18 iunie 2021

Uniunea Europeană dă în judecată AstraZeneca

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Uniunea Europeană (UE) cere în justiţia belgiană ca laboratorul farmaceutic anglo-suedez AstraZeneca să livreze – până la sfârşitul lui iunie – Celor 27 cele 90 de milioane de doze de vaccin împotriva covid-19 AstraZeneca-Oxford pe care nu le-a livrat în primul trimestru, sub ameninţarea unor indemnizaţii financiare, a anunţat marţi Comisia Europeană (CE), relatează AFP.

Este pentru prima oară când Comisia îşi precizează cerinţele din cadrul procedurii judiciare pe care a declanşat-o împotriva laboratorului farmaceutic.

Grupul farmaceutic anglo-britanic a livrat în primul trimestru doar 30 dintre cele 120 de milioane de doze de vaccin anticovid prevăzute prin contractul cu UE.

În al doilea trimestru, AstraZeneca preconizează să furnizeze doar 70 dintre cele 180 de milioane de doze de vaccin prevăzute prin contract.

Aceste întârzieri importante în livrarea vaccinului AstraZeneca-Oxford au determinat Comisia să atace în justiţie grupul farmaceutic, în aprilie, la un tribunal din Bruxelles, pentru a-l obliga să-şi respecte angajamentele contractuale.