari-, contează mai puțin valoarea în sine a persoanei (persoană devenită obiect) și are câștig de cauză valoarea sa de schimb, respectiv valoarea de întrebuințare.           

                                   

Format: