4 octombrie 2022

Universitarul Daniel Şandru, fost şef al Departamentului Centenar din Guvern, este noul preşedinte al IICCMER

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Premierul Nicolae Ciucă l-a numit pe universitarul Daniel Şandru în calitate de preşedinte executiv al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER), cu rang de secretar de stat. Decizia a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 240/10.03.2022.

Conform HG nr. 1372/18.11.2009 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea IICCMER, „Institutul este condus de un preşedinte executiv, numit şi eliberat din funcţie prin decizie a prim-ministrului, pe o perioadă de 5 ani, cu posibilitatea reînnoirii o singură dată a mandatului”.

Potrivit aceluiaşi act normativ, Institutul funcţionează în subordinea Guvernului şi în coordonarea premierului, având următoarele scopuri: „a) administrarea şi analizarea, de o manieră riguroasă şi ştiinţifică, a memoriei regimului comunist din România, precum şi a consecinţelor acestuia, în directă colaborare cu celelalte instituţii ale statului, în spiritul valorilor constituţionale ale democraţiei, statului de drept şi pluralismului; b) sprijinirea constituirii unor mecanisme educaţionale şi de informare destinate să promoveze, la nivel public, naţional şi internaţional, memoria perioadei comuniste din istoria României şi de încurajare a dezvoltării unei culturi a libertăţii, democraţiei şi a statului de drept, prin omagierea victimelor dictaturii comuniste din România şi analiza mecanismelor statului totalitar; c) dezvoltarea şi încurajarea cercetării ştiinţifice şi studiul avansat în domeniul istoriei comunismului, prin metode critice şi comparative şi în concordanţă cu standardele internaţionale; d) culegerea, arhivarea şi publicarea documentelor referitoare la exilul românesc din perioada 1940-1989; e) investigarea ştiinţifică şi identificarea crimelor, abuzurilor şi încălcărilor drepturilor omului pe întreaga durată a regimului comunist în România, precum şi sesizarea organelor în drept în acele cazuri în care sunt depistate situaţii de încălcare a legii; f) colaborarea cu alte instituţii abilitate în vederea organizării de activităţi muzeale sau expoziţionale atât la nivel naţional, cât şi la nivel internaţional, precum şi sprijinirea unei reţele naţionale a memorialelor rezistenţei şi luptei anticomuniste; g) constituirea şi gestionarea bazelor naţionale de date privind: bibliografia despre comunismul românesc, monumentele şi spaţiile memoriale, luptătorii anticomunişti şi victimele comunismului”.

„Dincolo de evaluarea instituţională pe care e firesc să o realizez la început de mandat, prioritatea zero este revitalizarea proiectului Memorialul Râmnicu Sărat, unul dintre cele mai dure centre ale represiunii comuniste, astfel încât să fie asigurate cele mai potrivite soluţii de valorificare muzeală. Programele educaţionale, prin organizarea de şcoli şi universităţi de vară, alături de reluarea Programului de burse doctorale sunt alte priorităţi pentru IICCMER. Consider, de asemenea, că cercetarea trecutului recent, natura, scopul, efectele, dar şi memoria regimului comunist în exilul românesc, aducerea în faţa justiţiei şi a opiniei publice a responsabililor comunişti aflaţi în viaţă, ca o necesară reparaţie morală faţă de foştii deţinuţi politic şi faţă de toate victimele regimului comunist trebuie să se înscrie în centrul preocupărilor acestei instituţii”, a declarat noul preşedinte al IICCMER.

Daniel Şandru este politolog, profesor universitar doctor la Facultatea de Ştiinţe Politice şi Administrative a Universităţii „Petre Andrei” din Iaşi, instituţie în cadrul căreia a deţinut funcţia de preşedinte al senatului universitar şi pe cea de prorector. Licenţiat, ca şef de promoţie, al Facultăţii de Filosofie a Universităţii „Al. I. Cuza” din Iaşi (1999) şi, ulterior, absolvent de Ştiinţe Politice (2001) în cadrul aceleiaşi instituţii, are un master în Filosofie Politică (2000), un doctorat magna cum laude în Filosofie (2008), susţinut de asemenea la Universitatea „Al.I. Cuza” şi a obţinut în 2019 un doctorat summa cum laude în Ştiinţe Politice la Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca. Între 2010 şi 2013 a fost bursier postdoctoral al Academiei Române şi a efectuat stagii de cercetare la Universitaet Konstanz (2010, 2012) şi la Humboldt-Universitaet, Berlin (2011).

Din martie 2021 urmează un program de cercetare avansată în domeniul ştiinţelor politice la Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, cu o temă privind „Populismul multimedia şi efectele sale politice în România contemporană”. A publicat „Reinventarea ideologiei” (2009, Premiul „Ion Petrovici” al Academiei Române, Premiul revistei Sfera Politicii şi Premiul revistei Transilvania pentru filosofie politică), „Sub semnul paradoxului cotidian” (2010, publicistică), „Ipostaze ale ideologiei în teoria politică” (2014, Premiul revistei Transilvania pentru teorie politică) şi „Maladii postcomuniste” şi a coordonat, în colaborare, volumele: „Mass-media şi democraţia în România postcomunistă” (ed. I, 2011; ed. a II-a, revăzută şi adăugită, 2013), „Totalitarismul. De la origini la consecinţe” (2011), „Sinteze de ştiinţă politică” (2012), „Dimensiuni social-politice ale operei lui Petre Andrei” (2012), „Zece exerciţii de ‘inginerie constituţională’ ” (2013), „Cuvintele puterii. Literatură, intelectuali şi ideologie în România comunistă” (2015), „Repere ale comunicării interculturale” (2015), „Anul Regal. Jurnalul Jubileului de 150 de ani de la fondarea Casei Regale a României” (2016), „Cine suntem şi ce ne ţine împreună? Reflecţii post-Centenar despre natura democraţiei din România” (2019), „Lumea Majestăţii Sale. Jubileul Custodelui Coroanei Române” (2019) şi „Revoluţia din 1989. Învinşi şi învingători” (2020).

Între august 2016 şi februarie 2017 a fost secretar de stat, coordonator al Departamentului Centenar din cadrul Cancelariei Prim-ministrului Guvernului României, iar în intervalul aprilie 2017-aprilie 2020 a coordonat Programul Centenar al Primăriei Municipiului Iaşi. În perioada martie 2021-ianuarie 2022 a fost director general interimar al Operei Naţionale Române din Iaşi.

În 2016, în calitate de director al revistei de cultură contemporană Timpul (în intervalul 2014-2017), a fost decorat de către Preşedintele României cu Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Cavaler, categoria „Promovarea culturii”. De asemenea, pentru coordonarea activităţilor Departamentului Centenar, în 2019 a fost decorat de Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei Române, cu Medalia Regală pentru Loialitate şi i s-a conferit „Meritul Academic”, cea mai înaltă distincţie a Academiei Române. În noiembrie 2021, „în semn de apreciere pentru efortul depus în vederea păstrării şi promovării memoriei evenimentelor şi participanţilor la înfăptuirea unităţii naţionale şi a statului român modern, contribuind la apărarea şi perpetuarea valorilor în numele cărora s-a înfăptuit Marea Unire”, Preşedintele României i-a conferit Medalia Aniversară „Centenarul Marii Uniri”.