4 februarie 2023

Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L. Caragiale va sărbători 73 ani de existență

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Ziua „UNATC” – 73 de ani – 30 ianuarie 2023 Teatru, Film și Rock alternativ la UNATC

Luni, 30 ianuarie, de la ora 11:00, la Sala „Ileana Berlogea” din sediul de pe str. Matei Voievod, nr. 75-77, Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L. Caragiale va sărbători 73 ani de existență.
După ce anii trecuți, această dată a fost celebrată în locații externe, UNATC își propune să aniverseze ziua de 30 ianuarie, dată de naștere și a patronului său spiritual, I. L. Caragiale, sub semnul „întoarcerii acasă”.
De aproape trei de ani, UNATC a intrat într-un complex proces de renovare și modernizare, cu investiții pe măsură. Ne apropiem încet, încet de finalul acestui demers, ce a avut și are scop convertirea spațiilor UNATC în instrumente active, ultramoderne și coparticipative în educația artistică de nivel universitar. Membrii comunității UNATC, studenți, profesori, alumni, invitați de marcă, parteneri, se vor întâlni pe 30 ianuarie, ocazie cu care vom inaugura și noua Sală ”Ileana Berlogea”, aflată la capătul unei spectaculoase transformări.
Evenimentul va debuta cu alocuțiunile rectorului UNATC, prof.dr.univ. Liviu Lucaci, președintelui senatului, prof.univ.dr. Doru Nițescu, decanului Facultății de Teatru, conf.dr.univ. George Ivașcu și decanului Facultății de Film, conf.dr.univ. Vlad Ioachimescu.
Un loc cu totul aparte în această zi aniversară, îl va constitui marcarea devenirii membru titular a Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L. Caragiale în cadrul Agenției Universitare a Francofoniei (AUF). Ne vom bucura de prezența excelenței sale, doamna Laurence Auer, Ambasadorul Republicii franceze în România, și de a președintelui AUF, domnul Sorin Cîmpeanu.
Avem deosebita onoare să avem, în cadrul festivității de luni, 30 ianuarie, un moment cu totul special: ceremonia de acordare a titlului de Doctor Honoris Causa domnului Matei Vișniec, dramaturg, poet și personalitate culturală recunoscută internațional.
Programul aniversar va conține momente dedicate Facultăților de Teatru și Film, Cercetării UNATC, publicațiilor UNATC Press, proiectelor reprezentative, dar și prezentarea unor materiale în premieră. Vom avea și o proiecție specială, scurtmetrajul experimental „Visul”, film-eseu onirico realizat de regretatul profesor Sorin Botoșeneanu în perioada studenției. Va fi acordată bursa „Ștefan Iordache” celui mai bun actor, iar în încheiere, pentru că aniversăm și pe Ion Luca Caragiale, veți putea urmări un fragment din spectacolul de licență „D-ale Carnavalului”.

Ziua UNATC nu se va opri aici, însă. În aceeași seara de 30 ianuarie, de la ora 19:00, veți putea alege între Teatru și Film. La Sala Atelier, iubitorii de teatru vor putea urmări spectacolul „D-ale Carnavalului”, iar împătimiții filmului se vor putea bucura în selecta Sală Albastră, de un program cu totul special: cele mai bune animații și scurtmetraje din ultimul an, dar și proiecții unice cu filme studențești din anii ‘80, digitalizate în cadrul proiectului Arhiva Activă.

Pentru că dorim ca toată săptămâna să fie sub semnul celebrării celor 73 de ani, dar să ne simțim mai tineri ca niciodată, vineri, 3 februarie, de la ora 19:00, UNATC își invită studenții, profesorii și alumni la un concert cu totul special, susținut de trupa de rock alternativ „OM LA LUNĂ”. Evenimentul va avea loc la Sala Atelier.

Accesul la evenimente se va face cu o jumătate de oră înainte de ora de începere. Din cauza locului limitat de locuri, rugăm pe cei interesați să facă o rezervare prin e-mail la adresa rezervari@unatc.ro. Prioritate vor avea membrii comunității UNATC, studenți, profesori, alumni, calitate specificată în mesajul de rezervare.
Susținătorii din acest an ai Zilei UNATC sunt: Aqua Carpatica, Domeniile Sâmburești și Wet Hard Seltzer.
Universitatea Naţională de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L. Caragiale” din București este atât o instituţie publică de învăţământ superior finanţată de stat, recunoscută pe plan internațional, cât și o veritabilă comunitate culturală și artistică. Prin programele sale care pun accentul pe cercetare, inovație, diversitate și interdisciplinaritate, UNATC le oferă studenților oportunitatea de a se specializa în domeniul teatrului și în cel al filmului, precum și în domenii mixte, la nivel de licență, masterat și doctorat.