Publicat: 4 Iunie, 2019 - 14:23

O delegaţie a Universităţii Politehnica Timişoara, formată din prof.univ.dr.ing. Marius Oteşteanu, prorector, şi prof.univ.dr. Daniel Dejica-Carţiş, decanul Facultăţii de Ştiinţe ale Comunicării, s-a aflat, la sfârşitul lunii mai, în China, la invitaţia Universităţii Dianzi din Hangzhou (HDU). Colaborarea dintre cele două instituţii de învăţământ superior a fost deschisă în luna martie 2019, când o delegaţie de la universitatea chineză a vizitat Politehnica timişoreană, UPT fiind prima universitate din Europa Centrală şi de Est cu care aceasta stabileşte un parteneriat.

La sediul Universităţii Dianzi din Hangzhou, delegaţia română a fost întâmpinată de preşedintele Consiliului Universităţii, Wang Xingjie, rectorul Zhu Zefei şi prorectorul Zheng Ning, iar un acord de cooperare bilaterală a fost semnat de prof.univ.dr.ing. Marius Oteşteanu, din partea UPT, şi Zhu Zefei, din partea HDU, într-un cadru festiv, în care a fost subliniată tradiţionala prietenie chino-română şi speranţa ca relaţiile de colaborare dintre universităţi să se dezvolte, cu rezultate fructuoase pentru ambele părţi.

Delegaţia română a vizitat, cu această ocazie, facultăţile de Electronică, Calculatoare, Ingineria Informaţiei, precum şi cea de Ştiinţe ale Comunicării, acestea fiind, de altfel, şi principalele domenii pentru viitoarea colaborare. Acordul recent semnat pune bazele pentru viitoare proiecte comune ce vizează organizarea de şcoli de vară, implicarea în proiecte de cercetare, realizarea de schimburi bilaterale de profesori şi studenţi sau schimburi culturale, acordarea de diplome duble.

Situat în oraşul istoric şi cultural Hangzhou, China, Universitatea Dianzi din Hangzhou este o instituţie de învăţământ superior cu 30.000 de studenţi, care oferă mai multe domenii de studiu, inclusiv inginerie, ştiinţe, economie, management, lingvistică, drept şi educaţie. Chiar dacă pune accent pe domeniile de electronică şi informatică, universitatea acordă o atenţie deosebită şi managementului afacerilor. Predecesorul universităţii este Şcoala de Finanţe şi Economie Hangzhou Aviation, fondată în 1956.

În 1980 a fost înfiinţat Institutul de Inginerie Electronică din Hangzhou, care a fost ulterior redenumit Universitatea Dianzi din Hangzhou în 2004.

Circulaţia rutieră se desfăşoară cu dificultate din cauza ploii
CentrulINFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informeazăcă, dincauza apei acumulate pe suprafaţa carosabilă, ca urmare a ploilor recente, circulaţia rutieră se desfăşoară cu dificultate pe urmatoarele segmente de drumuri naţionale:

- DN 24D, între localităţileBălăbăneşti şi Bursucani, precum şi în localitatea Crăieşti, judeţul Galaţi;

- DN 28, în localităţileMiclăuşeni şi Războieni, judeţul Iaşi;

- DN 28A, în localitateaRuginoasa, judeţul Iaşi;

- DN 28B, în localitatea Târgu Frumos, judeţul Iaşi

 

Tag-uri Institutii: