5 octombrie 2022

Uniunea Ziariştilor Profesionişti din Româna continuă proiectele aflate în derulare

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Uniunea Ziariştilor Profesionişti din Româna continuă proiectele aflate în derulare. Site-ul breslei stă la dispoziţie membrilor noştri pentru difuzarea articolelor de interes publicistic, încurajându-vă să trimiteţi articole pe adresa comunicare@uzp.org.ro.

Revenind la proiecte, în această perioadă este finalizat Calendarul UZPR 2022, care prezintă case memoriale ale unor jurnalişti şi oameni de cultură prestigioşi, personalităţi care fac parte din Panteonul cultural naţional. Calendarul va fi disponibil la sediu începând cu luna decembrie 2021, iar filialele Uniunii care îl doresc îl pot comanda.

În pregătire este revista „Cronica timpului”, publicaţie de ţinută, care prezintă pe larg unele dintre cele mai importante manifestări de tradiţie iniţiate de regretatul preşedinte Doru Dinu Glăvan – Seratele „Eminescu, jurnalistul” sau spectacolele Teatrului NostruM – şi continuate de nucleul de jurnalişti care duc mai departe apreciata publicaţie.

La rândul ei, Revista UZP va aloca, în ultima ediţie din acest an, spaţiul editorial manifestărilor de înalt prestigiu derulate în timpul celor două mandate ale preşedintelui Doru Dinu Glăvan, în care s-au celebrat cei 100 de ani de existenţă a Uniunii, s-au organizat Gale anuale ale Premiilor UZPR, în care au fost distinse numeroase personalităţi ale presei româneşti, s-au înfiinţat numeroase filiale, inclusiv în Diaspora, s-a obţinut intrarea UZPR în rândul uniunilor de creaţie şi utilitate publică, s-a deschis Editura UZP, în care au fost editate titluri remarcabile, şi au avut loc nenumărate evenimente culturale şi de implicare în viaţa socială. De altfel, publicaţiile print şi online apropiate de UZPR – „Certitudinea” sau ultima-oră.ro fiind doar două exemple – alocă în coninuare un spaţiu generos ilustrării anvergurii personalităţii lui Doru Dinu Glăvan, a constructului remarcabil pe care l-a edificat, UZPR fiind astăzi cea mai mare organizaţie de breaslă din ţară, precum şi preţioasei moşteniri pe care a lăsat-o fostul preşedinte.

La Editura UZP se află în pregătire o serie de patru volume dedicate lui Eugen Doga, proiect sprijinit de E.S. d-na Ambasador Iuliana Gorea Costin, membru al Coniliului Director al UZPR, care se vor constitui într-o nouă expresie a înaltelor preocupări din cadrul editurii şi a aportului UZPR la cultura românească.

Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România urmează să iniţieze alte serii de proiecte de larg interes şi să le continue pe cele de tradiţie, în numele jurnaliştilor care o constituie şi îi dau forţă.