Publicat: 6 Decembrie, 2018 - 11:23

Federația UNOPA, în parteneriat cu Institutul Național de Boli Infecțioase „Prof.Dr. Matei Balș”, Centrul Român HIV/SIDA și Academia Europeană de HIV/SIDA, a organizat astăzi dezbaterea cu tema „Programul de tratament HIV în România – prezent și perspective”, eveniment realizat cu ocazia 1 Decembrie - Ziua Mondiala SIDA. La eveniment au participat medici infecționiști, reprezentanți ai autorităților responsabile cu prevenirea și tratamentul infecției HIV, reprezentanți ai organizațiilor neguvernamentale active în domeniu, pacienți, jurnaliști, etc.

UNOPA a prezentat cu această ocazie situațiile dificile pe care unii pacienți le-au întâmpinat în direcția accesului la tratamentul antiretroviral în anul 2018. În 9 județe ale țării, s-au înregistrat punctual, în a doua parte a anului, perioade de la câteva zile până la trei săptămâni în care o parte dintre pacienți nu au primit tratamentul ARV de la spitalul unde erau arondați, din cauza lipsei din farmacia spitalului a unuia sau mai multor medicamente. Cauzele principale ale acestor situații au fost: buget insuficient alocat la începutul anului, doar până în luna august, împărțit pe 4 trimeste în filele de buget; întârzierea rectificărilor bugetare; procedurile de achiziții birocratice și pe durată foarte lungă; distribuitori care nu au onorat comenzile; etc.  

Câteva sute de pacienți au fost afectați de probleme, unora dintre ei li s-a schimbat schema de tratament, o parte dintre ei au fost salvați prin donații de la pacienți din țară și străinătate, o parte au fost nevoiți să întrerupă o perioadă administrarea tratamentului. Nu au fost documentate cazuri de copii sau de gravide care să fie nevoiți să își întrerupă administrarea tratamentului. 

 “Anul 2018 a fost un an cu mai multe probleme legate de accesul la tratament al pacienților, în comparație cu anii anteriori. S-au cumulat în a doua parte a anului mai mulți factori care au generat întreruperi de tratament în unele județe, pornind de la întârzierile în bugetarea Programului Național, lipsa unui acord cadru național pentru achiziția de medicamente, procedurile infernale de achiziții și chiar exportul paralel. Stresul pentru pacienții aflați în situația de a întrerupe tratamentul sau a merge din 3 în 3 zile la spital pentru tratament a fost unul groaznic. Situația asta nu mai poate continua, cerem autorităților implicare și responsabilizare pentru prevenirea întreruperilor de tratament pentru pacienții cu HIV. E nevoie de buget suficient încă de la începutul anului, e nevoie de stocuri permanente de medicamente în fiecare spital, e nevoie de acțiuni preventive pentru că astfel de situații să nu se mai întample în anii următori!”, a declarat Iulian Petre, director executiv UNOPA. 

Conform datelor furnizate de Compartimentul pentru Monitorizarea și Evaluarea Infecției HIV/SIDA în România, la 30 septembrie 2018  sunt în viață 15.503 persoane infectate HIV/SIDA. În anul 2018 au fost diagnosticate 489 cazuri noi de infecție HIV în România. 

 
Iulian Petre - Director Executiv
 
Uniunea Nationala a Organizatiilor Persoanelor Afectate de HIV/SIDA
 

Tag-uri Nume: 

Tag-uri Institutii: