28 septembrie 2021

Universitatea Ovidius din Constanţa a lansat procedura de selecţie a grupului ţintă pentru proiectul RESTART4EDU

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Universitatea Ovidius din Constanţa (UOC) organizează, în perioada 3 august – 10 septembrie a.c, selecţie pentru cadrele didactice interesate să facă parte din grupul ţintă al proiectului RESTART4EDU, finanţat cu 186.529 euro prin Programul Erasmus+, informează managerul proiectului, prof. univ. dr. Daniela Dumitra Căprioară.

Potrivit sursei citate, procesul de selecţie constă în evaluarea dosarelor depuse online la adresa de email: restart4edu@gmail.com.

„Împreună cu echipa de implementare a proiectului am definitivat procedura de selecţie a grupului ţintă, care, începând din data de 3 august 2021, este disponibilă pe site-ul UOC, la secţiunea Anunţuri. Persoanele interesate se pot documenta, pe de-o parte, despre etapele pe care trebuie să le parcurgă pentru a deveni membri ai grupului ţintă, iar pe de altă parte, despre activităţile pe care le vom desfăşura, împreună, în cadrul proiectului. Persoanele selectate vor avea oportunitatea de a participa la un curs de formare organizat în cadrul UOC şi la o şcoală de vară, organizată de Eskişehir Osmangazi University, Turcia. Cursul susţinut în universitatea noastră este gratuit, iar costurile cu privire la participarea în cadrul şcolii de vară, ce va avea loc anul viitor, vor fi suportate din bugetul proiectului, în baza unor sume forfetare”, precizează prof. univ. dr. Daniela Dumitra Căprioară.

Universitatea Ovidius din Constanţa este instituţia coordonatoare a proiectului RESTART4EDU (Restart for Education in a Digital Era through Project-based E-learning, cod 2020-1-RO01-KA226-HE-095772), implementat în perioada martie 2021 – februarie 2023 şi realizat în cadrul unui consorţiu în asociere cu trei parteneri instituţionali: Initiatives Pour Une Formation Efficace ASBL (Belgia), Universidade Catolica Portuguesa (Portugalia) şi Eskişehir Osmangazi University (Turcia). Obiectivul proiectului îl reprezintă creşterea calităţii procesului de predare, învăţare şi evaluare în învăţământul superior prin promovarea metodelor active şi colaborative (învăţare bazată pe proiecte), utilizând resursele digitale.