Publicat: 26 Noiembrie, 2020 - 15:39
Share

Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca donează tablete performante copiilor din zonele rurale dezavantajate ale Clujului. În județ, peste 90% din elevi dețin un dispozitiv electronic. Totuși, sunt copii care locuiesc în zone fără semnal sau care nu au curent electric acasă. Săptămâna viitoare, alte aproape 2.000 de tablete vor fi distribuite elevilor din Cluj de către Inspectoratul Școlar Județean.

Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca donează 50 de tablete performante 4G pentru copiii din zonele rurale ale județului Cluj. Echipamentele vor ajunge în localitățile Nireș, Vad, Rugășești, Dezmir și Săvădisla.

În județul Cluj, peste 90% din elevi dețin dispozitive electronice. Totuși, în jur de 600 de copii locuiesc în zone în care nu există semnal pentru internet, iar 100 nu au acasă curent electric. Acești elevi primesc săptămânal fișe de lucru și alte materiale didactice în format fizic.

Există și situații în care părinții elevilor preiau de la școală și aduc periodic materialele educaționale pregătite de către educatoare, învățători și profesori.

Potrivit Inspectoratului Școlar Județean, în perioada următoare, 1.890 de tablete urmează să fie distribuite elevilor din 17 unități de învățământ preuniversitar din Cluj.

Tag-uri Institutii: