27 octombrie 2021

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România a primit spre diseminare următorul comunicat de presă din partea ASOCIAȚIEI AMBASADORILOR ȘI DIPLOMAȚILOR DE CARIERĂ DIN ROMÂNIA

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Problema vânzării terenurilor agricole și a pădurilor către străini este o problemă gravă și de o importanță critică pentru orice țară. Această realitate se reflectă în reglementările instituite de guvernele ţărilor europene, membre sau nemembre ale UE, începând de la interzicerea acestui tip de vânzări, la stabilirea unor restricții însemnând limitarea drastică a suprafeței ce poate fi achiziționată, la îndeplinirea unor condiții profesionale sau de rezidență şi până la impunerea reciprocităţii.

Asociația Ambasadorilor și Diplomaților de Carieră din România (AADCR) urmărește cu multă îngrijorare nivelul alarmant de mare al înstrăinării terenurilor, precum și meandrele suspecte pe care le parcurge încă acest subiect în România, ce sunt influenţate de interese străine poporului român.
După decenii în care neglijența, incompetența şi mai ales interesele obscure au făcut ca peste 40% din suprafața agricolă a României de cea mai înaltă calitate, după cum arată cifrele circulate în mass-media şi necontestate de autorități, să intre în proprietatea unor cetățeni străini, Parlamentul a adoptat, în august 2020, o lege care pune frână acestui regim de condamnabilă lejeritate.
Dar Parlamentul României, în actuala componență, pregătește modificarea din nou, a legii respective, printr-un proiect propus de actuala majoritate, modificare ce urmărește revenirea la reglementările anterioare, profund păguboase, în urma cărora, aproape jumătate din suprafața agricolă a României nu mai aparține românilor.Ar fi o decizie foarte periculoasă pentru viitorul României, pe multiple planuri.
AADCR a adresat, în 2019, o scrisoare președinților celor două Camere ale Parlamentului României, prin care atrăgea atenția asupra proporțiilor alarmante la care s-a ajuns, de înstrăinarea terenurilor din ţara noastră, evidențiind pericolele imediate și de perspectivă antrenate de situaţia existentă, fără a mai vorbi de înrăutăţirea acesteia. Totodată, se susținea necesitatea unei reglementări mai riguroase, așa cum au procedat alte țări, în cadrul unei interpretări a regulilor UE, prin care să se țină seama şi de interesele ţării noastre, încât teritoriul de stat al României să nu se mai vândă ca orice marfă, iar românii să ajungă toleraţi în propria lor țară.
După recenta inițiativă din Parlamentul României și după aprobarea ei în Senat, AADCR a actualizat scrisoarea sa din 2019 și a trimis-o liderilor Grupurilor Parlamentare și președinților Comisiilor Parlamentare relevante din Camera Deputaților, reluând și dezvoltând argumentaţia, inclusiv pe plan juridic, care pledează pentru menţinerea restricțiilor privind vânzarea terenurilor către cetățenii străini..

Președinte
Prof. Univ. Dr.h. c Ion M.Anghel,
Ambasador (p)