31 ianuarie 2023

Universitatea Ovidius din Constanţa: Conferinţă de finalizare a proiectului „Health, Solidarity and Social Cohesion with Sport”

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Universitatea Ovidius din Constanţa (UOC) a organizat vineri, 16 decembrie 2022, conferinţa de finalizare a proiectului nr: 2020-1-TR01-KA204-093342 – „Health, Solidarity and Social Cohesion with Sport”, Programul Erasmus Plus, Parteneriate Strategice – Cooperare pentru inovare şi schimb de bune practici.

Proiectul a fost implementat în perioada decembrie 2020 – decembrie 2022 în cadrul unui consorţiu din care fac parte şapte organizaţii, UOC având calitatea de partener, alături de instituţii din Turcia, Spania, Grecia şi Polonia.

Scopul proiectului a fost reprezentat de elaborarea unor materiale inovatoare şi implementarea de activităţi educaţionale destinate creşterii numărului de persoane care deţin cunoştinţe despre un stil de viaţă sănătos, precum şi gestionarea crizelor în domeniul sănătăţii personale şi publice, prin intermediul sportului, pentru a contribui la sănătatea comunităţii, la bunăstare socială şi armonie.

Sub coordonarea Universităţii din Ankara (Turcia), proiectul „Health, Solidarity and Social Cohesion with Sport” şi-a propus mai multe obiective:

Creşterea numărului de persoane care deţin cunoştinţe despre un stil de viaţă sănătos pentru a contribui la sănătatea comunităţii, bunăstare socială şi armonie;

Oferirea de oportunităţi pentru ca oamenii să-şi îmbunătăţească atitudinea, înţelegerea şi abordarea propriilor nevoi;

Dezvoltarea şi creşterea gradului de conştientizare cu privire la gestionarea crizelor în domeniul sănătăţii personale şi publice prin intermediul sportului;

Dezvoltarea şi creşterea gradului de conştientizare cu privire la valorile europene în domeniul educaţiei prin oferirea de oportunităţi egale şi accesibile la aceasta tuturor oamenilor.

„Pentru realizarea scopului proiectului, au fost implementate la nivel local, o serie de activităţi concretizate, în principal, în organizarea de seminarii destinate dobândirii de cunoştinţe despre un stil de viaţă sănătos prin intermediul sportului, contribuţiei sportului la bunăstarea mentală şi psihologică, precum şi importanţei sportului activ şi pasiv în viaţa de zi cu zi. Aceste activităţi au fost completate de organizarea unui concurs de fotografii intitulat „Suntem sănătoşi?”, câştigătorii desemnaţi în baza procedurii şi criteriilor definite în proiect fiind recompensaţi cu premii în bani, în valoare totală de 1.000 lei”, precizează conf. univ. dr. Gabriela Gheorghiu, prodecan al Facultăţii de Ştiinţe Economice.

De asemenea, Universitatea Ovidius din Constanţa a găzduit, în perioada 24 – 26 iunie 2022, cea de-a cincea întâlnire transnaţională, în cadrul proiectului, care a reunit la Constanţa reprezentanţi din Turcia, Spania, Grecia, România şi Polonia.

Biroul de presă al Universităţii Ovidius din Constanţa

Sursa foto Facebook Universitatea Ovidius din Constanţa