Publicat: 15 Septembrie, 2015 - 18:58

Motto:      
“Welcome , stranger, to this place
Where joy doth sir on every bought,
 Paleness fflies fron every face;
We reap not what we do not sow”

    William Blake, Song by a Shepherd, 1873

1. Starea de sănătate a unității  europene 
Care este starea de sănătate a “spiritului solidarității europene” - adică a principiulu mereu invocat, adeseori aiurea, în numele căruia actionează decidentii direcți din organele de conducere ale Uniunii Europene (Președintele Comisiei U. E., “colectivul” format din “comisari” – noțiune pentru noi de tristă amintire) precum ți cei indirecti, dar hotărâtori (Cancelarul Germaniei, Presedintele Frantei, Presedintele Paralmentului U.E. - organ ale càrui rezolutii sunt in prevalentà  “orientativ-consultative” si deci cu valoare de recomandare simbolicà)  - dupà discutie de ieri intre Ministrii de Interne ai celor 27 de tàri ce compun mozaicul celei mai active arii de liberà circulatie a màrfurilor si persoanelor din lume,  in care singura realitate unificatoare este, insà doar pentru unele realitàti statale inglobate, moneta comunà numità euro, in timp ce liantul real al ansamblului doar “cupola de apàrare” a NATO, làsatà de multe decenii aproape exclusiv in mana si sub comanda strategicà a Statelor Unite?  

Dupà luni de delir pe pietele financiare, ce pàreau, din pricina incordàrii cu care Guvernul Greciei a incercat sa forteze mana “creditorilor institutionali” in scopul obtinerii unor conditii mai favorabile pentru plata unei datorii publice exorbitante) se pàrea cà existà riscul producerii unei prima cràpàturi tectonice in “zona euro”. 

Se stie cum s-a terminat aventuroasa incercare de a  Primului Ministru Tzipras de a convine partenerii europeni, si in primul rand pe ministrul de finante german, Wolfgang Schäuble, sà renunte la rigorismul din care Germania si-a fàcut un principiu. Considerente de diferite naturi, dintre care nu au lipsit cele geopolitice, au fàcut ca primul ministru grec sa se predea cu arme si bagaje, dupà organizarea unui inutil spectacol de democratie popularà referendarà ce chipurile i-ar fi conferit greutate in tratative ce nu au mai avut loc,  in mainile Comisiei U.E. si ciracului sàu de la conducerea  Eurogrupului, in fapt in mainile implacabilului ministru german al finantelor.  In timp ce in cancelariile europene “care conteazà” se discuta, de la inceputul anului 2015, situatia datoriei Greciei,  pe tàrmurile aceleiasi Grecia si ale Italiei se revàrsa puhoiul unor sute de mii de refugiati sositi cu mijloace improvizate de o mini-armatà de traficanti de carne vie. In aceeasi vreme misiunea navalà italianà Mare Nostrum (inlocuità recent, la insistentele Italiei, depàsità de o problemà ce nu era exclusiv de competenta sa, de misiunea Frontex), “pescuia”, chiar in fata limitei apelor teritoriale ale Libiei -  fost stat suveran, colapsat si intrat in anarhie cu concursul “generos” al adversarilor  dictaturilor atatati in propriile convingeri de si guverne indràgostite  de gaze si petrol - nu doar mii de nefericiti pierduti in marea ce-i despàrtea  de mirajul european, ci si numeroase cadavre ce au transformat Canalul Siciliei intr-un imens cimitir.

 Timp de mai bine de un an  Guvernul Italiei a atras atentia, atat in raporturile bilatertale directe cu unele guverne ale acelor tàri membre U.E. cu pondere insemnatà in deciziile acesteia, cat in toate forurile competente ale Uniunii, asupra gravitàtii situatiei create de neglijarea  “politicilor privind frontierele comune” al Uniunii si a cerut ajutor in abordarea unui val de migranti de proportii vaste ce nu putea fi gestionat doar cu propriile forte si urmand à la lettre dispozitiile din acea bucata de hartie numità Tratatul de la Dublin.  Timp de opt luni, de la sosirea la putere a Guvernului de stanga Tzipras, raporturile cu Grecia au stat in centrul atentiei tuturor cancelariilor europene importante, ràstimp in care acestea nu au reusit  sau nu au vrut sa vadà  ce se mai intamplà dincolo de ograda intereselor institutiilor creditoare europene si extraeuropene. Doar in urmà cu cateva sàptamani,  dupà demisia lui Tsipras,  in cancelariile competente de la Bruxelles si in cancelariile din alte capitale importante -  recte, in primis, Berlin si Paris, unde se aflà cele douà “faruri luminoase” ale Uniunii Europene - s-a tras semnalul de alarmà in fata exodului masiv, cu mijloace improvizate, a zeci de mii de persoane plecate de pe tàrmul Anatoliei càtre insulele egeene, aflate la o azvarliturà de bàt. La fel ca si in faza anterioarà, executivul UE a pasat responsabilitàtile càtre tàrile din “prima linie”, càrora le revine, conform Tratatului de la Dublin, obligatia de a-i retine pe migranti in structuri de primire panà la incheierea procedurii pentru depunerea cererii de azil si rezolvàrii ei. Nici Italia si nici Grecia nu erau si nu se aflà in situatia de a putea face fatà presiunii enorme a fluxului migrator, care de altfel nici nu viza direct aceste tàri ci tàrile din Europa Centralà si de Nord, in primul rand Germania si Suedia.  Dimeniunile acestui flux sunt efectiv impresionante.  Comandamentul misiunii Frontex a calculat cà in primele 7 luni ale anului 2015 au fost inregistrati (subl. n.) 340.000 migranti ce au trecut frontierele Uniunii, fatà de cei 123.000 care au càutat adàpast in tàrile Uniunii in aceeasi perioadà a anului 2014.  In primele 7 luni ale anului 2015 s-a depàsit cu mult cifra de migranti, 280.000, intrati in Uniune in tot anul 2014. Aceleasi comandament Frontex a precizat cà fluxul migrator exercità  o presiune “fàrà precedent asupra autoritàtilor de control de la granitele Greciei, Italiei si Ungariei”. In luna august si in prima parte a lunii septembrie frontieree Italiei, Greciei, Ungariei, Macedoniei si Serbiei au fost luate efectiv cu asalt de càtre valul migrator devenit incontrolabil, dar ale càrui destinatii era previzibile. Amploarea fenomenului a obliga executivul U.E., dupà consultàri cu “principalele cancelarii” de a ràspunde cu un program de màsuri de degajare a tàrilor sub pressing. S-a nàscut astfel programul U.E. de fixare de cote pentru redistribuirea migrantilor in toate tàrile U.E.  si nu doar a celor din spatiul Schengen, direct vizate. Ce a urmat se stie si s-a vàzut in imaginile ràspandite de televiziunile din intreaga lume. Un spectacol uman dureros, agravat de neintelegerea, din partea institutiilor càrora li sa-au cedat atribute ale suveranitàtii nationale, a rolurilor  guvernelor nationale, de sfidarea legalitàtii de càtre aspirantii virtuali azilanti / refugiati in tàrile in care se aflau in tranzit, de interpretarea contradictorie a conceptului de solidaritate prin contrapunerea acestuia conceptului de suveranitate, de subevaluare a indatoririi guvernelor de asigurare a  protectiei teritoriului etc.. 

In mijlocul acestei confuzii, Germania, care are in spate experienta efectelor celui de al doilea Ràzboi Mondail si a tragicului exod a 8 milioane de germani, dezràdàcinati din locurile de bastinà dupà “deplasarea spre vest” a Poloniei cu 230 de kilometri, a tinut sà fie primul elev din clasa nu foarte disciplinatà a U.E. si sà dea un exemplu de umanism si solidaritate in màsurà sà acopere cu fappte encomiabile amintirile  paginililor sumbre ale istoriei sale. Nu inainte insà de a face, conform bunului spirit organizatoric german, o socotealà a raportului intre costuri si beneficii.

Astfel se face cà in urmà cu cateva zile Sigmar Gabriel, lederul social-democratilor germani, a declarat (08.09.2015), intr-un acces de originalitate generoasà, in deplinà sintonie cu Doamna Cancelar, cà Germania va da adàpost in acest an unui numàr de 800.000 de refugiati (intre timp evaluarea numàrului cererilor de azil ce sunt de examinat in anul in curs a si sàrit la aproape un milion) si cà tara sa poate sà “primeascà” 500.000 de refugiati anual, pentru o perioadà de mai multi ani. Distinctia intre emigranti din diferite motive si refugiati cu drept de azil, provenind din tàri lovite de ràzboaie sau de ràzboi civil, precum Siria, Irak nu a fost prea clarà. In ce priveste prima tarà s-au fàcut evidente trimiteri la “calitatea fortei de muncà” si la necesitatea de injectare de energie proaspàtà intr-o tarà (Germania, evident) in care etnia autohtonà nu dà semne de prolificitatea, ceea ce pune in dificultate acea crestere demograficà in màsurà sa asigure “schimbul de maine” pe care se poate baza sistemul ce stà la baza bunàstàrii sociale si tine in picioare nivelul pensiiilor. La scurtà vreme, in aplauzele generale ale sustinàtorilor tezei cà Germania (in care de la inceputul anului panà la inceputul lui septembrie au intrat 450.000 de migranti) este atat de bogatà incat poate sà-si permità adàpostirea anualà a numàrului de migranti ventilat de Sigmar Gabriel, Doamna Cancelar a fàcut, in biroul federal pentru emigratei si refugiati de la Berlin si in campus-ul destinat celor ce au cerut azil mai multe foto selfie cu grupuri de nefericiti ajunsi fericiti in Tara Fàgàduintei (37.000 numai in prima treime a lunii septembrie). Fotografii de excelentà calitate au fost publicate panà si de “VanityFair”.  Drama emigratiei, dacà ne luàm dupà veselia din selfie-urile cu Cancelara, pàrea a avea conotatii rose-bonbon. Din pàcate nu a fost sà fie asa, nici nu va fi asa si oricum nu poate fi chiar asa. Asupra calculelor politice si economice ale Doamnei Cancelar vom reveni in articolele succesive ale acestei scurte serii compuse din trei interventii. In chiar ziua (miercuri 9 septembrie) in care Doamna Cancelar pàrea a fi deschis , cu declaratiile sale incurajatoare si cu selfie-urile degajate, portile Germaniei pentru multimea stràinilor ce se indreptau spre Nord,  Comisia Europeană a prezentat, o propunere de redistribuire între statele membre ale Uniunii Europene a peste 120.000 de imigranţi sosiţi în ultimele luni in Italia ( care trebuia degrevatà de 15.600 unitàti), Grecia (care trebuia degrevatà de 50.400 persoane) şi Ungaria ( peste care apàsa intrarea a 54.000 persoane – aproape in totalitate sositi din Grecia si fortand ulterior frontierele Macedoniei, Serbiei si Ungariei). România ar fi trebuit să primească 4.646 de imigranţi: 604 din Italia, 1.951 din Grecia, 2.091 din Ungaria. Propunerea a starnit nu putine animozitàti. Intre 9 si 13 septembrie gestionarea fluxului migrator a creat dificultàti enorme mai multor tàri si pentru un principal oras tintà, Munchen, situatia a devenit de nesustinut.

La Berlin si Munchen se pare cà nu toate figurile politice care conteazà erau de acord cu linia ilustratà de Cancelarà si Sigmar Gabriel. 
“Sunt necesare – a declarat duminicà 13 septembrie Alexander Dobrindt  Ministrul Federal al Transporturilor si Infrastructurilor Digitale, expresie politicà al CSU bavarez – màsuri eficiente pentru a opri acest flux. Acestea includ ajutor pentru tàrile din care refugiatii sunt in fugà si un control eficient  al frontierelor noastre care nu mai functioneazà, tinad cont de falimentul complect al Uniunii Europene in protejarea granitelor sale”. Dobrindt a averizat cà Germania a ajuns la “limita capacitàtilor sale de primire”. S-a exprimat in dupà amiaza zilei de duminicà 13 intr-un mod asemànàtor lui Dobrindt si vicepresedintele partidului CSU, Hans-Peter Friedrich; el  a definit decizia Cancelarei de a deschide portile refugiatilor siriani “o gresealà politicà fàrà precedent” ce va avea “urmàri catastrofice”. Nu mai este nevoie sà comunicàm cititorilor cà lipsità de suportul CSU Doamna Cancelar Merkel nu poate guverna sprijinindu-se doar pe CDU, partidul ce a propulsat-o, si pe social democrati. 

 Cu o zi inaintea reuniunii ministrilor de interne la care referim mai sus, adicà duminicà 13, Germania a decretat, sub presiunea evenimentelor, suspendarea temporarà a Tratatului de la Schengen (permisà de tratat), elementul fundamental de coeziune intre locuitorii intregii Uniuni Europene (inclusi azilantii sau rezidentii regulamentari), care singuri, cu sotiile si familiile,  sau cu màrfurile sub brat,  pot circula nestingheriti intre Edinburgh si Vama Veche sau intre altre repere urbane si rurale comunitare in càutarea unui loc de muncà sau distractie. 

Imediat Domnul Ministru de Interne De Maiziere a anuntat reintroducerea temporarà a controalelor la frontiera cu Austria, in scopul de  a se putea ajunge la o procedurà ordonatà de aflux de emigranti, astfel incat sa fie garantatà securitatea”.  Ieri dimineatà, luni 14, inainte de inceperea lucràrilor reuniunii Ministrilor de Interne si ai Justitiei din Tàrile U.E., acelasi vicepremier al Guvernului Germaniei si ministru al Economiei, citat mai inainte, a intors-o cu 180 de grade, si a declarat cotidianului Tegesspiegel cà  "lipsa de acțiune a Europei în criza refugiaților a împins între timp Germania la limitele capacităților sale”. Se pare cà, in fine, la Berlin, au inteles cà - pentru a prelua o expresie (curàtatà de o anume expresie nu foarte elegantà dar prezentà in dictionar) a inimitabilului trubadur bucurestean al anilor ’60 – ’70, poetul nocturn- etilic Pacà – nu toate tàrile Europei sunt dispuse sa deschidà “clanta” usitei cutiei Pandorei  in conditiile in care aceasta a fost unsà de altii cu un produs ce nu indemnà la reverii, ba dimpotrivà. Continutul profund simbolic al poeziei lui Pacà intitulatà “ Cine a pus (…) pe clantà?” il vom reeleva cu altà ocazie, suplinind astfel o veritabilà lacunà din unele istorii ale literaturii romane. 

Cititorul ne va ierta insistenta asupra amànuntelor, dar, precum se stie, “diavolul stà in amànunte”.  Obiectivul lui De Maiziere nu putea fi altul decat acela de a descuraja acei migrantii care, in ciuda faptului cà erau constienti de a nu corespunde criteriilor justificand cererea de azil, au fost atrasi ca de un magnet de declaratiile exponentilor politici germani. Germania nu putea sa nu se confrunte cu dimensiunea fluxului migrator din ultimele zile si nu putea sa ignore refuzul net al Tàrilor Baltice, Cehiei, Slovaciei, Ungariei si Romaniei de a accepta “cotele de redistribuire” a migrantilor intre tàrile Uniunii care, conform aranjamentelor prevàzute de Bruxelles, ar fi trebuit ca ulterior sà “se aranjeze” singure in ce priveste repatrierea celor ce nu indeplinesc conditiile pentru azil sau refugiere temporarà, Germania nu putea deci sa nu declare, cum a si fàcut-o duminicà 13 septembrie, “falimentul complect” al U.E, in protejarea frontierelor sale externe. O pozitia hotàratà in ce priveste distribuirea “cotelor” obligatorii privind distribuirea migrantilor a avut Slovaciei al càrui ministru de interne, Robert Kalinak, a declarat deja in preziua reuniunii de la Bruxelles a tuturor colegilor sài din U.E. cà tara sa va exercita dreptul de veto asupra oricàrei decizii cu care nu va fi de acord. Slovacia de altfel a intensificat in ultimele zile controalele la frontiera cu Austria. 

Polonia, la randul sàu, prin vocea Ministrului Afacerilor Extene, Rafal Trzaskowski, a fàcut cunoscut cà ar putea accepta mai multi migranti dacà Uniunea Europeanà ar apàra  granitele sale si ar face deosebirea intre migrantii economici si refugiati. Polonia, a adàugat el, ar fi dispusà a face mai mult pentru refugiati in cazul  in care ar avea puteri pentru verificarea din punctul de vedere al securitàtii nationale pe cel càruia trebui sa-i accepte cererea de refugiat.  Romania, precum se stie, a refuzat net cotele si credem cà aceastà decizie este temeinic motivatà.   Premierul Victor Ponta a susținut, sâmbătă 12 septembrie, că România ”nu își poate asuma ceva pentru care nu este pregătită” și că aceia care cer acum ca românii să fie solidari în criza refugiaților ”sunt aceiaşi care ne spun că nu suntem buni de Schengen”. 

In consecintà ieri, la Bruxelles, vice-premierul Gabriel Oprea a reprezentat in cadrul reuniunii ministrilor justitiei si internelor (Justice and Home Affairs Council) pozitia Romaniei care de declarase deja disponibilà a primi un numàr de 1875 emigrati, in cadrul fixat de redistribuirea de urgentà, dar refuzà cotele impuse. Decizia era tehnic motivatà de incapacitatea de a face fatà oricàrei alocàri dincolo de cifra acceptatà. De altfel reuniunea de ieri nu a adus clarificàri in ce priveste politica UE in domeniul emigratie. Singura hotarare notabilà a fost deplasarea in luna decembrie 2015 a redistribuirii unui numàr de 40.000 de  persoane, in conformitate cu dispozitiile Consiliului European di 25-26 iulie 2015.
Despre modul in care in sàptamanile urmàtoare se vor astupa sau se vor adanci cràpàturile din  edificiul Uniunii Europene vom sti lucruri mai sigure in sàptamanile urmàtoare. Dar semnalele pot fi deja interceptate. Panà una alta Ungaria a terminat bariera de 175 kilometri ce va bloca accesul migrantilor dinspre Serbia si din zilele urmàtoare cine va intra ilegal in teritoriul tàrii “vecine si prietene” va risca arestarea si cativa ani de inchisoare.  Pentru rezistenta “spiritului solidaritàtii europene” la intemeriile provocate de cei ce in Orientul Mijlociu si Africa de Nord  s-au ocupat, cum spunea poetul Pacà, cu manjirea clantelor, se prevàd vremuri tulburi.
_______________
 In “Amos News” Grigore Arbore va semna si:
Uniunea Europeanà intre umanitate, interese, temeri si ipocrizie (2)

De la cele “douà Europe” la multiplicarea Europelor